Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:14 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce societate a reabilitat digul apărare a trei localităţi din Tulcea (proces-verbal + 5 documente)

ro

29 Jan, 2014 00:00 3885 Marime text
Consiliul Judeţean Tulcea a atribuit în anul 2013, prin negociere directă, contractul „Consolidarea digului de apărare a localităţii Ceatalchioi, Sălceni, Plaur din judeţ” societăţii Deltacons SA.
 
Potrivit anunţului de atribuire nr. 136276/13.05.2013, publicat pe SEAP, valoarea contractului atribuit a fost de 805.837,63 lei. Contractul a fost atribuit fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, din cauza unei situaţii de urgenţă extreme, care a survenit în urma unor evenimente care nu puteau fi prevazute de autoritatea contractantă.
 
Cum reiese din procesul-verbal de deschidere a ofertelor din 25 aprilie 2013, comisia de evaluare a ofertelor a fost compusă din preşedinte – ing. Mihai Nicu (director executiv DLP), membri – ec. Ilona Cubaniţă (consilier principal Biroul de Achiziţii Publice), ing. Valentina Alexa (expert superior DLP), ing. Nicuşor Condrat (expert superior DLP), ing. Carmen Eftimie (expert superior DLP). Din partea ofertantului, la procedura de deschidere a ofertelor, a participat Georgeta Georgescu. Singurul agent economic care a depus oferta de participare a fost SC Deltacons SA, care a şi adjudecat contractul „Consolidare a digului de apărare a localităţii Ceatalchioi, Sălceni, Plaur din judeţ”.
 
Despre câştigătorul contractului
 
Societatea Deltacons SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Tulcea, strada 14 Noiembrie. Capitalul social subscris este de 4.837.800 lei, integral vărsat, acţiuni sociale – 24.189, valoarea uneia fiind de 200 lei. Activitatea principală conform codificării Caen este „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”, dar şi „construcţii de clădiri sau părţi ale acestora; geniu civil”. Acţionarii societăţii sunt: Georgescu Georgeta, născută în anul 1954 în Bacău, care deţine 1.707 acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 7.06% /7.06%, Vladimir Boerencu, născut în 1051 în Tulcea, care deţine 2.161 acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 8.93% / 8.93%, Aneta Stroie, născută în 1956 în Tulcea, care deţine 3.258 acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 13.47% / 3.47%, Remus Georgescu, născut în anul 1951 în Tulcea, care deţine 4.300 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 17.78% /17.78%, Alexandru Stroie, născut în anul 1955 în Prahova, care deţine 10.856 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 44.88% / 44.88%. Administratorii societăţii sunt Boerencu Vladimir (membru în Consiliul de Administraţie), Trofin Sandu (membru în Consiliul de Administraţie), Stroie Aneta (membru în Consiliul de Administraţie), Georgescu G. Remus (membru în Consiliul de Administraţie), Stroie Alexandru (preşedintele Consiliul de Administraţie).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii