Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:47 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pneurile de iarna, obligatorii? Vezi ce prevede ordonanta

ro

14 Oct, 2011 23:06 2220 Marime text

110839_articol.jpgAnvelopele de iarna sau all-season omologate (conform Directivei 92/23/CE) nu sunt obligatorii de la 1 noiembrie decat pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, in cazul autoturismelor fiind necesare pentru toate cele 4 roti, iar pentru camioane doar pe rotile de tractiune, potrivit Ordonantei nr.5 din 26 ianuarie 2011.

Conform Directivei Europene 92/23/CE din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor pentru ca o pereche de anvelope sa fie considerate bune in sezonul de iarna trebuie sa aiba semnele fulg de nea, creasta alpina si M+S, M/S, M-S, M&S.

Pentru anvelopele all-season este nevoie de certificat de conformitate de la service.

"In sezonul rece recomand anvelopele de iarna nu pe cele all season. Pentru acestea din urma sunt prea multe conditii care trebuie indeplinite in acelasi timp: sa fie inscriptionate cu M-S, M+S, M/S, M&S, mud; sa ai creasta alpina, fulg de nea, certificat de conformitate de la service. In functie de producator pretul de achizitie variaza iar calitatea anvelopelor creste pe masura pretului. O anvelopa produsa necorespunzator din punct de vedere al materialelor folosite se comporta necorespunzator cand temperatura se ridica la peste 7 grade, ajungand in conditii de solicitare extrema sa cedeze", considera Dan Pantea, directorul executiv al CarFrance, importator si distribuitor al gamei de piese auto originale si aftermarket pentru toate modelele Dacia, Renault, Peugeot sau Citroen.

Potrivit managerului CarFrance, "cererile de anvelope sunt asemanatoare cu cele de anul trecut, dar cu cat ne apropiem de 1 noiembrie acestea vor creste. Stocurile de anvelope de iarna le-am facut in iulie. De asemenea am creat un stoc si de jante originale de tabla de 15 inchi pentru Logan (155 lei) si anvelope de iarna Motrio 185/65/15 (239 lei)".

Amenzile pentru soferii cu anvelope de vara pe portiuni cu zapada sunt intre 2.500 si 4.000 de lei, fiindu-le retinut si certificatul de inmatriculare al automobilului.

In textul legii la articolul 102 alineatul (1) a fost modificat punctul 28: Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda "conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate".

Daca un autovehicul cu roti de vara va bloca un sector de drum unde este zapada, pe langa sanctiunea contraventionala va fi obligat sa achite costurile aferente interventiei de degajare a sectorului de drum afectat in cel mult 15 zile.

In cazul unui accident asigurarea obligatorie de raspundere civila (RCA) va trebui sa acopere si costurile pentru degajarea portiunii de drum afectat. In situatia in care limitele de despagubire stabilite prin contractul de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nu acopera in totalitate prejudiciul produs, administratorul drumului notifica conducatorului auto vinovat de producerea accidentului.

In situatia in care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, raspunzator de producerea accidentului rutier, nu avea incheiat un contract de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, valabil la data accidentului, precum si in situatia in care accidentul s-a produs ca urmare a nerespectarii obligatiei de a dota autovehiculele cu anvelope de iarna, lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate, administratorul drumului intocmeste devizul cu contravaloarea daunelor si notifica conducatorul auto vinovat de producerea accidentului.

Sumele incasate cu titlu de tarif de despagubire vor reveni ca venituri proprii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. si vor fi utilizate in exclusivitate pentru finantarea lucrarilor de constructie, modernizare, intretinere si reparatie a drumurilor nationale, precum si pentru garantarea si rambursarea creditelor externe si interne contractate in acest scop.

Este interzisa circulatia autovehiculelor cu lanturi montate pe roti, pe portiunile de drum care nu sunt acoperite cu zapada, gheata sau polei.

Sursa: Wall-street.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii