Medicii specialisti au venituri de 100 de milioane de lei
Medicii specialisti au venituri de 100 de milioane de lei
17 Feb, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1364
Marime text
Se pare ca profesia de medic a devenit foarte rentabila atunci cand este practicata la nivelul cabinetelor private. Afacerea prospera, mai ales cand adresabilitatea asiguratilor creste.
In plus daca, in afara cabinetului, doctorii mai ofera servicii medicale si in cadrul spitalului, veniturile se rotunjesc substantial. Numarul medicilor de familie si a celor specialisti care detin in comodat cabinete medicale a crescut in ultimul timp. In prezent, in Constanta, exista 355 de doctori care au incheiat contract cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate pentru furnizarea de servicii medicale. Se pare ca in ciuda plangerii unora dintre acestia privind veniturile primite lunar, castigurile sunt, in multe dintre cazuri, peste limita decentei. Astfel, potrivit directorului CJAS, dr. Liviu Mocanu , medicii specialisti sunt remunerati cu cele mai mari sume. Cel mai mare venit se ridica la 106 milioane de lei si a fost primit luna trecuta de un medic pediatru din Constanta. In general, veniturile prevazute prin contract cu CJAS variaza foarte mult. In cazul medicilor specialisti, acestea incep de la 55 de milioane de lei si ajung la peste 100 de milioane de lei. "Luna trecuta, un ortoped de la Policlina 2 a primit 93 de milioane de lei, un oftalmolog 95 de milioane de lei, un psihiatru 92 de milioane, iar un cardiolog 60 de milioane de lei", a declarat directorul CJAS. In cazul medicilor de familie sumele alocate sunt putin diminuate. Cele mai mari venituri depasesc 60 de milioane de lei. In luna ianuarie, 21 de medici din Constanta au beneficiat de acesti bani, in timp ce alti 180 au primit sume cuprinse intre 40 si 60 de milioane. Au existat si patru medici nou veniti in sistem care, in lipsa pacientilor inscrisi pe liste, au primit sub 20 de milioane de lei". 65% din cabinetele particulare primesc peste 40 de milioane de lei, venituri contractuale acumulate din valoarea punctului per capital si per servicii", a precizat Mocanu. Din acesti bani furnizati pentru serviciile medicale oferite asiguratilor, cadrele medicale mai trebuie sa-si plateasca asistenta angajata in cabinet, utilitatile si impozitul de 16% din suma alocata. In urma tuturor cheltuielilor, in buzunarul medicilor specialisti sau de familie mai raman suficient de multi bani. "Daca un medic primeste 40 de milioane de lei de la CJAS, dupa plata cheltuielilor, acesta mai ramane cu cel putin 25 de milioane de lei". In ciuda acestor venituri profitabile ale medicilor care profeseaza in cabinete, doctorii din spitale au ramas cu salarii mici. Astfel, medicii specialisti si primari care lucreaza in spitale primesc intre 17 si 22 de milioane de lei.Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii