Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:17 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost lansată prima staţie de alimentare a automobilelor electrice din România Curent la... pompă!

ro

23 Jun, 2011 03:31 2135 Marime text

pompa_electrica.jpgPrima staţie de alimentare a automobilelor electrice din România a fost lansată miercuri la sediul transportatorului de energie electrică Transelectrica, în zona Pieţei Unirii din Capitală, din iniţiativa Asociaţiei Comitetul Naţional Român CIGRE în parteneriat cu constructorul de maşini Mitsubishi Motors România. Costurile staţiei s-au ridicat la 36.000 de euro.

"Această iniţiativă a venit la timpul potrivit. (...) Ne gândim şi la alte facilităţi care să permită accesul cetăţenilor la maşinile electrice", a declarat Ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

O maşină alimentată exclusiv cu electricitate are o autonomie de până la 160 kilometri. Costul unei încărcări a bateriilor maşinii este cuprins între 3 şi 6 lei pentru 100 kilometri. Încărcarea unei maşini electrice poate fi făcută la orice priză, dar costurile unui încărcător se ridică între 300 euro şi 7.000 de euro, în funcţie de durata necesară încărcării bateriilor automobilului.

Borbely a precizat că ministerul pe care îl conduce vrea să extindă astfel de iniţiative şi a început discuţii cu autorităţi locale şi companii în vederea identificării de amplasamente de astfel de staţii de alimentare a maşinilorelectrice

"Am început discuţii cu companii, primării, supermarketuri care au posibilitatea să instaleze staţii de încărcare a maşinilor electrice", a continuat Borbely.

Primul autovehicul alimentat cu electricitate la staţia instalată în Bucureşti a fost un model Mitsubishi i-MiEV şi a fost testat de ministrul Mediului şi Pădurilor.

Recent, Renault România a anunţat că a încheiat acorduri cu Electrica, Schneider Electric şi Siemens în vederea dezvoltării în parteneriat a infrastructurii necesare vehiculelor electrice.

Sursa: ZF.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii