Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:14 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O mamă luptă pentru fiul său Primul pictor 3D al României, Daniel Relenschi, are cancer

ro

26 May, 2016 19:02 3418 Marime text
Daniel Relenschi, un tânăr pictor de 29 de ani, cu rezultate notabile de-a lungul carierei, a primit o veste la care mulți s-ar cutremura, a aflat că are cancer.

Mama sa face un apel public către toţi cei care îi pot ajuta fiul.
 

„Daniel, în urmă cu două luni, a aflat că are cancer. A primit vestea cu fruntea sus, ştiind că urmează o perioadă grea pentru el. Este un om care a suferit mult, în ultimii doi ani a avut parte de şase spitalizări, pentru diverse afecţiuni. A fost foarte aproape de inevitabil, dar s-a păstrat pozitiv şi cu toate că a fost de multe ori încercat, arta lui continuă să fie una pozitivă, să arate frumosul în starea lui superioară. A început din nou să picteze, după o pauză de câteva luni. Prima lucrare se numeşte «Bujori sub clar de lună». (...)) Acest cancer se aşează şi pe organe şi în sistemul limfatic şi dacă se întâmplă asta, i-ar putea fi fatal, şi cine nu face ce ar putea să facă pentru el, sunt sigur că ar regreta”, spune mama acestuia.

 
Anul trecut, Daniel a întins o mână de ajutor lui Matei, un băiețel care suferea de hipoacuzie neurosenzoriala bilaterală profundă. A oferit spre licitație „Izvor de Dor”, prima pictură 3D în straturi de sticlă din România, tablou ce o reprezintă pe Sofia Vicoveanca. În mod paradoxal, acum el este cel care are nevoie de ajutor.

Iată câteva cuvinte scrise de Daniel:

"Sunt cunoscut ca Primul Pictor 3D din România, o titulatură care arată activitatea mea, dar întâi de toate sunt om. Am trăit o viață plină până acum, sper să fie la fel și de acum înainte. Pentru mine așa un diagnostic nu înseamnă sfârșitul, ci începutul unei lupte, care va sfârși cu o victorie a mea dar și a celor care mă susțin, asta pentru că voi face tot ce îmi stă în putere să răzbesc. De mic copil știu ce înseamnă să suferi, asta din cauza sănătății precare dar și din cauza experiențelor de viață pe care le-am trăit. Sunt cazuri în care un cancer nu este depistat decât prin analize amănunțite, la fel a fost și în cazul meu, doar ca din păcate la mine e și vizibit, fiind un cancer de piele care  vine cu dureri de nesuportat. Ce am putut face până în acest moment a fost  radioterapie, care promitea să reducă din dureri și din mărimea tumorilor, asta până voi urma un tratament pe care doresc să-l urmez în afara țării, la un spital care s-a mai confruntat cu astfel de cazuri. Până a fost depistat cancerul, am încercat să tratez mai multe afecțiuni, una din ele fiind neuropatia, care mi-a afectat picioarele, privându-mă de echilibru,  și provocându-mi dureri la atingere, usturimi puternice în tălpi, evident mersul era un chin, am făcut chinetoterapie, care m-a ajutat să reduc din efectelel neuropatiei, afecțiunea contribuind la suportarea cu greu a efectelor cancerului. Din păcate costurile tratamentelor sunt mari și nu aș fi în stare să le susțin singur fără oameni cu inimă mare. Am avut și am susținerea financiară din partea familiei, o susținere consistentă fără de care nu aș fi ajuns să scriu aceste rânduri, a apropiaților și a prietenilor mei, dar și a unor oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată; nu știu cum să le mulțumesc, sunt sigur că sunt mesagerii lui Dumnezeu, iar El va avea grijă să-și facă simțită prezența în viață lor, prin binecuvântarea pe care o arată oamenilor care își iubesc aproapele și o arată.  Aștept cu nerăbdare să pot da vești bune și să spun că împreună am învins. E o experiență din care voi învăța și sper la rândul meu să pot dărui tot ce e frumos, știind că asta e menirea mea și încerc să o arăt prin tot ceea ce fac. Sunt oameni care au nevoie de ajutorul celorlalți și sper să ajung să fiu în stare să fiu un sprijin pentru mulți din ei, pentru că știu ce înseamnă să treci prin momente de încercare dar și cum poate fi de ajutor cineva care îți întinde o mână.’’

 
Daniel are nevoie de 20.000 de euro pentru examene amănunţite şi tratament.

Donaţii pot fi făcute online pe pagina dedicată lui Daniel, https://salveazaoinima.ro/campaigns/daniel-relenschi/ dar şi în conturile deschise de mama lui:
Titular cont- Maxin Doina (mama lui Daniel)
IBAN RON- RO35BTRLRONCRT 0229692602
IBAN EURO- RO12BTRLEURCRT 0229692601
Cont deschi la Banca Transilvania
Pentru cei care nu sunt în ţară:

Swift- BTRLRO 22
BIC- BTRL
 
Citeşte şi Își vinde cel mai valoros tablou: Primul artist în 3D din România ajută un copil fără auz
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii