Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:47 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a pierdut RAJDP un contract la Mircea Vodă (documente)

ro

09 Jun, 2014 00:00 4205 Marime text
Printre puținele contracte pe care Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța le-a pierdut în ultima vreme se numără cel pentru proiectare și execuție pietruire străzi în localitățile Mircea Vodă și Satu Nou. Atribuit în urma unei cereri de ofertă din 2012, la care s-au înscris doi ofertanți, respectiv RADJP și SC P.G. Delta Electron SRL, societatea din urmă având sediul în Năvodari, contractul avea ca obiect executarea serviciilor de proiectare pentru pietruire străzi și executarea lucrărilor de pietruire a străzilor din comuna Mircea Vodă, în suprafață de 3.000 mp.

În urma evaluării ofertelor, contractul a fost atribuit firmei din Năvodari, contra sumei de 630.642 de lei, în contextul în care RAJDP se prezentase cu o ofertă financiară de 791.434,08 lei.
Iată care au fost membrii comisiei de evaluare a ofertelor: viceprimarul George Ionașcu - președinte, Cristina Caluian (secretar UAT), Cornelia Bira (referent superior birou economic, resurse umane și dezvoltare comunitară), Ionuț Mangu (inspector compartiment urbanism) și Valeria Nichituș - membri.
În ceea ce privește firma care și-a adjudecat contractul, respectiv SC P.G. Delta Electron SRL, aceasta figurează la Registrul Comerțului cu doi asociați, Florin Cornel Pocora și Elena Pocora, care mai figurează ca asociat în SC Delta Electron Logistic SRL şi în SC Producţii Pavele Sibioara SRL. La finalul anului 2012, firma PG Delta Electron SRL declarase o cifră de afaceri de 7.949.013 lei, un profit net de 58.439 de lei şi 54 de salariaţi.

Numele lui Florin Pocora a apărut în 2012 în dosarul unui ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, acuzat de trafic de influenţă. De asemenea, în 2008, Florin Pocora s-a aflat în atenţia poliţiştilor de la Investigarea Fraudelor, el fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare de produse contrafăcute şi utilizarea fără drept a unei sigle sau a unei embleme.
Nu în ultimul rând, Pocora este cunoscut şi ca un împătimit jucător de table, printre cei cu care împărtăşeşte acest hobby numărându-se Cristinel Dragomir, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, şi Alex Papadumitru, de la SC Al Stom SRL. În 2012, Pocora apare alături de alţi jucători din judeţul Constanţa în clasamentul pe anul 2012 postat pe site-ul Clubului Sportiv de Backgammon Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii