Sindicalistii din sistemul sanitar i-au acordat un ultimatum lui Cinteza
Sindicalistii din sistemul sanitar i-au acordat un ultimatum lui Cinteza
20 May, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
920
Marime text
Greva la minister
Federatia Sanitas a organizat ieri, in fata Ministerului Sanatatii, un miting de protest vizavi de situatia de criza cu care se va confrunta sistemul sanitar in cazul in care, la rectificarea de buget, nu vor fi asigurate resursele financiare pentru functionarea normala a unitatilor. Potrivit declaratiilor reprezentantilor sindicatului Siampa-Sanitas, filiala judeteana, la actiunea respectiva au participat in jur de 500 de sindicalisti care au solicitat garantarea de catre Ministerul Sanatatii a mai multor drepturi. Referitor la cele petrecute ieri, presedintele Sindicatului Siampa-Sanitas, Ani Borsi, a declarat: "Am avut o intalnire cu ministrul Mircea Cinteza, care nu a fost pregatit cu nici un fel de raspuns, cu toate ca saptamana trecuta, am mai avut o astfel de intalnire cu acesta". Borsi a mai precizat ca ministrului i-a fost acordat un ultimatum care expira in cursul zilei de luni, la orele 12.00, iar in cazul in care pana la data stabilita el nu va gasi solutii, halatele albe vor continua pichetarile. Pe lista solicitarilor federatiei sunt trecute urmatoarele: acordarea a 20 de tichete de masa lunar, pentru fiecare salariat, pe tot parcursul anului 2005 dar si acordarea integrala a drepturilor salariale si a sporurilor, acordarea premiului anual pentru 2004, pana la data de 1 iulie 2005. In plus, sindicalistii mai solicita protectia locurilor de munca si renuntarea la disponibilizari de personal. Asadar, cei aproximativ cinci sute de sindicalisti, adunati in fata sediului Ministerului Sanatatii, au cerut plata integrala a salariilor si sporurilor specifice, precum si acordarea a 20 de tichete de masa lunar pentru fiecare asistent medical. Dupa pichetare, sindicalistii au declarat ca in data de 2 iunie vor veni in Capitala peste zece mii de sindicalisti din toata tara, iar daca nici in urma acestui miting nu vor obtine ce vor, intre 5 si 10 iunie, va avea loc o greva generala.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii