Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:13 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antena 3 Ramona Rusu, o româncă pasionată de lumea auto - Sufletul, cea mai importantă piesă a maşinii

ro

08 Apr, 2011 03:07 7316 Marime text
auto_zone.jpgExistă femei cărora le este frică să se urce la volanul unei maşini, unele care folosesc maşinile ca simple mijloace de transport şi altele, mai puţine ce-i drept, care au transformat maşinile într-un stil de viaţă. Din ultima categorie face parte Ramona Rusu, o româncă pasionată de tot ceea ce presupune lumea auto. De la expoziţii de tuning până la competiţii de drift, drag şi sprint, Ramona le-a experimentat pe toate. Însă nu s-a oprit aici. Ea a transformat pasiunea pentru maşini într-o afacere profitabilă, fiind posesoara unui magazin auto din Arad.

Într-o societate în care femeile sunt considerate „un pericol la volan", absolventa de psihologie în vârstă de 24 de ani a demonstrat contrariul. Ramona conduce de la vârsta de 18 ani şi este înconjurată în fiecare zi de maşini şi piese auto. Tânăra se laudă cu patru maşini: un Ford Probe, două Mazda Miata şi un Smart ForTwo. Evident, toate sunt personalizate.

Ramona este pasionată de maşini din copilărie când, recunoaşte ea, era mai interesată de motoare, pistoane şi jante, decât de păpuşi. „În fiecare zi, aş urca în masină şi aş pleca, unde nu ştiu, dar sigur departe, doar să conduc, să tot conduc..."

CU CE MAŞINI SE LAUDĂ RAMONA:

Deşi deţine în prezent patru maşini, prima dragoste a Ramonei rămâne Ford-ul Probe. Tânăra spune că „cel mai important "lucru" montat pe această maşină este sufletul!"

Ford Probe USA
Motor: 2.0l 16v, 116HP
An de fabricaţie: 1993

„La achiziţionare, maşina era albastră şi într-o stare destul de proastă. Prima dată am aranjat-o putin, i-am schimbat culoarea şi am circulat aşa cam un an de zile. După puţin timp, am mai achiziţionat o maşină pentru piese şi am adus Ford-ul Probe în starea originală. Pe parcurs, i-am mai adus câteva modificări:


- body kit (Millenium wide) bară faţă, spate, praguri
- jante: OZ Superturismo WRC
- Cauciucuri Good Year Eagle F1
- Evacuare INOX Coloana completa de 60,3 mm, grosime de 2 mm în pereţi cu
terminaţie DUAL in 2 finale de carbon ( făcuta de la A la Z custom)
- Faruri, stopuri, semnalizări
- eleron Wolf
- Suspensie Air Ride (pe perne de aer cu control individual si 10 jocuri)

- Sonorizare HQ
- Folii geamuri
- Sigle personalizate Ford
- Interior: îmbrăcat totul în piele naturală albă

Smart ForTwo
Ramona mai are un Smart ForTwo pe care l-a personalizat, aducându-i mici modificări la motor.

Mazda Miata 2 în 1

Şi ultima, dar nu cea din urmă, este Mazda Miata. „Este vorba despre o Mazda MX-5 (Miata) 1,6 16v din anul 1991, iniţial având 115 cai putere, pe care am montat un kit turbo, o remapare la Revo (Oradea) aşa ajungând la 182 cai putere."

„Este ceva 2 in 1, de fapt am 2 maşini identice. Pe una am reuşit să o înmatriculez, cea de care am şi povestit (MX-5 Turbo), cu care am participat şi debutat la două etape de drift, iar cealaltă este o Mazda Miata (mx-5), neînmatriculată, care a fost supusă unor modificări mai ieşite din comun, deoarece îmi doresc să particip pe viitor la concursuri de drift cu ea. Pe această Mazda Miata a fost montat un motor V8, 4,4l (achiziţionat de pe un BMW seria 7)".

COMPETIŢIILE AUTO, O PROVOCARE ŞI O PLĂCERE

Ramona a participat la mai multe competiţii auto, făcând acest lucru „din pasiune, nu neapărat pentru un premiu sau un loc anume pe podium". „ Cu Miata am mai participat la diferite raliuri şi etape locale. Am strâns câteva cupe la grupa feminină. Îmi doresc pe viitor să particip la concursuri de drift".

Cu Fordul Probe Pink, Ramona participă la expoziţii de tuning, de unde a strâns deja câteva diplome şi cupe la categoriile „Best car in the show", „Best exterior", „Best body kit", „Best exhaust", „Best Wheels", „Best interior".

"ŞOFERIŢELOR, HAI SĂ ARĂTĂM CĂ SE POATE!"


Chiar dacă este pasionată de maşini, Ramona susţine că nu este o vitezomană. „În trafic conduc foarte prudent, fiind atentă la toţi cei in jur. Nu sunt o vitezomană, conduc regulamentar. În schimb, în momentul în care particip la un eveniment, gen Drift, Rally, Circuit, sunt o altă persoană şi încerc să dau tot ce pot. Acolo mă dezlănţui, acolo sunt eu."

Cât despre percepţia generală că femeile ar trebui să stea la cratiţă, nu la volan, Ramona răspunde elegant: „Femeile sunt capabile să şofeze. Sunt multe femei în campionatele de raliu şi nu numai, care au performanţe foarte bune. Şi ca orice om, şi eu greşesc. Cred ca glumele acestea vor rămâne mult şi bine, dar ar trebui aplicate şi la bărbaţi."

„Un sfat pentru soferite? Mult respect! Hai să arătăm că se poate! Condusul este ca mersul pe bicicletă: odată învaţat, nu iţi iese din mână. Dar atenţie, cere foarte multă prudenţă!"

Sursa: Antena3.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii