Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O atribuire de aproape 10 ori mai mare faţă de anul trecut Ce contract a împuşcat Al Stom Company în 2013 cu bătaie pe patru ani (2 documente + proces verbal)

ro

11 Dec, 2013 00:00 5213 Marime text
SC Al Stom Company SRL şi Iridex Group Import Export Costineşti SRL şi-au adjudecat, la începutul lunii august, contractul pentru servicii de curăţare şi conservare a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre. Autoritatea contractantă, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, a atribuit contractul în urma unei licitaţii deschise, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.
Aşa cum se precizează în anunţul de atribuire, s-au primit trei oferte dintre care doar una a fost admisă, celelalte două fiind respinse. Din procesul verbal de deschidere a ofertelor încheiat la data de 4 iunie 2013, reiese că cei trei ofertanţi au fost Asocierea SCIM SA - Oil Depol Service SRL, care s-a prezentat cu o ofertă de 14.997.989,13 lei, SC Socum Trans SRL, care a venit cu oferta de 13.544.003,86 lei, şi Asocierea Al Stom Company SRL – SC Iridex Group Import Export Filiala Costineşti SRL, a cărei ofertă a fost de 18.999.339,26 lei. Din cele trei oferte depuse, a fost admisă numai cea a asocierii dintre Al Stom şi Iridex. Aceasta din urmă fiind singura rămasă în cursă a fost şi cea care a câştigat licitaţia.

Ce spune procesul verbal...

În procesul verbal de deschidere a ofertelor, se precizează că valoarea estimată a contractului a fost de 16.141.782,42 lei (fără TVA). Obiectul contractului constă, aşa cum reiese din acelaşi document, în servicii de curăţare sezon, transport şi depozitare deşeuri, conservare plajă sezon rece, servicii de scufundare şi servicii de incinerare deşeuri organice.
Iată care au fost membrii comisiei căreia i-a revenit sarcina de a evalua ofertele: Rodica Vasile, director sistem Gospodărirea apelor Constanţa, în calitate de preşedinte al comisiei, şi membrii Cristinel Antonaru, Anamaria Bălan, Mirella Oancea, Ionel Mitrea, Monica Andrei. Membrii de rezervă au fost desemnaţi Mihaela Marica şi Raluca Tache.
Potrivit procesului verbal încheiat în data de 4 iunie 2013, la şedinţa de deschidere au participat şi reprezentanţi ai ofertanţilor, aceştia fiind Marioara Stoea, Gabriela Nistor şi Adrian Roşu, din partea asocierii SCIM SA - Oil Depol Service SRL, Cristina Ionela Anghel din partea Socum Trans SRL, iar Anghel Tiberiu Dan din partea asocierii Al Stom Company şi Iridex Group Import Export SRL.
Atribuirea contractului a fost însă contestată de una dintre firmele ale căror oferte au fost declarate inadmisibile. Astfel că, deşi şedinţa de deschidere a ofertelor a avut loc la începutul lunii iunie, contractul a fost atribuit, aşa cum reiese din anunţul de atribuire, la data de 5 august 2013.

Oamenii din umbră

Dar iată cine stă în spatele firmelor care şi-au disputat acest contract. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Al Stom Company SRL are un singur asociat în persoana lui Alexandru Papadumitru, cel despre care se spune că ar fi un apropiat al pesediştilor constănţeni de la judeţ.
SC Iridex Group Import Export Bucureşti Filiala Costineşti apare la Registrul Comerţului ca fiind înregistrată în 2008 şi are ca asociaţi societatea Servicii Salubritate Bucureşti SA (17,05%) şi Iridex Group Import Export SRL, administrator fiind Florin Pascu, unul dintre cei doi fii gemeni ai lui Corneliu Pascu, fost senator PC de Buzău în legislatura 2004 – 2008. Trebuie menţionat faptul că în afara sediului social din satul Schitu, firma mai are două puncte de lucru, unul în comuna Deleni şi altul în incinta Port Constanţa.


O altă firmă cunoscută în spaţiul achiziţiilor publice este SCIM SA, firmă controlată de familia fostului consilier local Dănuţ Moisoiu.
Potrivit Registrului Comerţului, Societatea de Construcţii, Instalaţii şi Montaj (SCIM) SA, îi are ca acţionari persoane fizice pe Antoniu George Beioglu (31,9251%), Bogdan Grigore Moisoiu Anastasiu, fiul fostului consilier Dănuţ Moisoiu, care deţine 24,2048%, Gabriel Butucescu (12,0601%), alţi 448 de acţionari persoane fizice (31,7994%) şi o altă listă de persoane juridice cu 0,0106%.
Din aceleaşi date de la Registrul Comerţului reiese că SC Oil Depol Service SRL are doi asociaţi persoane fizice, respectiv Radu Merlă şi Dănuţ Florescu.

În ceea ce priveşte SC Socum Trans SRL, aceasta apare la Registrul Comerţului cu un singur asociat, Adrian Mihail Badiu.
Revenind la curăţarea şi conservarea suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre, SC AL Stom Company SRL a mai câştigat un contract cu acelaşi obiect şi în anul 2012, valoarea acestuia fiind de 2.066.043,82 lei. În 2013, însă, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, care organiza an de an licitaţie pentru curăţarea şi conservarea plajelor, a atribuit contractul cu o valoare de aproape 20 de milioane lei, pentru o perioadă de patru ani, oferind, astfel, un confort deosebit celor două firme pentru următoarea perioadă, ţinând cont că pentru perioada menţionată (doar patru ani) valoarea contractului este de aproape zece ori mai mare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii