Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:06 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marile bănci de investiţii străine fac din nou pariuri de 4 lei pe euro

ro

19 May, 2011 04:14 2147 Marime text

euro-12.jpgLeul a reintrat pe radarul marilor bănci de investiţii din centrele financiare ale lumii, care revin cu pariuri de scădere a cursului spre 4 lei pentru un euro, după o perioadă în care uitaseră de piaţa românească.

De data aceasta optimismul lor este legat de perspectivele că BNR ar putea favoriza o întărire în continuare a leului, care ar ajuta în lupta cu inflaţia tot mai usturătoare. În plus, randamentele oferite de titlurile de stat româneşti, în special cele pe termene scurte, par atractive, pe fundalul unei îmbună­tă­ţiri a imaginii generale a economiei. Traderii de la BNP Pari­bas sau JP Morgan le recomandă clienţilor în discuţii private să parieze pe leu, având în vizor ţinta de 4 lei pentru un euro.

Şi analiştii Barclays Capital, divizia de investiţii a uneia dintre cele mai mari bănci la nivel global, sau ai Citi văd pers­pective de întărire uşoară pentru leu, trecând recoman­darea de a paria pe moneda românească în rapoartele lor.

"Cifra de creştere a economiei din primul trimestru, du­blată de îmbunătăţirea continuă a performanţei externe şi lipsa unor probleme certe de evaluare, confirmă aşteptările noastre pentru o apreciere modestă a leului. Pe acest fundal, ne aştep­tăm ca euro să ajungă aproape de 4 lei până la sfârşitul acestui an", spune Ilker Domac, analist în cadrul Citi, responsabil de pieţele emergente din regiune.

Economia a crescut în primul trimestru cu 0,6% faţă de trimestrul al patrulea din 2010, în linie cu aşteptările pieţei. Acesta a fost al doilea trimestru consecutiv de creştere a economiei, marcând astfel ieşirea tehnică din recesiune, după mai bine de doi ani. În paralel, deficitul bugetar rămâne "în grafic" pentru atingerea ţintei de 4,4% din Produsul Intern Brut, agreată cu FMI şi Comisia Europeană pentru anul acesta, iar România este pe cale să obţină un nou acord cu cele două instituţii, de data aceasta preventiv.

Domac notează că principalele riscuri pentru leu rămân incertitudinea de pe scena politică, dar şi o posibilă deraiere de la programul de ajustare fiscală agreat cu FMI.

Britanicii de la Barclays Capital le recomandă clienţilor să parieze pe leu, prin achiziţia de titluri de stat româneşti cu scadenţe scurte, de şase luni. "În ceea ce priveşte piaţa valutară, ne păstrăm recomandarea de a paria pe leu prin achiziţia de certificate de depozit pe şase luni", scriu analiştii Barclays Capital. Ei îşi menţin prognoza că euro va coborî până pe pragul de 4 lei în urmă­toarele douăsprezece luni. Britanicii au fost printre primii care au pariat pe leu, anunţând perspective de apreciere încă de la înce­putul anului.

În prezent, certificatele de trezorerie pe şase luni se tranzacţionează pe piaţa secundară la randamente de 6,5%-6,59% pe an. În aprilie Trezoreria vânduse astfel de certificate la un randament mediu de 6,32% pe an. Străinii pot împru­muta lei mai ieftin pe piaţa monetară, pe care să îi plaseze apoi în titluri de stat, realizând astfel un câştig facil. Dacă leul se şi întăreşte în faţa euro în acest timp, câştigul lor este mai mare.

"Străinii sunt destul de activi în prezent faţă de ce era acum câteva luni pe piaţa secundară (a titlurilor de stat - n. red.)", comentează un dealer local. În timp ce băncile locale preferă să cumpere titlurile pe care le păstrează până la maturitate, străinii fac şi tranzacţii cu titlurile deţi­nute. De la începutul lui 2011 volumul mediu zilnic al tranzacţiilor derulate pe piaţa secundată a titlurilor de stat a urcat spre 300 de milioane de euro, mai mult decât dublu faţă de nive­lurile înregistrate în toamna trecută.

"Dinamica deficitului de cont curent continuă să se îmbunătăţească, iar dacă inflaţia persistă sau apar creşteri surprinzătoare în lunile următoare, consi­derăm că banca centrală va utiliza pârghia apre­cierii monedei decât să majoreze dobânda", mai spun analiştii Barclays. Ei subliniază de asemenea că pers­pectiva unei emisiuni de note pe pieţele internaţionale, dar şi a privatizării unor companii de stat, înseamnă că pe piaţă va fi o ofertă mare de valută pe piaţă, ceea ce ar trebui să ajute leul.

Sursa: ZF.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii