Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:46 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciile de consultanţă pentru Tropaeum Traiani, câştigate de Structural Ing SRL (documente)

ro

14 Apr, 2016 00:00 3924 Marime text


O serie de controale venite la Consiliul Judeţean Constanţa de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au fost de ajuns pentru a deschide Cutia Pandorei. După ce DNA a decis cercetarea administratorului firmei Mara Construct SRL, Constantin Dima, în dosarul proiectului privind reabilitarea Cetăţii Capidava, o nouă sesizare venită de la ANAP, de această dată, vine să zdruncine universul firmei finei lui Nicuşor Constantinescu.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Cristinel Dragomir, după dosarul Capidava, în colimator a fost luată şi lucrarea de reabilitare a Monumentului triumfal de la Adamclisi. „Toate licitaţiile au fost verificate la Consiliul Judeţean, la una singură, la tematica de licitaţii publice, ANAP a consemnat că nu trebuia calificată Mara Construct, şi DNA a deschis dosar. ANAP a făcut sesizare către DNA după ce a verificat toate licitaţiile pe fonduri europene. A fost tematică la nivel naţional, nu au venit doar la judeţul Constanţa, a fost tematică pe tot ce înseamnă proiecte finalizate pe POR“, a explicat Cristinel Dragomir.

După ce am prezentat, în ediţiile trecute, detalii necunoscute din etapa achiziţiilor publice organizate în cazul proiectului reabilitării Cetăţii Capidava, continuăm să scriem despre achiziţiile publice întreprinse în cadrul proiectului de la Adamclisi privind reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani. La fel ca în cazul Cetăţii Capidava, vom scrie pe larg despre acestea, analizându-le în ordine cronologică.

În ediţia de astăzi, vă prezentăm procesul-verbal şi raportul procedurii întocmite în anul 2012 cu ocazia procedurii de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de consultanţă“ aferente proiectului „Reabilitare Monument Triumfal Tropaeum Traiani“, cofinanţat din Fonduri Structurale, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - „Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul Major de intervenţie 5.1. „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea-monitorizarea infrastructurilor conexe“.

Procesul-verbal de deschidere a ofertelor a fost încheiat la 16 ianuarie 2012. Comisia de evaluare a fost formată din Daniela Dumitrescu - preşedinte, consilier la Serviciul Achiziţii, Elena Vornicu, şef al Serviciului de Implementare Proiecte Naţionale din cadrul Direcţiei Generale de Proiecte, Getuţa Tănasă, şef al Serviciului de Investiţii din cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice, Marian Bănică, inspector al Serviciului de Pregătire Proiecte din cadrul Direcţiei Generale de Proiecte, şi Raluca Frigioi, inspector la Serviciul de Administraţie Publică Locală din cadrul Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică - membri.

Pentru o desfăşurare cât mai corectă a procedurii de achiziţie publică, s-a emis Decizia de verificare nr. 224216, prin care au fost desemnaţi ca observatori Ana Mădălina Stănescu şi Constantin Spătăreanu.

Procedura a fost atribuită în urma unei cereri de oferte. Valoarea estimată a contractului a fost de 450.000 de lei fără TVA. Doi ofertanţi au fost interesaţi de reabilitarea acestui obiectiv: SC Project-Thc SRL, care a propus un preţ de 390.720 de lei, adică 90.812,32 de euro fără TVA, şi SC Structural Ing SRL, care a propus un preţ de 388.080 de lei, adică 90.198,72 de euro fără TVA.

 
La şedinţa de deschidere a ofertelor a participat doar agentul economic Project-Thc SRL, reprezentat prin împuternicitul Ion Laurenţiu Bărbulescu. Comisia de evaluare a cerut, în cadrul aceleiaşi şedinţe, câteva clarificări privind documentaţia de atribuire de la această societate, clarificări aduse la timp de reprezentanţii operatorului economic.
 
Structural Ing SRL a declarat în documente că va subcontracta o parte din proiectul pentru serviciile de consultanţă către Top Management Ing SRL, Sicon Proinvest SRL, Proconsulting & Management Grup SRL şi Media Proiect SRL. Structural Ing SRL l-a mai declarat ca susţinător pe agentul economic Tahal Consulting Engineers Ltd, iar Project-Thc SRL, pe agentul economic Primaserv SRL.
 
Cei doi ofertanţi, respectiv Project-Thc SRL şi Structural Ing SRL, au propus o perioadă de valabilitate a ofertei de 90 de zile. Project-Thc SRL a alocat un număr de 42.240 de ore pentru prestarea serviciilor de consultanţă, iar Structural Ing SRL a alocat 55.440 de ore de consultanţă, conform procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor.
 
Următoarea etapă a constat în calificarea ofertanţilor. După o analiză detaliată, comisia de evaluare a respins oferta depusă de SC Project-Thc SRl, deoarece „ofertantul nu îndeplineşte cerinţele solicitate în fişa de date a achiziţiei“, aşa cum se arată în raportul procedurii de achiziţie publică, încheiat la data de 25 ianuarie 2012. Cu alte cuvinte, comisia de evaluare a stabilit că operatorul economic nu poate face dovada experienţei în astfel de proiecte, şi nici nu îşi poate dovedi capacitatea tehnică şi profesională.
 

Astfel, în cursa pentru câştigarea acestui contract a mai rămas doar firma Structural Ing SRL, care a fost admisă în următoarea etapă, respectiv cea de evaluare a propunerii tehnice.
 
Competitorul a trecut cu bine de aceste „provocări“, respectiv analizele tehnice şi financiare ale ofertei, iar în urma aplicării criteriului de atribuire „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic“, SC Structural Ing SRL a fost declarată câştigătoare, cu o propunere financiară de 388.080 de lei fără TVA, adică 90.198,72 de euro fără TVA. Câştigătorul acestei licitaţii, organizate de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), a declarat că va subcontracta o parte din proiectul pentru serviciile de consultanţă către Top Management SRL, Sicon Proinvest SRL, Proconsulting & Management Grup SRL şi Media Proiect SRL.

Despre câştigătorul Structural Ing SRL, o firmă cu „lipici“ la fondurile publice



Potrivit datelor la zi de la Registrul Comerţului, firma cu sediul în municipiul Constanţa (strada Iosif Ivanovici) a fost înfiinţată în luna ianuarie a anului 2005. Societatea se ocupă de „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legată de acestea“. Structura acţionariatului este împărţită în mod egal între Ancuţa Elena Stanciu, născută în luna decembrie a anului 1980, şi Constantin Stanciu, născut în luna iunie a anului 1978, cel din urmă fiind şi administratorul societăţii comerciale.            

Potrivit vrajitorul.eu, la 27 ianuarie 2005, adică în anul în care firma a fost înfiinţată, acţionariatul societăţii avea o altă structură. Astfel, îi găsim printre fondatori pe Larisa Gemănaru, cu o cotă de 1%, şi pe Constantin Stanciu, administratorul firmei în acest moment, care deţinea 99% dintre acţiuni. Un an mai târziu, la data de 27 noiembrie 2006, Larisa Gemănaru se retrăgea din societate, cedând cu titlu gratuit partea socială de 1% pe care o deţinea. În anul 2010, era cooptată în structura acţionariatului şi Ancuţa Elena Stanciu, care a fost numită administrator, la acea vreme.
 
În aceeaşi perioadă, capitulul social al firmei a fost dublat, iar Elena Ancuţa Stanciu a primit jumătate dintre părţile sociale, prin cesionare. În mai 2012, se retrage din societate şi Constantin Stanciu, urmând ca Ancuţa Elena Stanciu să devină unic asociat. Câţiva ani mai târziu, Constantin Stanciu revine ca asociat în cadrul societăţii, alături de Ancuţa Elena Stanciu, fiecare având o cotă de participare egală la profitul şi pierderile firmei în valoare de 50%.
 
Ancuţa Elena Stanciu mai este acţionar şi în SC Dobrogea Proiect SRL, fondată în anul 2014. De asemenea, a mai fost asociată, alături de Constantin Stanciu, şi în firmele Structural Group SRL şi Elaine Fashion SRL, ambele nemaifiind în funcţiune în momentul de faţă, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Pe lângă acestea, Constantin Stanciu a mai făcut parte şi din Urban Proiect 2003 SRL, firmă care nu se mai află în funcţiune din anul 2009. În momentul de faţă, mai este asociat şi în firma Agricola Topolog SRL, societate aflată în lichidare, conform datelor de la Registrul Comerţului.

Structural Ing SRL, o firmă apropiată de CJC

De-a lungul timpului, fosta firmă a constănţeanului Constantin Stanciu a arătat că ştie cum să câştige contracte cu statul pe bandă rulantă. De exemplu, în perioada 2008 - 2011, firma a încheiat cu CJC opt contracte, a căror valoare ajunge la 1.927.668 de lei fără TVA. Mai departe, în luna aprilie a anului 2013, CJC plătea 147.096 de lei pentru servicii de consultanţă management proiect şi consultanţă tehnică de specialitate pentru managementul contractului de execuţie a lucrărilor din cadrul proiectului „Centrul multifuncţional educativ pentru tineret“, adică, proiectul reabilitării fostului cinematograf Republica. La începutul lunii iulie a anului 2013, aceeaşi firmă a mai obţinut un contract cu aceeaşi autoritate, pentru servicii de consultanţă management de proiect şi consultanţă în managementul execuţiei lucrărilor aferente proiectului „Centrul de excelenţă în turism şi servicii Tomis“. Pentru acest contract, societăţii Structural Ing SRL i-au intrat în conturi 135.300 de lei.
 
De altfel, în „dosarul licitaţiilor“ pentru Monumentul Tropaeum Traiani, Structural Ing SRL a mai câştigat, în toamna anului 2009, un contract, tot de la CJC. Structural Ing s-a ocupat atunci de elaborarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie necesare reabilitării Monumentului Tropaeum Traiani. În cadrul acestui contract, firma Structural Ing SRL a primit de la CJC suma de 297.355 de lei, adică 70.300 de euro. 
 

Subcontractorul Top Management Ing SRL, altă societate abonată la contracte cu statul


SC Top Management Ing SRL a fost înfiinţată în anul 2009 şi are sediul în municipiul Constanţa, pe strada Dinu Lipatti. Unic asociat al acestei firme este Bogdan Daniel Banu, născut în luna martie a anului 1980, la Medgidia. Bogdan Banu nu mai este implicat în alte firme, conform datelor de la Registrul Comerţului. El este soţul Carlei Iolanda Banu, fostă Stamate, fostă şefă a Serviciului de Coordonare Programe din cadrul Direcţiei Generale de Afaceri Europene a Consiliului Judeţean Constanţa.
 
SC Top Management SRL a avut, în 2014, o cifră de afaceri de 1.325.574 de lei. Societatea a avut un număr mediu de nouă angajaţi, datorii totale de 120.526 de lei, venituri totale de 1.371.092 de lei şi cheltuieli totale de 413.828 de lei în anul 2014. La finalul anului 2015, nu avea nicio datorie către bugetul de stat.
 
La sfârşitul lunii ianuarie a anului 2013, Top Management Ing SRL câştiga un contract cu Primăria comunei Oltina, pentru oferirea de servicii de consultanţă în cadrul proiectului de reabilitare şi modernizare a drumului comunal DC48 din localitate. Pentru acest contract, societăţii i-au intrat în conturi 160.000 de lei, potrivit licitatiapublica.ro.
 
Doi ani mai devreme, în luna noiembrie a anului  2011, ZIUA de Constanţa scria despre această firmă că a încheiat un contract de consultanţă pentru asfaltarea drumurilor din satele constănţene Stupina şi Crucea, proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
De altfel, Top Management ING SRL a câştigat, în acelaşi an, împreună cu SC Structural ING SRL, contractul de „Consultanţă şi management investiţie pentru proiectul «Creşterea calităţii vieţii prin îmbunătăţirea infrastructurii fizice de bază şi a infrastructurii socio-culturale în comuna Dobromir»“ şi licitaţia privind „Servicii de consultanţă şi management proiect transfrontalier «Dobromir - Krushari Crossborder Road», finanţat prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria“. În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza procesul-verbal şi raportul procedurii aferente contractului la care facem referire, precum şi declaraţiile de avere şi de interese ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii