Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:48 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce firme au depus oferte pentru un contract de aproximativ 200.000 de lei la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“ (documente)

ro

27 Oct, 2014 00:00 4468 Marime text
În luna mai a acestui an, SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu - Constanța SA a atribuit un contract de aproximativ 1,5 milioane de lei în vederea achiziționării unui autobuz de pasageri cu platformă joasă și a sursei de energie GPU pentru alimentare aeronave, atribuire despre care cotidianul ZIUA de Constanța a scris la momentul respectiv.

În ediţia de astăzi, revenim cu publicarea procesului-verbal încheiat la şedinţa de deschidere a ofertelor.

După cum reiese din anunțul de atribuire nr. 146961/28.05.2014, firma care a câștigat contractul și care urma să livreze un autobuz de pasageri cu platformă joasă și sursa de energie GPU pentru alimentare aeronave era din Brașov. Este vorba despre SC A.T.S.A. Industry SRL, aceasta adjudecându-și contractul pentru autobuz contra sumei de 1.209.600 de lei, în timp ce pentru sursa de energie GPU, valoarea contractului a fost de 198.000 de lei.

Dacă pentru autobuzul de pasageri cu platformă joasă, SC A.T.S.A. Industry SRL a fost singurul ofertant, pentru sursa de energie GPU, alături de aceasta au mai depus ofertă și SC DMV Aviatech SRL (240.000 de lei) și SC Business Plus SRL (241.920 de lei). Deși a venit cu o ofertă de 241.900 de lei, SC A.T.S.A. Industry SRL și-a adjudecat contractul pentru suma de 198.000 de lei.

SC A.T.S.A. Industry SRL figurează la Registrul Comerțului cu un singur asociat. Este vorba despre Adina Ioana Florea, aceasta fiind singura afacere în care ea apare în calitate de asociat. La sfârșitul anului 2013, firma declarase o cifră de afaceri de 7.133.761 de lei, un profit net de 126.968 de lei și patru salariați. Societatea figurează ca fiind înființată în anul 2004, sub numele SC A.T.S.A. Consulting SRL, fondatori fiind Ioana Adina Todor (viitoare Florea) și SC SAERO SRL. În anul 2007, Adina Ioana Florea (fostă Todor) a preluat acțiunile de la SC Saero SRL, devenind astfel asociat unic. În anul 2009, societatea a solicitat suspendarea activității pentru o perioadă de trei ani. Firma și-a reluat însă activitatea cu un an înainte, mai exact în 2011, pentru ca, în 2012, să-și schimbe numele în SC A.T.S.A. Industry SRL.

Iată care au fost membrii comisiei de evaluare a ofertelor: Narcisa Frandos - președinte și Gabriel Boldea și Gabriela Mic - membri. La ședința de deschidere a ofertelor, au mai fost prezenți și reprezentanți din partea a doi ofertanți, respectiv Ion Tomescu, din partea SC Business Plus SRL, și Daniel Tunaru și Claudiu Petroiu, din partea SC A.T.S.A. Industry SRL.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii