Santaj turcesc
Santaj turcescCompania "Transworld Fertilizers Holding" (TFH) SA din Luxemburg, care detine in prezent SC Azomures SA, si implicit Chimpex, are intentia sa organizeze o consultare pentru a afla daca angajatii accepta sau nu sa ramana cu aceleasi salarii pentru urmatorul an * Atat Chimpex cat si Azomures au fost preluate de TFH SA din Luxemburg si sunt administrate de turcii Suat Surmen, Adnan Kemaloglu, Talat Yildirim, Bulent Goktuna si Mehmet Fuat Kalgay * Potrivit declaratiei liderului sindicatului Alternativa 2002 de la Azomures, Maria Dandarau, administratia pune aceasta chestiune pe seama dificultatilor economice existente * Sefa sindicatului mai spune ca dupa primele cinci luni de activitate din acest an societatea este pe profit * In aceste conditii, potrivit Contractului Colectiv de Munca, salariile ar trebui sa fie marite cu 9,5% * La ultima intalnire cu sindicalistii, patronatul a solicitat sindicatelor sa-si expuna un punct de vedere cu privire la majorarea salariilor amenintand ca in cazul in care se va insista pe cresterea salariala turcii vor parasi Azomures * Proprietarii turci au mai spus ca pe primele patru luni, societatea a inregistrat pierderi de aproximativ 3,26 milioane de lei grei, iar pe primele cinci luni societatea a inregistrat profit * Starea de tensiune in randul angajatilor se mentine de la inceputul lunii martie, cand patronatul de la Azomures a amenintat salariatii ca vor fi concediati din cauza scumpirii gazelor
Scandalurile de la societatea comerciala Azomures SA din Targu Mures, cea care detine si Chimpex, par sa nu se mai termine, ba chiar sa se si accentueze. La finele lunii iunie, a avut loc o intalnire intre reprezentantii patronatului si sindicate. Cu aceasta ocazia conducerea combinatului a solicitat sindicatelor un raspuns in scris pana la intai iulie din care sa reiasa ca angajatii renunta la solicitarea lor de crestere salariala, de 9,5%, in conformitate cu Contractul Colectiv de Munca. In aceeasi ordine de idei patronii turci au amenintat ca daca sindicatul nu renunta la marire, societatea Azomures va fi in imposibilitatea de a mai continua activitatea. Maria Dandarau, liderul sindicatului Alternativa 2002 din Azomures, ne-a declarat: "Sindicatul a solicitat presedintelui societatii sa dea o garantie in scris in sensul ca daca salariatii ar renunta la aceasta crestere salariala, societatea ar functiona indiferent de factorii externi". Raspunsul a fost ca nu se poate da o garantie scrisa pentru ca nu se cunosc problemele care vor putea aparea si chiar daca se rezolva problema gazului pot scadea preturile la extern sau aparea alte probleme. In final s-a ajuns la un compromis. Un referendum cu privire la aceasta marire care ar da posibilitatea ca fiecare angajat sa opteze pentru cresterea salariala sau nu. Din pacate conditiile in care se va desfasura acest referendum au fost inacceptabile pentru sindicat. "Consideram ca actiunea conducerii societatii nu are nici o valoare juridica si nici macar morala, tinand cont de faptul ca buletinele de vot sunt emise de conducerea societatii, iar rezultatul va fi dat in urma numararii optiunilor tot de catre conducerea societatii, fara ca sindicatele sa poata sa asiste atat la vot cat si la numarare", ne-a mai spus Dandarau.In prezent, pe rolul instantelor din Targu Mures, se afla actiunea intentata de sindicatul Alternativa 2002 privind cresterea salariala prevazuta de Contractul Colectiv de Munca pe ramura, actiune venita pe fondul refuzului patronului de a aplica marirea de salariu de la 12 aprilie anul acesta.Dandarau ne-a mai spus ca pana acum nici un membru din sindicat nu a solicitat renuntarea la actiunea in instanta, desi li s-a cerut parerea. Surse din cadrul societatii din Targu Mures si ale sindicatului din Chimpex spun ca la aceasta strategie se va apela si cu angajatii societatii constantene.Pe primele patru luni ale acestui an societatea a anuntat ca a inregistrat pierderi de aproximativ 3,26 milioane de lei noi, iar pe primele cinci luni a inregistrat profit.Tertipuri luxemburgheze, via IstanbulCompania "Transworld Fertilizers Holding" (TFH) SA din Luxemburg administrata de cetatenii turci Suat Surmen, Adnan Kemaloglu, Talat Yildirim, Bulent Goktuna si Mehmet Fuat Kalgay, cea care a preluat si firma constanteana Chimpex a mai avut si la finele lunii februarie o incercare de a trece la concedieri masive. Atunci, patronatul a anuntat angajatii de la Azomures Targu Mures ca se afla intr-o situatie grea si ca este posibil sa treaca la concedierea celor trei mii de salariati. Patronii puneau atunci aceasta masura pe seama scumpirilor de gaze, anuntata de furnizori, incepand cu 1 aprilie anul acesta.Angela Podina, unul din directorii societatii, spunea ca in cazul in care Guvernul nu va oferi o solutie prompta la aceste probleme, actionarul principal aprecia ca singura modalitate de a evita pierderile si de a nu transforma o societate viabila intr-una falimentara ar fi incetarea activitatii de productie a SC "Azomures" SA.MonopolulDe cateva zile, prin Chimpex se tot vorbeste despre o greva, care ar putea izbucni oricand. Angajatii de aici spun ca nu au comenzi ferme care sa le asigure continuitatea in activitate si ca patronii turci nu au facut nimic de la preluarea, la data de 29 septembrie 2004, a societatii, de la AVAS. Conditia de baza care a stat la preluarea de catre turcii de la "Azomures" a societatii constantene a constat in obligarea acestora din urma la efectuarea unei investitii de aproximativ trei milioane de dolari intr-un termen de un an de zile. Investitia trebuia facuta in doua transe, una de 1,5 milioane de dolari pe primele sase luni dupa preluarea activului, iar alte 1,5 milioane peste alte sase luni. Din pacate, turcii nu au efectuat la preluare nici un fel de investitie majora, din contra, activitatea societatii a devenit aproape neglijabila prin prisma politicii economice deficitare aplicate de noii manageri. La preluarea societatii, turcii au gajat actiunile "Chimpex" la AVAS, asta insemnand ca daca nu vor fi indeplinite conditiile impuse prin contract, AVAS poate executa actiunile.Pentru ca o belea nu vine niciodata singura, la mijlocul lunii februarie, patronii turci au fost amendati si de Consiliul Concurentei. Atunci, SC "Azomures" Targu Mures a fost sanctionata cu o amenda de aproape 52 miliarde de lei vechi, 52 milioane de lei noi, pentru omisiunea notificarii concentrarii economice realizate prin dobandirea controlului asupra SC Chimpex SA Constanta.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp