Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:49 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anca Belu, primarul de care Mihail Kogalniceanu are nevoie

ro

20 May, 2008 00:00 3335 Marime text
1211211243.jpg

Sub deviza "Impreuna vom alege calea cea buna", Anca Belu promite sustinatorilor sai ca toate cele 20 de puncte ale platformei - program vor fi definitivate pana la sfarsitul mandatului

Duminica, intr-o atmosfera de sarbatoare, echipa Partidului Democrat-Liberal si-a lansat, oficial, candidatul care ii va reprezenta in confruntarea de la inceputul lunii iunie, la Mihail Kogalniceau, in persoana Ancai Belu. Inca de la orele pranzului, zarva mare in centrul localitatii Mihail Kogalniceau. Sustinatori ai doctrinei democrat-liberale sau simpli curiosi, cu totii s-au adunat in fata sediului partidului localitate, pentru a fi alaturi de echipa PD-L-ista, venita de la Constanta. Solisti de muzica populara, ansamblurile de dans ale tuturor etniilor din comuna si trupe consacrate precum Heaven sau K1 au destins atmosfera, starnindu-i pe cei prezenti la dans. Pe imnul consacrat al partidului, toti consilierii locali in frunte cu aspiranta la primarie si liderii democrat-liberal, Dorel Onaca si Ion Popescu, au urcat pe scena, fiecare luand, pe rand, cuvantul, in sustinerea reprezentantei lor de frunte. Candidatul PD-L-ist de la Ovidiu, Dumitru Bocai, a apreciat ca Anca Belu, este " femeia de afaceri si de casa, care merita si stie sa administreze localitatea". Emotionata, Belu a dat, cuvantul candidatului la Consiliul Judetean Constanta, Ion Popescu si, ulterior, lui Dorel Onaca, aspirantul la Primaria Constanta. Parafrazand unul din dictoanele scrise pe o pancarta, in multime, pretendentul la CJC, a apreciat ca ratiunea ii va indemna, la 1 iunie, pe cetatenii din Mihail Kogalniceanu, ca a venit momentul ca administratia locala sa fie schimbata. "Daca te obisnuiesti cu un scaun, te lenevesti. Noi am gasit omul potrivit", a completat Popescu. De asemenea, democrat-liberalul a promis celor prezenti ca, in eventualitatea in care va ajunge la CJC, "primarita" va avea parte de sustinerea absoluta in proiectele care vor revitaliza comuna. Dorel Onaca a evidentiat faptul ca, prin alegerea unui candidat de asemenea anvergura, "PD-L a facut cea mai buna alegere". "Nu suntem o localitate infratita cu Brazilia, ci cu Uniunea Europeana. Trebuie sa avem pretentii de cetateni europeni ", a adaugat Onaca.

"Trebuie sa avem incredere intr-un profesionist"

La final, a luat cuvantul expunand celor prezenti platforma - program si motivele pentru care prezenta sa este necesara la conducerea administratiei locale. Economista de profesie, expert contabil si evaluator, actual ofiter de credit-seller la Romanian International Bank - Constanta, Anca Belu profeseaza in paralel ca expert la propria firma de contabilitate. Sub deviza "Impreuna vom alege calea cea buna", Belu a promis sustinatorilor sai ca la sfarsitul mandatului, in 2012, cele 20 de puncte ale programul sau electoral, vor fi definitivate. Dintre obiectivele prioritare au fost amintite alimentarea cu apa curenta a localitatii, inceperea lucrarilor de canalizare, construirea de locuinte tip ANL si rezolvarea problemei legate de transportul pe ruta catre Constanta. Apreciind ca actuala administratie locala este nepasatoare vizavi de problemele cu care se confrunta locuitorii comunei, copii, batrani sau tineri, Belu a elaborat deja proiecte prin care se va incerca solutionarea acestora. "Copiii nostri au nevoie de o gradinita cu orar prelungit si de spatii de joaca. Ma voi preocupa intens de finalizarea proiectului privind construirea unui Complex Sportiv si improprietarirea cu teren intravilan a tinerilor, pana in 35 de ani, in vederea construirii de case", a completat aspiranta la sefia comunei. Asfaltarea strazilor, construirea unei gropi ecologice, achizitionarea unei ambulante, infiintarea unui cabinet medical si a unei farmacii sunt proiecte care trebuiesc urgentate, astfel incat comuna sa ajunga la nivel european. Avand sustinerea lui Onaca, in demersul creare a unor unitati de productie pe raza localitatii si implicit de locuri de munca, viitoarea "primarita" a elaborat strategii pentru atragerea investitorilor straini. Anca Belu nu i-a uitat nici pe batrani la momentul structurarii planului sau de campanie, pe viitor pregatind amenajarea unui Club al Pensionarilor. "Tot ceea ce am scris in platforma electorala, se va realiza. Daca nu, peste patru ani, dumneavoastra sunteti cei indreptatiti sa ma penalizati", a conchis aspiranta PD-L-ista.

Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 08 May, 2012 19:25 sunteti la pnl;va felicit doamna.