Bugetul Primăriei Medgidia, sac fără fund Metoda prin care Tehnologica Radion SRL a câştigat licitaţie după licitaţie (documente)
Bugetul Primăriei Medgidia, sac fără fund: Metoda prin care Tehnologica Radion SRL a câştigat licitaţie după
11 Oct, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
4341
Marime text
În urmă cu cinci ani, administraţia locală din Medgidia, condusă pe atunci de Marian Iordache, plănuia să reabiliteze majoritatea străzilor din municipiu. În acest sens, la data de 10 iunie 2011, Primăria Medgidia desfăşura prima şedinţă de deschidere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică „Lucrări suplimentare la străzile Decebal şi Mărgăritarului pentru proiectul «Reabilitare tramă stradală în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa»”, finanţat prin programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa Prioritară 2, Domeniul de intervenţie 2.1.
Tipul procedurii a fost negociere fără anunţ de participare, administraţia locală justificându-şi alegerea prin faptul că reabilitarea tramei stradale presupune o repetare a lucrărilor deja existente, acestea fiind unele suplimentare, aşa cum se menţionează în contractul ce a avut o valoare estimată totală de 162.338,93 de lei, fără TVA.
Pe 3 iunie 2011, administraţia a trimis invitaţia de participare nr. 12014 către Tehnologica Radion SRL împreună cu documentaţia de atribuire.
Comisia de evaluare, numită prin Dispoziţia nr. 1793 din data de 3 iunie 2011, a fost compusă din: Valeria Nichiţuş, şef Serviciu DEL - preşedinte, Nesrin Geafar, şef Birou Juridic şi Contencios, Simona Amucileniţei, şef Birou Programe Europene, Luminiţa Ivan, director economic şi Florica Chiriţă, referent al Compartimentului Tehnic - Investiţii - membri. De asemenea, comisia a fost completată de Iuliana Fediu, aceasta deţinând calitatea de secretar.
Singurul operator economic care a depus o ofertă în termenul-limită stabilit de comisie a fost Tehnologica Radion SRL, firmă reprezentată la şedinţa de deschidere a ofertelor de către Dobriţa Voicu, conform documentelor. Oferta societăţii a fost în valoare de 162.328,93 de lei. Aşadar, a avut o valoare aproape egală cu valoarea estimată de către comisie pentru executarea lucrărilor din acest contract.
În altă ordine de idei, comisia de evaluare a stabilit că oferta depusă de societatea Tehnologica Radion SRL este admisibilă. Cum aceasta respecta toate criteriile, comisia a încercat de mai multe ori să negocieze preţul final cerut de Tehnologica. Reprezentanţii companiei au fost însă fermi şi au refuzat toate contraofertele înaintate de comisie, neacceptând reducerea preţului nici măcar cu 10,00 lei.
„În urma propunerii făcute de autoritatea contractantă, Tehnologica Radion SRL îşi menţine oferta, neacceptând nicio reducere de preţ, susţinând faptul că nu îşi reduce oferta”, se arată în documente.
În aceste condiţii, contractul în valoare de 162.328,93 de lei a fost atribuit către Tehnologica Radion SRL, conform raportului procedurii încheiat la data de 10 iunie 2011.
Conform informaţiilor de pe site-ul societăţii, Tehnologica Radion SRL are zece locaţii în care îşi desfăşoară activitatea. Sediul managementului companiei se află în Sectorul 6 din Bucureşti, în timp ce puncte de lucru există în diverse zone din ţară. Astfel, compania are o bază de producţie în comuna Cerna, din judeţul Tulcea, un punct de descărcare în Olteniţa, judeţul Călăraşi, un punct de încărcare în Turcoaia, judeţul Tulcea, o bază de producţie la Lipăneşti, judeţul Prahova, una în Craiova, una în Chitila, una în Medgidia, una în Sectorul 1 din Bucureşti, strada Drumul Taberei, şi o bază de producţie în satul Căldăraru, judeţul Ilfov.
Tehnologica Radion SRL a avut în anul 2015 datorii totale de 406.275.424 de lei, venituri în valoare totală de 84.524.333 de lei şi cheltuieli în valoare totală de 93.874.779 de lei. În acelaşi an, societatea a avut o pierdere netă de 9.350.446 de lei. De menţionat că, anul trecut, societatea a avut o cifră de afaceri de 62.985.592 de lei şi 532 de angajaţi, notează vrajitorul.eu.
De altfel, societatea s-a aflat în ultimii doi ani pe pierdere, cu un număr de angajaţi şi cu o cifră de afaceri în scădere, din 2012, când firma se afla „pe val”. Tehnologica Radion SRL, una dintre cele mai mari firme de pe piaţa construcţiilor civile şi industriale, a intrat în insolvenţă la data de 15 septembrie 2014, oficial, la propria cerere, după ce firma depusese peste alte 20 de cereri la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a şi admis, în final, cererea de intrare în insolvenţă, scria supervizor.ro în anul 2014.
În altă ordine de idei, Theodor Berna, asociatul majoritar al Tehnologica Radion SRL, este cunoscut drept „regele asfaltului”, pentru multitudinea de contracte prinse de societatea amintită mai sus în privinţa asfaltărilor. Berna a fost şi consilierul lui Traian Băsescu, în timpul mandatului acestuia de primar al capitalei. Numele lui Berna se regăseşte, în prezent, în structura acţionariatului mai multor firme. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, este vorba despre: Berna Residence Service SRL, Bitumen Parteners SRL, Customline Energy SRL, care apare radiată la Iaşi, dar funcţională la Bucureşti, Paza Tehno SRL, aflată în faliment, Lico Import Expert SRL şi Euroland Invest Construct SRL, care figurează cu întrerupere temporară de activitate.
În urmă cu doi ani, numele asfaltatorului apărea şi în societatea Teloxim Con SRL. Această firmă a prins un contract de aproape 132 de milioane de euro alături de alte companii precum Comsa, Aldesa Construcciones şi Arcadis Eurometudes pentru construirea a 21 de kilometri din autostrada Lugoj - Deva. De asemenea, compania a mai avut o serie de contracte de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). În 2012, în perioada Guvernului Ungureanu, Teloxim Con mai semna un contract de 65 mil. euro pentru modernizări şi reabilitări de drumuri în judeţul Dâmboviţa. De menţionat că, în anul 2011, fostul preşedinte Traian Băsescu declara despre Theodor Berna că îl ştie ca fiind „descurcăreţ” şi că „autorităţile ar trebui să îi dea peste mânuţe”. Declaraţia fostului preşedinte venea în contextul în care Tehnologica Radion depunea contestaţie după contestaţie pentru licitaţiile de construire a autostrăzilor Timişoara - Lugoj şi Sibiu - Orăştie..
În luna februarie a acestui an, Enel Distribuţie Muntenia SA atribuia un contract în valoare de 989.989 de lei fără TVA către societatea în cauză, pentru refacerea suprafeţelor din domeniul public afectate de intervenţiile accidentale şi de lucrările de investiţii în reţelele de energie electrică.
CNADNR SA atribuia în data de 16 octombrie 2015 contractul „Lucrări de întreţinere periodică - covoare asfaltice pe drumurile din administrarea DRDP Bucureşti - Secţia Autostrăzi”, în valoare de 12.593.280,00 de lei, fără TVA, către trei operatori economici, printre care se număra şi Tehnologica Radion SRL.
În urmă cu cinci ani, în august 2009, un autoturism Dodge Nitro 4X4 a luat foc chiar sub ochii turiştilor cazaţi la hotelul Rex din Mamaia. Autoturismul aparţinea firmei SC Tehnologica Radion SRL, care avea atunci sediul în Dâmboviţa. Numele firmei fusese amintit cu un an înainte de către directorul de la acea vreme al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Jean Paul Tucan. Acesta declara că întreţinerea multianuală pentru drumurile naţionale aflate în subordinea regionalei Constanţa va fi asigurată de consorţiul Delta Euroconstruct - Tehnologica Radion, nota ziuaconstanta.ro în vara anului 2014.
Privind din aceeaşi perspectivă, Tehnologica Radion SRL nu se află la primul contract încheiat nici cu Primăria Medgidia. În 2009, Primăria municipiului Medgidia a achiziţionat de la Tehnologica Radion SRL 2.500 de tone de mixtură asfaltică şi 18 tone de emulsie bituminoasă, valoarea contractului fiind de 814.198 de lei - 193.216 euro. Tot în 2009, la Medgidia, aceeaşi firmă a încheiat un contract pentru construcţia infrastructurii rutiere în scopul dezvoltării afacerilor transfrontaliere Medgidia - Silistra, în valoare de 857.305,82 de lei.
Această metodă practicată de Radion s-a regăsit în cel puţin două licitaţii organizate de Primăria Medgidia. Prima, cea la care facem referire în cadrul articolului, pentru asfaltarea străzilor Mărgăritarului şi Decebal, şi cea de-a doua licitaţie, pentru asfaltarea străzilor Viorelelor, Silozului şi Viilor. Pentru ambele contracte, societatea a solicitat preţul maxim oferit de autoritatea contractantă şi a refuzat toate contraofertele înaintate de comisiile de evaluare.
În secţiunea „Documente”, puteţi consulta anunţul de atribuire, procesul-verbal şi raportul procedurii aferente licitaţiei privind desfăşurarea lucrărilor suplimentare pentru străzile Decebal şi Mărgăritarului în cadrul proiectului Primăriei Medgidia „Reabilitare tramă stradală în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa”.
Tipul procedurii a fost negociere fără anunţ de participare, administraţia locală justificându-şi alegerea prin faptul că reabilitarea tramei stradale presupune o repetare a lucrărilor deja existente, acestea fiind unele suplimentare, aşa cum se menţionează în contractul ce a avut o valoare estimată totală de 162.338,93 de lei, fără TVA.
Pe 3 iunie 2011, administraţia a trimis invitaţia de participare nr. 12014 către Tehnologica Radion SRL împreună cu documentaţia de atribuire.
Comisia de evaluare, numită prin Dispoziţia nr. 1793 din data de 3 iunie 2011, a fost compusă din: Valeria Nichiţuş, şef Serviciu DEL - preşedinte, Nesrin Geafar, şef Birou Juridic şi Contencios, Simona Amucileniţei, şef Birou Programe Europene, Luminiţa Ivan, director economic şi Florica Chiriţă, referent al Compartimentului Tehnic - Investiţii - membri. De asemenea, comisia a fost completată de Iuliana Fediu, aceasta deţinând calitatea de secretar.
Singurul operator economic care a depus o ofertă în termenul-limită stabilit de comisie a fost Tehnologica Radion SRL, firmă reprezentată la şedinţa de deschidere a ofertelor de către Dobriţa Voicu, conform documentelor. Oferta societăţii a fost în valoare de 162.328,93 de lei. Aşadar, a avut o valoare aproape egală cu valoarea estimată de către comisie pentru executarea lucrărilor din acest contract.
În altă ordine de idei, comisia de evaluare a stabilit că oferta depusă de societatea Tehnologica Radion SRL este admisibilă. Cum aceasta respecta toate criteriile, comisia a încercat de mai multe ori să negocieze preţul final cerut de Tehnologica. Reprezentanţii companiei au fost însă fermi şi au refuzat toate contraofertele înaintate de comisie, neacceptând reducerea preţului nici măcar cu 10,00 lei.
„În urma propunerii făcute de autoritatea contractantă, Tehnologica Radion SRL îşi menţine oferta, neacceptând nicio reducere de preţ, susţinând faptul că nu îşi reduce oferta”, se arată în documente.
În aceste condiţii, contractul în valoare de 162.328,93 de lei a fost atribuit către Tehnologica Radion SRL, conform raportului procedurii încheiat la data de 10 iunie 2011.
Studiu de caz: Tehnologica Radion SRL. Cum se „îndoapă” o societate aflată în insolvenţă cu bani publici
Societatea Tehnologica Radion SRL a fost înfiinţată în anul 1993 şi are sediul în Sectorul 6 din Bucureşti, pe strada Dâmboviţa. Conform codificării CAEN, firma are ca domeniu de activitate „lucrări de construcţie a drumurilor şi autostrăzilor”. Din structura acţionariatului fac parte: Theodor Gheorghe Berna, născut în luna septembrie a anului 1951, în Bucureşti, cu o participaţie de 99,98%, şi Alexandru Mihai Fodor, născut în luna august a anului 1990, în Sectorul 6 din Bucureşti. Alexandru Fodor are o cotă de participare la profitul şi pierderile societăţii de 0,02%. În prezent, societatea se află în insolvenţă. Administratorii judiciari ai firmei sunt Smda Insolvency SRL şi General Group Expert SRL. Calitatea de administrator special al societăţii este deţinută de Ştefan Mareş, născut la data de 27 septembrie 1965, în comuna Letca Nouă din judeţul Giurgiu, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, accesat la 7 octombrie 2016.Conform informaţiilor de pe site-ul societăţii, Tehnologica Radion SRL are zece locaţii în care îşi desfăşoară activitatea. Sediul managementului companiei se află în Sectorul 6 din Bucureşti, în timp ce puncte de lucru există în diverse zone din ţară. Astfel, compania are o bază de producţie în comuna Cerna, din judeţul Tulcea, un punct de descărcare în Olteniţa, judeţul Călăraşi, un punct de încărcare în Turcoaia, judeţul Tulcea, o bază de producţie la Lipăneşti, judeţul Prahova, una în Craiova, una în Chitila, una în Medgidia, una în Sectorul 1 din Bucureşti, strada Drumul Taberei, şi o bază de producţie în satul Căldăraru, judeţul Ilfov.
Tehnologica Radion SRL a avut în anul 2015 datorii totale de 406.275.424 de lei, venituri în valoare totală de 84.524.333 de lei şi cheltuieli în valoare totală de 93.874.779 de lei. În acelaşi an, societatea a avut o pierdere netă de 9.350.446 de lei. De menţionat că, anul trecut, societatea a avut o cifră de afaceri de 62.985.592 de lei şi 532 de angajaţi, notează vrajitorul.eu.
De altfel, societatea s-a aflat în ultimii doi ani pe pierdere, cu un număr de angajaţi şi cu o cifră de afaceri în scădere, din 2012, când firma se afla „pe val”. Tehnologica Radion SRL, una dintre cele mai mari firme de pe piaţa construcţiilor civile şi industriale, a intrat în insolvenţă la data de 15 septembrie 2014, oficial, la propria cerere, după ce firma depusese peste alte 20 de cereri la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a şi admis, în final, cererea de intrare în insolvenţă, scria supervizor.ro în anul 2014.
Dosar de afacerist: Theodor Berna
Intrarea în insolvenţă a avut loc la nici o lună după arestarea preventivă a lui Theodor Barna, asociatul majoritar al firmei, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care procurorii au estimat un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro. Pentru a recupera prejudiciul, statul, printre alte măsuri, a pus sechestru pe un număr de 73 de terenuri deţinute de societate, în valoare totală de 140.409.585,41 de lei.
Potrivit informaţiilor din presa vremii, Berna a fost arestat preventiv, după ce a făcut afaceri ilegale cu reţeaua de firme-fantomă a unui alt celebru suspect de evaziune: Marcel Păvăleanu, fost consilier guvernamental. De altfel, în dosarul acestuia au apărut indicii conform cărora Tehnologica Radion SRL spăla bani.
Ca să obţină arestarea afaceristului Berna, procurorii au mers pe firul afacerilor încheiate de firma acestuia până în anul 2008. Procurorii au descoperit astfel că mai multe lucrări, în valoare de zeci de milioane de lei, au fost folosite ca paravan ca să poată scoate din circuit alte zeci de milioane de lei, profit pur, pentru care nu a mai plătit nicio taxă la stat.
Lucrările erau câştigate în cadrul licitaţiilor de Tehnologica lui Berna, pentru care societatea încheia contracte (câteva dintre aceste contracte sunt amintite în rândurile următoare).
„Cele trei firme implicate, Tehnologica Radion, Teloxim Con şi Proiect Alfa Capital, emiteau facturi către mai multe firme-fantomă, pentru servicii care, în realitate, nu erau niciodată prestate. Banii erau viraţi din conturile firmelor fondate de Berna către aceste societăţi-paravan. Însă, pentru a evita plata taxelor către buget, sumele erau retrase din bancă în aceeaşi zi, cash, de intermediari. În acest fel, statul nu a mai încasat 23 de milioane de euro, în timp ce sumele rulate prin mecanismul pus la punct de Theodor Berna se ridică la 78,5 de milioane de euro”, scria Digi24.ro la momentul respectiv.
Potrivit informaţiilor din presa vremii, Berna a fost arestat preventiv, după ce a făcut afaceri ilegale cu reţeaua de firme-fantomă a unui alt celebru suspect de evaziune: Marcel Păvăleanu, fost consilier guvernamental. De altfel, în dosarul acestuia au apărut indicii conform cărora Tehnologica Radion SRL spăla bani.
Ca să obţină arestarea afaceristului Berna, procurorii au mers pe firul afacerilor încheiate de firma acestuia până în anul 2008. Procurorii au descoperit astfel că mai multe lucrări, în valoare de zeci de milioane de lei, au fost folosite ca paravan ca să poată scoate din circuit alte zeci de milioane de lei, profit pur, pentru care nu a mai plătit nicio taxă la stat.
Lucrările erau câştigate în cadrul licitaţiilor de Tehnologica lui Berna, pentru care societatea încheia contracte (câteva dintre aceste contracte sunt amintite în rândurile următoare).
„Cele trei firme implicate, Tehnologica Radion, Teloxim Con şi Proiect Alfa Capital, emiteau facturi către mai multe firme-fantomă, pentru servicii care, în realitate, nu erau niciodată prestate. Banii erau viraţi din conturile firmelor fondate de Berna către aceste societăţi-paravan. Însă, pentru a evita plata taxelor către buget, sumele erau retrase din bancă în aceeaşi zi, cash, de intermediari. În acest fel, statul nu a mai încasat 23 de milioane de euro, în timp ce sumele rulate prin mecanismul pus la punct de Theodor Berna se ridică la 78,5 de milioane de euro”, scria Digi24.ro la momentul respectiv.
În altă ordine de idei, Theodor Berna, asociatul majoritar al Tehnologica Radion SRL, este cunoscut drept „regele asfaltului”, pentru multitudinea de contracte prinse de societatea amintită mai sus în privinţa asfaltărilor. Berna a fost şi consilierul lui Traian Băsescu, în timpul mandatului acestuia de primar al capitalei. Numele lui Berna se regăseşte, în prezent, în structura acţionariatului mai multor firme. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, este vorba despre: Berna Residence Service SRL, Bitumen Parteners SRL, Customline Energy SRL, care apare radiată la Iaşi, dar funcţională la Bucureşti, Paza Tehno SRL, aflată în faliment, Lico Import Expert SRL şi Euroland Invest Construct SRL, care figurează cu întrerupere temporară de activitate.
În urmă cu doi ani, numele asfaltatorului apărea şi în societatea Teloxim Con SRL. Această firmă a prins un contract de aproape 132 de milioane de euro alături de alte companii precum Comsa, Aldesa Construcciones şi Arcadis Eurometudes pentru construirea a 21 de kilometri din autostrada Lugoj - Deva. De asemenea, compania a mai avut o serie de contracte de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). În 2012, în perioada Guvernului Ungureanu, Teloxim Con mai semna un contract de 65 mil. euro pentru modernizări şi reabilitări de drumuri în judeţul Dâmboviţa. De menţionat că, în anul 2011, fostul preşedinte Traian Băsescu declara despre Theodor Berna că îl ştie ca fiind „descurcăreţ” şi că „autorităţile ar trebui să îi dea peste mânuţe”. Declaraţia fostului preşedinte venea în contextul în care Tehnologica Radion depunea contestaţie după contestaţie pentru licitaţiile de construire a autostrăzilor Timişoara - Lugoj şi Sibiu - Orăştie..
Cinci contracte cu statul doar de la începutul anului. Peste 150 de la înfiinţarea firmei
Firma Tehnologica Radion SRL este cunoscută pentru contractele cu statul. De la înfiinţare şi până în prezent, societatea a derulat peste 155 de contracte pe bani publici. De altfel, doar în anul 2015 societatea a pus mâna pe cinci astfel de contracte scoase la licitaţie. Două dintre cele mai importante contracte câştigate în acest an le vom descrie în rândurile de mai jos.În luna februarie a acestui an, Enel Distribuţie Muntenia SA atribuia un contract în valoare de 989.989 de lei fără TVA către societatea în cauză, pentru refacerea suprafeţelor din domeniul public afectate de intervenţiile accidentale şi de lucrările de investiţii în reţelele de energie electrică.
CNADNR SA atribuia în data de 16 octombrie 2015 contractul „Lucrări de întreţinere periodică - covoare asfaltice pe drumurile din administrarea DRDP Bucureşti - Secţia Autostrăzi”, în valoare de 12.593.280,00 de lei, fără TVA, către trei operatori economici, printre care se număra şi Tehnologica Radion SRL.
În urmă cu cinci ani, în august 2009, un autoturism Dodge Nitro 4X4 a luat foc chiar sub ochii turiştilor cazaţi la hotelul Rex din Mamaia. Autoturismul aparţinea firmei SC Tehnologica Radion SRL, care avea atunci sediul în Dâmboviţa. Numele firmei fusese amintit cu un an înainte de către directorul de la acea vreme al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Jean Paul Tucan. Acesta declara că întreţinerea multianuală pentru drumurile naţionale aflate în subordinea regionalei Constanţa va fi asigurată de consorţiul Delta Euroconstruct - Tehnologica Radion, nota ziuaconstanta.ro în vara anului 2014.
Privind din aceeaşi perspectivă, Tehnologica Radion SRL nu se află la primul contract încheiat nici cu Primăria Medgidia. În 2009, Primăria municipiului Medgidia a achiziţionat de la Tehnologica Radion SRL 2.500 de tone de mixtură asfaltică şi 18 tone de emulsie bituminoasă, valoarea contractului fiind de 814.198 de lei - 193.216 euro. Tot în 2009, la Medgidia, aceeaşi firmă a încheiat un contract pentru construcţia infrastructurii rutiere în scopul dezvoltării afacerilor transfrontaliere Medgidia - Silistra, în valoare de 857.305,82 de lei.
Licitaţii trase la indigo
Ne-am întrebat şi noi cum a reuşit Tehnologica Radion SRL să câştige licitaţie după licitaţie cu Primăria Medgidia. Astfel, reprezentanţii companiei cereau preţul maxim, adică atât cât oferea comisia de evaluare pentru atribuirea unui contract. Practic, compania nu scădea nimic din preţ, motivând că toate calculele dau preţul cerut de companie şi propus de comisie. Probabil că acest lucru era motivat de faptul că Tehnologica Radion SRL era şi singura firmă participantă la licitaţii, comisia neavând alternative, atribuind astfel contractul la preţul cerut de singurul competitor.Această metodă practicată de Radion s-a regăsit în cel puţin două licitaţii organizate de Primăria Medgidia. Prima, cea la care facem referire în cadrul articolului, pentru asfaltarea străzilor Mărgăritarului şi Decebal, şi cea de-a doua licitaţie, pentru asfaltarea străzilor Viorelelor, Silozului şi Viilor. Pentru ambele contracte, societatea a solicitat preţul maxim oferit de autoritatea contractantă şi a refuzat toate contraofertele înaintate de comisiile de evaluare.
În secţiunea „Documente”, puteţi consulta anunţul de atribuire, procesul-verbal şi raportul procedurii aferente licitaţiei privind desfăşurarea lucrărilor suplimentare pentru străzile Decebal şi Mărgăritarului în cadrul proiectului Primăriei Medgidia „Reabilitare tramă stradală în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii