Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:24 29 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Catalin Dancu "Este posibila schimbarea reala a Constantei"

ro

10 May, 2008 00:00 1466 Marime text
1210367629.jpg

Echipa PNG-CD cere electoratului sa nu ramana tributar deznadejdii si sa participe la vot in data de 1 iunie

Platoul din fata Casei de Cultura a Sindicatelor din Constanta a fost locul in care PNG-CD si-a lansat candidatii intrati in competitia electorala pentru cucerirea administratiilor locale si judetene. Cateva sute de membri si simpatizanti ai Partidului Noua Generatie-Crestin Democrat, marea majoritate din municipiul Constanta, au venit joi seara pentru a-si sustine favoritii in alegerile locale. Culoarea verde a predominat, participantii la lansarea oficiala a candidatilor la fotoliile de primari, a aspirantului la functia de presedinte al Consiliului Judetean Constanta si a pretendentilor la mandatele de consilieri judeteni, fiind echipati cu sepci si tricouri verzi. Primul care a urcat pe scena amplasata pe platou a fost liderul judetean al PNG-CD, Gheorghe Mandila, omul increzator ca poate face mai mult pentru judet decat actualul presedinte al CJC, Nicusor Constantinescu. El a cerut votantilor sa aiba incredere in echipa PNG-CD si sa o sustina la toate nivelele. Deoarece, printre participanti, erau grupuri de oameni din diverse localitati venite sa sustina aspirantii PNG-CD la functiile de primari, Gheorghe Mandila le-a expus viziunea sa despre dezvoltarea judetului, denumit simbolic "Tara Constanta". El a cerut votul cetatenilor pentru sefia CJC si pentru obtinerea a cat mai multe mandate de consilieri judeteni din partea PNG-CD. Mandila a invitat pe scena "principalii consilieri" propusi electoratului: juristul Sorin Coches, istoricul Laura Stefania Stroe, economistii Gabriel Candindatu si Florin Toma, avocatul Cristina Tudorus si juristul Cheosea Dima. In ovatiile sustinatorilor, rand pe rand au urcat pe scena candidatii PNG-CD la primariile din judet, prezentarea incepand cu comunele si finalizandu-se cu nominalizarea aspirantului la fotoliul de primar al municipiului resedinta de judet, avocatul Catalin Radu Dancu.

"Voteaza pentru un oras liber"

Acesta este sloganul propus tomitanilor de principalul invitat al serii, cunoscut in tara si peste hotare, candidatul PNG-CD pentru Primaria Constanta. Contracandidatul Catalin Radu Dancu spera ca votul exprimat de alegatori in data de 1 iunie sa-l duca in turul II pentru obtinerea mandatului de edil si, ulterior, sa preia conducerea administratiei constantene. "E foarte greu, dar nu imposibil, sa incepem schimbarea reala a Constantei", i-a asigurat contracandidatul Catalin Dancu pe toti cetatenii care vor un edil care sa-si asume raspunderea si a avea grija de sutele de constanteni. El a recunoscut ca PNG-CD a intrat in "cel mai mare si important examen al existentei sale politice" prin lansarea unor oameni seriosi, responsabili, bine pregatiti si credibili. "Avem nevoie de lucruri simple: o viata mai buna, taxe mai mici, respect. Toti cei care traiti in Constanta aveti in Catalin Dancu, un om care traieste, se bucura si are aceeasi stare de spirit pe care un partid crestin-democrat poate sa o aduca. Va spunem atat: valorile crestine precum dialog, respect, toleranta si dragoste vrem sa le aducem in viata noastra si in administratie", a mentionat candidatul PNG-CD. El a promis tinerilor ca, sub conducerea sa, nu vor mai fi nevoiti sa plece printre straini pentru a-si permite o casa si a avea un loc de munca. Intr-o administratie Dancu, batranii au fost asigurati ca vor beneficia de asistenta sociala si li se va raspunde nevoilor lor, pentru ca grija si respectul fata de varstnici fac parte din valorile unui partid crestin. "Nu vin la Primarie sa semnez ca primarul. Sunt omul chemat sa respect legea si sa inlatur clientelismul politic, nepotismul si favoritismul. Speranta unei schimbari sta in speranta bunului simt a edilului apropiat de oameni, nu intr-o administratie care a inchis Primaria, iar pe usile ei intra doar cei ce stiu sa plateasca mai bine sau sa aiba o relatie mai buna", a afirmat Catalin Dancu. El a chemat toti intelectualii sa se alature echipei PNG-CD pentru ca "orasul are nevoie sa-si relanseze viata ei spirituala si culturala care a fost inabusita, deoarece au contat doar afacerile unora in detrimentul celor multi". Catalin Dancu a subliniat importanta participarii la vot a alegatorilor, optiunile lor putandu-le asigura o viata noua. "Nu ramaneti acasa si nu fiti tributari deznadejdii! Haideti sa realizam, impreuna, o noua revolutie, una a democratiei in care libertatea de a decide sa duca la victoria noastra in 1 iunie". Fiind un familist convins, candidatul PNG-CD a venit la lansare impreuna cu sotia si fiul sau, pe care i-a asigurat, in fata tuturor, ca primarul Catalin Dancu nu-i va dezamagi niciodata. Partea artistica a evenimentului a fost asigurata de recitalurile sustinute de trupa Autentic, Stelu Enache, Ovidiu Lipan Tandarica si Fanfara 10 Prajini.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii