Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află totul despre programul Rabla 2011 A început Programul Rabla 2011 pentru persoane fizice

ro

18 Mar, 2011 00:00 2999 Marime text

image001.jpgRabla 2011 pentru persoane fizice a demarat oficial pe 16 martie iar proprietarii de rable îşi pot preda maşinile vechi la centrele REMAT în schimbul voucherelor valabile în 2011.

Programul Rabla 2011 se va derula în aceleaşi condiţii ca şi în anul 2010. Românii care doresc să-şi cumpere o maşină nouă în 2011 vor putea folosi maxim 3 vouchere, în valoare de 3.800 de lei fiecare. Tichetele Rabla 2011 se pot obţine fie prin casarea unei maşini mai vechi de 10 ani, maşină ce a fost înmatriculată în România, fie prin cumpărare, direct de la persoanele care doresc să îşi vândă voucherele. Pentru început, preţurile pentru voucherele Rabla 2011 variază între 1.200 şi 1.500 de lei la cumpărare şi între 1.300 şi 2.000 de lei la vânzare.

Bugetul iniţial alocat programului pentru 2011 este de 228 de milioane de lei, echivalentul a 60.000 de vouchere în valoare de 3.800 lei de fiecare, Ministerul Mediului având ca target casarea a cel puţin 60.000 de rable. În cazul în care suma pusă la dispoziţie va fi epuizată, exista posibilitatea unei suplimentari în cursul anului 2011. Suma alocată prin program va contribui la împrospătarea parcului auto cu un număr de 20.000 de autovehicule noi.

La ora actuală, în România sunt înmatriculate între 300.000 şi 400.000 de maşini mai vechi de 10 ani.

De anul acesta, toate autorităţile şi instituţiile publice se vor putea înscrie în Programul Rabla.

Începând cu data de 21 martie autorităţile şi instituţiile publice vor putea beneficia şi ele de pe urma programului până anul acesta rezervat numai persoanelor fizice. Pentru a putea accesa programul, instituţiile publice vor trebui să se finanţeze fie integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, fie din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, sau integral din venituri proprii.

Potrivit declaraţiilor ministrului Mediului, Laszlo Borbely, în 2010 programul cu acelaşi nume a condus la vânzarea a peste 60% dintre maşinile noi tranzacţionate în România, numărul maşinilor casate prin program fiind de 190.000, iar numărul maşinilor noi cumpărate prin program a fost de 63.000. „Practic, Programul Rabla a salvat şi producătorii de maşini noi, şi vânzările în România, anul trecut", a mai adăugat acesta.

Află aici ce trebuie să conţină dosarul complet pentru un voucher „Rabla 2011"

1. tichet valoric - voucher REMAT 2011

2. act de identitate al proprietarului autovehiculului uzat - original şi copie

3. act de identitate al persoanei care depune actele pentru achiziţionarea autovehiculului nou - original şi copie

4. certificat de înmatriculare a autovehiculului uzat - copie legalizată

5. certificat de distrugere a autovehiculului uzat - copie legalizată

6. certificat de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat - original şi copie legalizată

7. declaraţie pe propria răspundere, în forma autentificată de notarul public, prin care proprietarul îşi exprimă în mod explicit opţiunea de a achiziţiona autovehiculul nou la sfârşitul perioadei de leasing, în cazul intenţiei acestuia de a obţine finanţare în baza unui contract de leasing financiar.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii