Acord-cadru pentru lucrări privind reabilitarea şi modernizarea zonei din Portul Turistic Mangalia (documente)
Acord-cadru pentru lucrări privind reabilitarea şi modernizarea zonei din Portul Turistic Mangalia (documente)
04 Jul, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2778
Marime text
În temeiul Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, a intervenit, în 2010, un acord-cadru între Primăria municipiului Mangalia şi asocierea dintre SC All Plan Construction SRL, cu sediul în Bucureşti, şi SC Condorii Sult SRL, cu sediul în Ploieşti (în calitate de promitent executant). Asocierea menţionată anterior este reprezentată de firma SC All Plan Construction SRL, lider al asociaţiei.
Scopul acordului-cadru îl reprezintă stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele subsecvente de lucrări atribuite pe perioada acordului, ce au drept obiect proiectarea şi executarea lucrărilor de „reabilitare şi modernizare zona Port Turistic Mangalia”. Promitentul executant se obligă ca, în baza contractelor subsecvente încheiate cu promitentul achizitor, să elaboreze proiectul tehnic şi să execute lucrările menţionate mai devreme.
Cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, strada Prunaru, All Plan Construction SRL are un capital social subscris de 4.193.600 de lei, integral vărsat, şi următorul obiect de activitate: „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.
Potrivit Registrului Comerţului consultat la data de 3 iulie 2016, asociatul unic al firmei este Simina Roland, din Hunedoara. Prin urmare, aceasta are o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100%/100%.
Simina Roland este administratorul special al firmei, în timp ce Prime Insolv Practice IPURL, cu sediul în Bucureşti, Sector 3, este administratorul judiciar. Aşadar, în prezent, societatea la care facem referire se află în insolvenţă, administratorul judiciar fiind reprezentat de Tatiana Manolache Onofrei.
În secţiunea „Documente”, puteţi vizualiza anunţul de atribuire şi raportul-cadru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii