APC Ordonanţa 50 respectă prevederile Directivei 48/2008 a Comisiei Europene
APC: Ordonanţa 50 respectă prevederile Directivei 48/2008 a Comisiei Europene
08 Oct, 2010 18:11
ZIUA de Constanta
1436
Marime text
Aplicarea OUG 50/2010 la contractele de credit în desfăşurare nu a reprezentat niciodată o încălcare a Directivei 48/2010, consideră membri Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor. De asemenea, reprezentanţii APC susţin răspunsul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor la amendamentele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din cadrul Camerei Deputaţilor.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România salută poziţia Guvernului României şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de a transmite Comisiei Europene că transpunerea Directivei 48/2008 prin O.U.G. 50/2010 este conformă şi nu se intenţionează modificarea acesteia.„Aplicarea OUG 50/2010 la contractele de credit în desfăşurare nu a reprezentat niciodată o încălcare a Directivei 48/2010. În acest caz nici nu se discută despre o eventuală retroactivitate a OUG. Aceasta se aplică numai pentru viitor, numai efectelor viitoare ale contractelor încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, nu are nicio consecinţă în privinţa prestaţiilor deja efectuate", a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, Costel Stanciu.
De asemenea, APC susţine şi răspunsul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor la amendamentele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din cadrul Camerei Deputaţilor.
"Considerăm că aceste amendamente, dacă vor fi menţinute, vor anula încercările ANPC de a crea un mediu stabil şi corect de desfăşurare a relaţiilor dintre consumatori şi creditori şi vor reduce drastic nivelul de protecţie conferit consumatorilor prin OUG 50/2010", au mai spus reprezentanţii APC, printr-un comunicat de presă.
APC România este de părere că în cazul în care există anumite prevederi care lasă loc de interpretare aceste pot fi corectate acum, dar nu în maniera în care s-au adoptat amendamentele în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, amendamente care nu au ţinut cont de observaţiile trimise de către ei.
Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii