Anul 2010 a adus în conturile SC Pomacost SA peste 400.000 lei de la Primăria Tulcea (11 documente + proces verbal)

09 Dec, 2013 21:56
ZIUA de Constanta
2742
Marime text
În anul 2010, primăria Tulcea a atribuit contractul „Tăieri arbori” societăţii Pomacost SA Constanţa, cea care a câştigat respectivul contract şi în anul 2009.
Astfel, potrivit anunţului de atribuire, SC Pomacost SA Constanţa a obţinut de la Primăria Tulcea suma de 341.325,75 lei fără TVA, la care s-a adăugat TVA de 81.918,18 lei.
Potrivit raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, au depus ofertele de participare două societăţi – Pomacost SA Constanţa şi Gepetto Consult SRL Braşov. Oferta SC Pomacost SA Constanţa a fost de 341.325,75 lei, fără TVA, iar a societăţii Getetto Consult SRL Braşov – de 301.188,20 lei, fără TVA.
În urma verificării ofertelor, comisia de evaluare a declarat admisă oferta depusă de SC Pomacost SA Constanţa şi a respins oferta depusă de către SC Gepetto Consult SRL Braşov, din mai multe motive. Potrivit raportului procedurii de atribuire, Gepetto Consult SRL Braşov nu a prezentat formularul Scrisoare de bonitate, documentele care confirmau capacitatea tehnică şi profesională erau neconcordante şi prezentau neclarităţi. Neclarităţi prezentau şi documentele cu privire la personalul calificat, dar şi cele cele cu privire la resursele tehnice. În urma constatărilor, comisia de evaluare a cerut clarificarea completă pentru următoarele documente: susţinerea experienţei similare, dovada angajaţilor, contract de comodat având ca obiect închirierea utilajelor necesare, contract de închiriere macara. Însă SC Gepetto Consult SRL Braşov a răspuns parţial la clarificările solicitate. În urma acestor solicitări şi prezentarea parţială a documentelor solicitate, oferta SC Gepetto Consult SRL Braşoc a fost respinsă.
Iată care a fost componenţa comisiei de evaluare care a şi verificat, de altfel, documentele: ing. George Blejan, care în prezent figurează ca administrator public, a avut calitatea de preşedinte al comisiei, alături de Elena Grigore (în prezent membru CA la SC Energoterm SA), Narcis Popescu (în prezent şef serviciu în cadrul Primăriei Tulcea) şi Daniel Pohariu (director adjunct DIAP Tulcea),Carmen Verban (inspector – Serviciul Gospodărie Comunală – Primăria Municipiului Tulcea) - în calitate de membri şi Oana Patriche în calitatea de secretar.
Potrivit anunţului de atribuire, contractul a presupus tăierea prin secţionare succesivă a arborilor, scoaterea cioatelor, încărcatul şi transportul materialului lemnos şi a resturilor vegetale, în cartierele de locuinţe din municipiul Tulcea.
Firma Pomacost, al cărei administrator unic este, începând din anul 2012, Pimen Alexandru Leca, a avut o cifră de afaceri la sfârşitul anului 2012 de 5.919.506 lei, un profit net de 610.309 lei şi 122 de salariaţi. Firma s-a făcut cunoscută în mediul de afaceri local prin prisma licitaţiilor câştigate de-a lungul timpului cu autorităţile locale constănţene, dar şi prin intermediul fostului şef al societăţii, Basarab Popa, despre care se spunea că ar fi fost văr bun cu primarul Radu Mazăre. Basarab Popa a renunţat la mandatul de administrator unic al firmei Pomacost în toamna anului 2010.
Despre actualul administrator al SC Pomacost SA se ştie că este cel care s-a ocupat şi de SC Nisipuri SA, firmă în care la un moment dat a fost implicat şi primarul Constanţei.
Trebuie menţionat şi faptul că numele societăţii Pomacost apare în celebrul dosar al retrocedărilor instrumentate de administraţia Mazăre.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii