CE avertizează România cu declanşarea procedurii de infringement pentru OUG 50
CE avertizează România cu declanşarea procedurii de infringement pentru OUG 50
01 Nov, 2010 17:28
ZIUA de Constanta
1577
Marime text
Dacă ordonanţa se va aplica şi creditelor în derulare, România ar putea fi confruntată cu declanşarea procedurii de infringement, susţin surse oficiale.
Reprezentanţii CE au avertizat autorităţile române, în urmă cu câteva zile, că aplicarea OUG 50/2010 la contractele în derulare ar putea fi interpretată ca o încălcare a prevederilor din tratatul de aderare şi astfel ar putea declanşa procedura de infringement, au spus pentru NewsIn surse oficiale."Reprezentanţii Comisiei Europene (CE) au menţionat că nu exclud declanşarea procedurii de infringement împotriva României pentru OUG 50/2010, în condiţiile în care aceasta se aplică şi la creditele în derulare", au menţionat sursele citate.
Oficialii CE au făcut aceste precizări sub rezerva că nu au finalizat încă evaluarea privind OUG/50 referitoare la creditele populaţiei, potrivit aceloraşi surse.
Modificarea OUG 50/2010, care trebuie să fie "satisfăcătoare" şi să nu conţină ambigiuităţi, va fi o condiţie a FMI pentru eliberarea următoarei tranşe, a declarat joi şeful misiunii Fondului Monetar Intenaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks.
Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii