Un singur ofertant CN APMC a atribuit contractul privind furnizarea de carburanţi pe bază de card de credit (documente)
Un singur ofertant: CN APMC a atribuit contractul privind furnizarea de carburanţi pe bază de card de credit
25 Jun, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2883
Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, în noiembrie 2009, prin licitaţie deschisă, contractul privind furnizare „carburanţi pe bază de card de credit“. Potrivit procesului-verbal cu numărul 24517/16.11.2009, a fost depusă o singură ofertă, de către SC Rompetrol Downstream SRL Bucureşti, de 683.360 de lei.
Potrivit raportului procedurii, ofertantul a prezentat toate documentele prevăzute în documentaţia de atribuire şi în conformitate cu prevederile din aceasta, forma şi conţinutul documentelor ce au fost prezentate de ofertant au fost în conformitate cu prevederile legale, iar documentele prezentate au demonstrat îndeplinirea de către ofertant a cerinţelor minime de calificare stabilite în documentaţia de atribuire.
Din comisia de evaluare au făcut parte Emil Sorin Banias - preşedinte, Spiru Chirea, Angela Badea, Aurelian Liţă, Stelian Goşiu, Cornelia Fir şi Cristian Stoicescu - membri.
În secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună.
Administratori în firmă sunt Bauyrzhan Nugumanov, Vadim Poletaev, Mariana Durlesteanu, Dumitru Cătălin şi Rusnac Vladislav. Directorii Rompetrol Downstream SRL Bucureşti sunt Neculae Sorin, Rusnac Vladislav şi Dykanbayeva Aizhan.
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza anunţul de atribuire, procesul-verbal şi raportul de procedură aferente contractului „Carburanţi pe bază de card de credit“.

Despre SC Rompetrol Downstream SRL Bucureşti
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 24 de iunie, societatea Rompetrol Downstream SRL Bucureşti a fost înfiinţată în anul 2000 şi se ocupă în principal de comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate. Asociaţi persoane juridice în firmă sunt KMG International NV, Rompetrol SA şi Rompetrol Rafinare SA.
Administratori în firmă sunt Bauyrzhan Nugumanov, Vadim Poletaev, Mariana Durlesteanu, Dumitru Cătălin şi Rusnac Vladislav. Directorii Rompetrol Downstream SRL Bucureşti sunt Neculae Sorin, Rusnac Vladislav şi Dykanbayeva Aizhan.
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza anunţul de atribuire, procesul-verbal şi raportul de procedură aferente contractului „Carburanţi pe bază de card de credit“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii