Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:13 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cui a atribuit Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa contracte în anul 2013 (I) (document)

ro

12 Aug, 2017 00:00 3613 Marime text

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa nu a atribuit în anul 2013 contracte de achiziţie publică în urma desfăşurării procedurii de achiziţie - licitaţie deschisă, prevăzută de OUG 34/2006. Potrivit răspunsurilor oficiale primite de la CJAS Constanţa, în anul 2013 au fost atribuite prin cumpărare directă 12 contracte. Majoritatea au fost pentru servicii de mentenanţă a reţelei informatice, a sistemului informatic sau a sistemului de alarmare antiefracţie şi a instalaţiei de alarmare împotriva incendiilor, dar şi pentru lucrări de amenajare.
 
Astfel, în 2013, au fost atribuite două contracte către SC Romnaţional SRL. Primul a fost încheiat pe 1 aprilie 2013 şi a avut ca obiect servicii de pază şi protecţie sediu administrativ. Valoarea acestuia a fost de 61.000 de lei fără TVA, fiind valabil până la data de 31 ianuarie 2014. Al doilea a avut ca obiect servicii de însoţire a transporturilor de bunuri şi valori.

Despre Romnaţional SRL  

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la data de 10 august 2017, firma a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Societatea are un capital social subscris de 1.000 de lei, integral vărsat, iar unic asociat este Iulian Zagaevschi, acesta fiind şi administratorul firmei. Domeniul de activitate principal îl reprezintă activităţi de protecţie şi gardă.
 
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 4.431.497 de lei, profit de 120.414 de lei şi 145 de salariaţi.
 
Tot în 2013, CJAS Constanţa a atribuit două contracte către SC Xeno Soft Design SRL. Unul a fost încheiat pe 9 decembrie 2013 şi a avut ca obiect lucrări de amenajare şi modificare reţea informatică. Valoarea acestuia a fost de 40.000 de lei fără TVA, fiind valabil până pe 31 decembrie 2013. Cel de-al doilea a fost încheiat pe 1 aprilie 2013 şi a avut ca obiect servicii de mentenanţă calculatoare. Contractul a avut o valoare de 1.600 de lei/lună fără TVA şi a fost valabil până pe 28 februarie 2014.
 
Menţionăm că în lista transmisă de reprezentanţii CJAS societatea este SC Xeno Soft Design SRL, dar în anunţul de atribuire aceasta figurează ca fiind SC Xenno Soft Design SRL-D. 

Despre SC Xenno Soft Design SRL-D 

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la 10 august 2017, societatea a fost înfiinţată în anul 2012 şi are sediul social în Năvodari. Firma are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, iar unic asociat este Constantin Cozma, acesta fiind şi administratorul societăţii. Domeniul de activitate principal îl reprezintă activităţi de realizare a softului la comandă (software orientat client).

Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 26.075 de lei, pierdere de 40.785 de lei şi un salariat.
 
Pe data de 1 aprilie 2013, CJAS Constanţa a atribuit un contract de găzduire pagină Web către SC Crucial Systems&Services SRL. Valoarea contractului a fost de 700 de lei/lună fără TVA şi a fost valabil până pe 31 ianuarie 2014.

Despre SC Crucial Systems&Services SRL 

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la data de 14 iulie 2017, firma a fost înfiinţată în anul 1998 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Are un capital social subscris de 36.000 de lei, integral vărsat. Asociaţi în cadrul societăţii sunt Elena Andreea Avrigeanu şi Bogdan Mihăiţă Moldoveanu, fiecare cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% / 50%. Bogdan Mihăiţă Moldoveanu este şi administratorul societăţii ce are ca domeniu de activitate principal repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice şi întreţinerea şi repararea maşinilor de birou, de contabilizat şi a calculatoarelor.
 
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 4.555.579 de lei, un profit de 35.800 de lei şi 15 salariaţi.


 
Tot pe 1 aprilie 2013, CJAS Constanţa a atribuit un contract de servicii de mentenanţă sistem de alarmare antiefracţie şi instalaţie de alarme împotriva incendiilor. Contractul a fost câştigat de SC RT Total Services SRL, valoarea acestuia fiind de 1.000 de lei/lună fără TVA.

Despre SC RT Total Services SRL 

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat pe 14 iulie 2017, societatea a fost înfiinţată în anul 2004 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Are un capital social subscris de 200 de lei integral vărsat, iar unic asociat în cadrul firmei este Radu Tamaş, din Constanţa, acesta fiind şi administratorul societăţii.
 
Domeniul de activitate principal al firmei îl reprezintă lucrările de instalaţii electrice.
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 234.935 de lei, un profit de 78.458 de lei şi doi salariaţi.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta lista contractelor atribuite prin cumpărare directă de CJAS Constanţa în anul 2011, astfel cum ne-a fost pusă la dispoziţie de instituţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii