Renault-“Rabla nu a început deloc aşa cum ne aşteptam. Interesul e mic, oamenii aşteaptă ieftinirea voucherelor” Rabla, debut neconvingător
Renault-“Rabla nu a început deloc aşa cum ne aşteptam. Interesul e mic, oamenii aşteaptă ieftinirea voucherelor”:Rabla,Ediţia 2011 a Programului Rabla a început mai timid decat în anii trecuţi, interesul clienţilor persoane fizice fiind mic din cauza faptului că aşteaptă ieftinirea voucherelor. În continuare dealerii se bazează pe vânzările de maşini către persoane juridice, care, la Renault, reprezintă peste 50% din vânzari, a declarat directorul mărcii Renault în România, Dora Pasăre.
"Nu a început deloc aşa cum ne aşteptam. Nu a demarat foarte bine, oamenii mai aşteaptă scăderea preţului tichetelor. E altfel decât anul trecut, când entuziasmul era major la început. Acum lucrurile sunt mult mai calme. În continuare performează vânzările către persoane juridice, societăţi", a spus oficialul Renault.
Dora Pasăre a explicat că în a doua parte a anului se aşteaptă ca vânzările către persoane fizice să-şi revină, odată cu ieftinirea voucherelor.
Prin Programul Rabla, cine casează o maşină mai veche de zece ani primeşte un tichet valoric de 3.800 lei, transmisibil, utilizabil ca discount la cumpărarea unei maşini noi. Pentru un automobil nou pot fi cumulate până la trei vouchere.
Pentru dealeri vânzările de maşini către companii sunt de bază, deoarece pe termen lung au o cifră de afaceri asigurată.
"Se presupune că se vând atât maşina cât şi serviciile. Asta presupune că există o cifră de afaceri asigurată pentru dealeri, având în vedere că are un client care vine şi face reviziile în baza unui contract", a explicat Dora Pasăre.
Uitându-ne la vânzările realizate de mărcile de import prin Programul Rabla, Renault este pe poziţia a patra. Marca Opel ocupă primul loc, cu 378 de automobile, fiind urmată de Skoda (369 unităţi), Chevrolet (363 unităţi), Renault (355 unităţi) şi Volkswagen (304 unităţi).
Aceste prime cifre de vânzări prin ediţia 2011 a Programului Rabla şi debutul problematic subliniat de oficialul Renault vine în contextul în care directori reprezentativi din industria auto românească spun că perioada cea mai grea pentru piaţa locală a trecut, trendul fiind acum ascendent. Totuşi ei admit că trecerea cu brio prin următorii ani va fi dificilă, cu atât mai mult cu cât acum încep să se vadă efectele neplăcute ale Programului Rabla.
Sursa: 0-100.hotnews.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp