Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:09 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitatii "in familie", sub obladuirea lui Cupsa

ro

04 Aug, 2008 20:00 5667 Marime text
1217863273.jpg

Doua terenuri ale ACN-ului au fost inchiriate de VHS Yacht Building SRL * Pentru licitatie au mai depus oferte doua firme strans legate de fericitul castigator

La sfarsitul saptamanii trecute va prezentam cum un agent economic constantean era cat pe ce sa piarda inscrierea la una dintre licitatiile organizate de CN Administratia Canalelor Navigabile SA. Reprezentantii firmei au fost, in prima faza, impiedicati, sub diferite forme, sa achizitioneze caietul de sarcini. Dupa nenumarate rugaminti, documentatia a fost achizitionata, cu multe zile intarziere. Apoi, in ultima zi de depunere a ofertelor, a aparut o alta problema: secretara lipsea de la apel si, astfel, nu avea cine sa inregistreze oferta. Cu doar 15 minute inainte de expirarea termenului, dupa indelungi parlamentari, societatea comerciala si-a atins scopul si s-a inscris la licitatia pentru terenuri pe malul Canalului. "Au acceptat numai dupa ce i-am amenintat ca vom face publica respingerea lor nejustificata. Atunci au inceput sa curga telefoanele, sa se inchida in birouri si sa se consulte ce decizie sa ia", a reliefat consilierul juridic al firmei, ale carui interese au fost vatamate, Vasile Tufan. Mai mult, acesta sustine ca au fost trasi la raspundere ca au avut tupeul sa spuna ca nu se doreste inregistrarea cererii. Cele doua licitatii, la care respectivul agent comercial a dorit sa participe, se refereau la "Inchiriere teren CDMN, mal stang km: 0+000 - 0+505" si la "Inchiriere teren depozit de pamant D6 CPAMC, mal stang km: 9+605 - 10+790". Termenul de depunere a documentatiei a fost 31 august, ora 16.00. A venit si ziua disputatei licitatii. S-au scos la mezat patru terenuri, toate pe malul canalului: doua in zona Cernavoda, unul in Ovidiu-Lumina si un altul in Agigea, in vecinatatea sediului ACN. Presedintele comisiei, directorul comercial al companiei, Ciprian Placinta, a avut o mare problema. Nu a dorit sub niciun chip sa lase echipa ZIUA de Constanta sa filmeze licitatia. Motivul nu a existat. S-a dat o singura explicatie: "Intelegeti cuvantul public asa cum nu trebuie, nu din punct de vedere juridic", a spus Placinta. Insa, ne-a lasat sa inregistram audio, precizand ca si dumnealui va face acelasi lucru "pentru a vedea ce se scrie dupa". Apoi, foarte... amabil, ne-a explicat ca, daca ar dori, nu ne-ar primi la licitatie, in ciuda faptului ca evenimentul era public, sub orice acceptiune a cuvantului.

Cinci se transforma intr-unul

Dupa cum era de asteptat, cele doua loturi de teren de la Ovidiu-Lumina si Agigea, la care a participat agentul economic caruia i se pusesera bete in roate in zilele precedente, vor fi scoase din nou la licitatie. Motivul: nu s-a prezentat decat un singur ofertant. Si asta in ciuda faptului ca, in timpul tratativelor de depunere a documentatiei de pe 31 iulie a.c., reprezentantii firmei fusesera anuntati ca vor mai avea inca cinci contracandidati. Unde au disparut acestia... probabil ca numai ceata Canalului ne-o poate spune. Sau poate vom gasi raspuns in urma adreselor pe care cotidianul nostru le-a trimis conducerii CN ACN, pentru a dezvalui, conform Legii accesului la informatia publica, numarul si numele celor care au fost interesati de cele doua loturi. Mai mult decat atat, conducerea societatii, care se spune ca ar fi depus singura oferta, a fost amenintata in numeroase randuri, in incercarea de o intimida si de a renunta la participarea la licitatie. Firma, care este una dintre cele mai mari societati transportatoare, a fost amenintata ca i se vor lua si terenurile pe care le-a inchiriat in anii anteriori si pe care isi desfasoara activitatea. Celelalte doua suprafete de teren si-au gasit, insa, castigatorul. Dupa ce primele doua parti ale licitatiei s-au reprogramat pentru 11 august, pacea si prietenia s-au asternut in sala de protocol a ACN-ului, acolo unde au avut loc formalitatile. Spunem formalitati, pentru ca cei doi ofertanti prezenti au parut ca si-au facut temele de acasa.

"Mana moarta" si sotia

In prima faza, asezati unul langa celalalt, Horia Bud, de la VHS Yacht Building, si Carmen Alexandru, reprezentanta Avemar SRL, s-au indepartat incetul cu incetul. "Imi bate aerul conditionat in spate", s-a plans Carmen Alexandru. Licitatiile pentru cele doua terenuri din zona Cernavoda au fost parca trase la indigo. Ofertantii au fost aceiasi: SC VHS Yacht Building, SC Avemar SRL si Cleo Expert Consulting SRL. Ultima societate nu a avut reprezentant si, la insistentele lui Bud, care a aratat comisiei de licitatie ca "asa scrie in caietul de sarcini", a fost exclusa din cursa. Pentru prima suprafata de teren, pretul de pornire a fost de 91 de euro pe luna, iar pasul de licitatie, 10% din aceasta suma. Dandu-se gentleman, Horia Bud a lasat domnisoarei Alexandru intaietatea. Reprezentanta Avemar a oferit urmatoarea valoare, de 100,10 euro. Bud a plusat la 109,2 euro si a castigat pentru ca Avemar-ul s-a retras foarte pasnic. Evident, situatia s-a repetat si pentru al doilea teren din Cernavoda, numai ca pretul final a fost de 247 de euro pe luna. Trebuie precizat ca cifrele nu includ TVA. Fericiti, participantii au plecat acasa. Supriza aici intervine: VHS Yacht Building SRL, societate infiintata anul acesta, ii are ca asociati pe Horia Bud si pe Virgil Cacioianu. Acesta din urma este implicat si in Avemar SRL, al carei unic actionar este. Cu alte cuvinte, cei doi ofertanti si-au facut jocurile unul celuilalt, iar seful Cacioianu si-a trimis si "mana moarta" in joc. Cel de-al treilea ofertant, cel care nu a mai participat pana la urma la licitatie, este, deloc surprinzator, legat de cele doua firme prezente. Cleo Expert Consulting SRL o are ca asociata pe Cleopatra Nicoleta Ciobanu, dupa numele de domnisoara. In urma casatoriei, Cleopatra poarta numele sotului ei, Horia Bud, cu care are si un contract de garantie imobiliara, incheiat, in 2007, cu o banca. Ciudat este ca, desi s-ar fi impus, din punct de vedere legal, Cleopatra nu si-a schimbat numele in actele firmei, la Camera de Comert. De altfel, Horia Bud este cunoscut opiniei publice constantene din cauza faptului ca a fost, la un moment dat, implicat in conducerea organizatiei municipale a PSD.

Legaturi liberale

Stiut ca "om al lui Dontu" si fost director al tunului acestuia, Rommega, Horia Bud s-a retras de pe scena politica din cauza faptului ca Mazare ajunsese sa conduca social-democratii locali. Insa, a fost cunoscut mereu ca "sageata" lui Gheorghe Dontu. Se pare ca acum a devenit omul din fata al altcuiva. Persoana de legatura dintre firmele participante la licitatie, Virgil Cacioianu, este un prosper om de afaceri. A condus Santierul Naval Giurgiu si este implicat in mai multe firme. Una dintre acestea are legatura cu Partidul Liberal, din care face parte si mai-marele Administratiei Canalelor Navigabile, Ovidiu Cupsa. Cacioianu este partener, in SC Interconstruct Invest SRL, cu Aurelian Ceaus, un liberal cu state vechi. Numele lui Cacioianu a fost implicat in 1998 intr-un scandal monstru. Cotidianul ZIUA dezvaluia atunci afacerile lui Sergiu Bahaian, asociat unic al firmei Sabina Product, care fusese arestat sub acuzatiile de inselaciune, purtare abuziva si neglijenta in serviciu. Bahaian prejudiciase peste 7.000 de persoane cu inselaciunile sale. Printre firmele prietene lui Bahaian, ZIUA prezenta si SC Avemar SRL. "AVEMAR SRL, cu sediul in Constanta, str. Ion Banescu nr. 1 (n.r. - sediul de la acea data), unde director general este inginerul Virgil Cacioianu. La acesta firma, actualul administrator al Sabinei a dus 18 masini de cusut de fabricatie germana, marca Altin, si o masina de facut butoniere. Utilajele au fost scoase din firma cu factura pentru reparatii", dezvaluiau reporterii cotidianului central in toamna lui '98. Acestia sunt clientii ACN-ului, cand vine vorba de licitatii. Asta ca sa nu mai spunem ca si prieteniile politice sunt puse la mare pret. Umbla vorba prin targ ca pana si directorul ACN-ului, Ovidiu Cupsa, printr-o firma "apropiata", ar fi reusit sa puna mana pe niste pamant pe malul Canalului, din zona Navodari. VA URMA

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor} {autor} Claudia CANDET{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii