Pe punctul de a fi executat silit pentru că ANPH i-a blocat dosarul
Pe punctul de a fi executat silit pentru că ANPH i-a blocat dosarulConstantin Varganici s-a adresat echipei Asociaţiei www.AsistentaPentruConsumatori.ro şi le-a povestit modul în care este discriminat chiar de instituţia care ar trebui să-i apere drepturile.
Bărbatul din Piatra Neamţ, cu deficienţă funcţională gravă, a contractat un credit de la Banca Transilvania în vederea achiziţionării unui autoturism, adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilităţi. Conform Legii 448/2006, Autoritatea Naţională a Persoanelor cu Handicap trebuie să acorde susţinere financiară pentru plata dobânzii aferente unui credit. Din relatările bărbatului, deşi ar trebuie să-i apere drepturile, instituţia îi blochează dosarul pentru a beneficia de acest ajutor şi refuză să dea explicaţii. Constantin Varganici se află, în prezent, în imposibilitatea de a achita dobânda. „Este cumplit de frustrant să nu ţi se dea niciun răspuns, să fii prins la mijloc între lege şi nerespectarea ei, să stai tot timpul în stres că nu se plăteşte dobânda şi că oricând banca recurge la măsuri de executare silită, dar nu din vina noastră“, povesteşte fiica bărbatului, Simona Varganici.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp