Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:11 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Masa de Inviere, aproape doua salarii minime pe economie

ro

28 Mar, 2007 00:00 849 Marime text

Sarbatoarea Invierii se apropie, iar romanii au inceput deja sa colinde pietele. Chiar daca nu prea au bani, toti doresc sa respecte traditia.

Asa ca, desi mai sunt inca aproape doua saptamani pana la Pasti, constantenii au inceput deja sa faca aprovizionarea in vederea pregatirii produselor specifice sarbatorilor pascale. Unii dintre acestia, care sunt mai ocupati cu serviciul, vor procura ouale rosii, drobul sau cozonacul, gata preparate, din magazinele specializate, insa majoritatea prefera sa le pregateasca in bucataria de acasa. Gospodinele spun insa ca atmosfera sarbatorilor are un farmec aparte atunci cand in casa miroase a cozonac si a friptura de miel. Se pare ca, in acest an, putini isi vor permite sa cumpere un miel intreg, pentru ca in pietele orasului, pretul unui kilogram este intre 150 - 180.000 de lei vechi. "E scump, dar vreau sa iau o jumatate de miel pentru mine si sotul meu. El nu are voie sa manance din acest produs, pentru ca e bolnav, dar va gusta putin. Vreau sa fac o ciorba, drob si friptura, pentru a respecta traditia", a afirmat Elena Vlasie. Pentru carnea si maruntaiele achizitionate, femeia a scos din buzunar un milion de lei. Constantenii apreciaza ca masa de Pasti cu tot ce inseamna ea ii va costa in jur de sapte milioane de lei, prea mult pentru veniturile lor. Un pensionar intalnit de reporterii nostri in raidul facut in piata ne-a declarat: "Am 3,2 milioane de lei vechi pensie. Am venit sa ma uit, macar sa iau jumatate de miel, dar plec ca nu imi ajung banii". Pe de alta parte, comerciantii se plang ca in acest an vanzarea merge foarte prost. Chiar daca au mai renuntat din pretentii, clientii se lasa greu. "Daca oamenii vor costite, pulpa sau capatana, transam mielul si le dam, insa, pentru orice produs, pretul pe kilogram este acelasi", precizeaza vanzatorii. Alaturi de preparatele din carne de miel, de pe masa de Pasti nu trebuie sa lipseasca ouale colorate. Traditia spune ca femeile trebuie sa vopseasca 40 de oua. In prezent, pe piata, pretul la asemenea produs este in jur de trei mii de lei vechi iar vopseaua ajunge in magazine la 40.000 de lei plicul. Dintr-un calcul simplu, reiese faptul ca, numai pentru vopsirea oualor, romanul trebuie sa cheltuiasca aproape jumatate de milion. Daca la aceasta se adauga verdeturile pentru preparatele din carne, ingredientele pentru cozonac si placinta, fructele si bauturile, suma creste considerabil. Legatura de verdeata ajunge in piete la 20.000 de lei, salata verde la 15.000 de lei, rosiile la 70.000 de lei, in timp ce un kilogram de capsuni se poate achizitiona cu 150.000 de lei. Dupa ce a observat care este mercurialul produselor din galantare, Ion Rosu a declarat: "Nu ne permitem sa facem o masa mare, insa asa este obiceiul de Pasti. Cred ca daca vom lua cate putin din fiecare, sarbatorile ne costa cam cinci milioane de lei". Cu salarii si pensii mai mari sau mai mici, romanii vor petrece peste cateva zile, sarbatoarea unica a Invierii. Chiar daca unii nu vor avea privilegiul unor mese festive sofisticate, toti vor retrai atmosfera inegalabila a sarbatorilor pascale.

Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii