Primăria Cumpăna – SC Al Stom Company SRL Suplimentare pentru un contract din 2010 (4 documente + proces verbal)
Primăria Cumpăna – SC Al Stom Company SRL: Suplimentare pentru un contract din 2010 (4 documente + proces verbal)
31 Oct, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
3934
Marime text
Primăria Cumpăna a suplimentat în vara anului 2011 cu peste un milion de lei un contract pentru extinderea reţelei de canalizare, reabilitarea conductei de refulare până la staţia de epurare Constanţa Sud şi rezolvarea problemelor legate de apele uzate în comună. Contractul iniţial fusese atribuit în anul 2010 firmei SC Al Stom Company SRL, aceasta fiind, de altfel, şi singura care s-a prezentat la procedura iniţiată pentru suplimentarea lucrărilor.
Aşa cum reiese din procesul verbal al şedinţei de analiză şi negociere încheiat în data de 9 iunie 2011, pentru atribuirea contractului în valoare finală de 10.551.793,47 lei, s-a aplicat procedura „negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare”. Este vorba, de fapt, aşa cum reiese din acelaşi document, despre încheierea unui act adiţional pentru suplimentarea cantităţilor de lucrări în contextul unui contract mai vechi, respectiv contractul nr. 6313/09.07.2010, în valoare de 8.925.000 lei.
Singurul ofertant căruia autoritatea contractantă, în speţă Primăria Cumpăna, i-a trimis invitaţie prin care i s-a solicitat depunerea unei oferte a fost SC Al Stom Company SRL. Aşa cum reiese din procesul verbal de negociere, oferta financiară prezentată de SC Al Stom Company SRL s-a încadrat în valoarea estimată, fără să depăşească procentul de 20% din valoarea contractului iniţial. Suplimentarea rezultată a fost în valoare de 1.616.793,47 lei, ceea ce a condus la majorarea contractului de la suma de 8.935.000 lei la 10.551.793,47 lei, sumele exprimate fiind fără TVA.
La şedinţa de negociere din data de 9 iunie 2011, a fost prezent şi un reprezentant al firmei, respectiv Alexandru Cârlig, care era, la vremea respectivă, unul dintre directorii firmei şi pe care tot într-o funcţie de director îl găsim şi astăzi. Aşa cum reiese din procesul verbal al şedinţei de analiză şi negociere, perioada de valabilitate a ofertei prezentate de ofertant a fost de 60 de zile de la data deschiderii ofertei. Graficul iniţial de execuţie a lucrărilor a suferit şi el modificări, ofertantul solicitând în cadrul aceleiaşi şedinţe din data de 9 iunie 2011 majorarea termenului de execuţie cu 2 luni şi 21 de zile, propunere cu care comisia a fost de acord.
Iată şi componenţa comisiei de evaluare: Florin Neagu – preşedinte, care este în prezent şi viceprimar, şi Sorin Daniel Nicolae, Marioara Mărtoiu, Paula Pârvu şi Tudora Jelea, în calitate de membri.
În ceea ce priveşte SC Al Stom Company SRL, aceasta a fost înfiinţată în anul 1995 şi îl are ca asociat pe Alexandru Papadumitru.
La finalul anului 2012, firma declarase o cifră de afaceri de 33.853.441 lei, un profit de 1.848.566 lei şi 318 salariaţi.
*****
Ziarul ZIUA de Constanţa a demarat luna aceasta un nou proiect editorial. Este vorba despre un nou format editorial prin care presupune publicarea în format online documente referitoare la atribuirile contractelor din sistemul achizițiilor publice, precum și a datelor despre cei care fac parte din comisiile de atribuire a contractelor. Ne îndreptăm atenția, în primul rând, asupra achizițiilor publice de la nivelul județului Constanța.
Aşa cum arată şi un studiu dat publicităţii de Institutul pentru Politici Publice, achiziţiile publice reprezintă, în prezent, cel mai important volum de cheltuieli angajat de autorităţile publice, dar şi o potenţială sursă de venituri pentru sectorul privat, grav afectat de criza economică. Numai în 2012, în sectorul achiziţiilor publice s-a cheltuit suma totală de 17 miliarde de euro, mai mare cu 70% faţă de anii anteriori.
Noul proiect editorial vine şi în întâmpinarea implementării angajamentelor asumate de ţara noastră prin Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă. Printre priorităţile Guvernului României în ceea ce priveşte promovarea unei bune guvernări, se numără demersurile în vederea creşterii calităţii serviciilor publice, a integrităţii publice şi a eficienţei gestionării resurselor publice.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii