Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:25 06 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare si Constantinescu bat judetul dupa voturi

ro

05 May, 2008 00:00 868 Marime text

Organizatia judeteana PSD Constanta a dat startul lansarilor oficiale a candidatilor implicati in alegerile locale.

Social-democratii au inaugurat campania electorala pentru alegerile locale prin lansarea, duminica, a candidatilor la functia de primar pentru localitatile Harsova si Cumpana. Invitatul special al manifestarilor a fost presedintele PSD, Mircea Geoana. Acesta a fost insotit de presedintele si vicepresedintele organizatiei judetene, Radu Stefan Mazare si Nicusor Daniel Constantinescu si deputatii Alexandru Mazare, Eduard Martin si Lucian Balut. Primul popas a fost la Harsova unde aproximativ 2.000 de localnici au ocupat Sala Sporturilor pentru ai vedea pe liderii centrali si judeteni ai PSD. Evident, presedintele Mircea Geoana nu a putut rata ocazia de a le spune harsovenilor ca, in pofida fondurilor alocate orasului de guvernele Tariceanu "pe criterii exclusiv politice", dezvoltarea urbei intarzie sa se concretizeze, iar situatia economica a zonei s-a degradat. Alternativa PSD pentru Primaria Harsova este Ionel Gae, care sustine ca ar cunoaste modalitatea de rezolvare "a crizei in care se zbate orasul". A doua lansare din cursul zilei de duminica a fost la Cumpana, unde aproape de 3000 de simpatizanti ai PSD i-au intampinat entuziasti pe liderii PSD. Condusi de opt ani de Mariana Gaju, localnicii sunt hotarati sa o sprijine in prelungirea mandatului de primar. De altfel, comuna Cumpana a cunoscut un real progres, precum si beneficiile a numeroase programe guvernamentale, judetene sau locale ce s-au derulat de-a lungul timpului. Printre realizarile actualei administratii locale pot fi amintite: extinderea retelei de apa potabila sau pietruirea si asfaltarea drumurilor. Alte programe precum cel de dotare cu calculatoare a scolilor din judet, acordarea de burse pentru elevii claselor V-VIII din mediul rural, reabilitarea caminelor culturale si a dispensarelor medicale au avut printre beneficiari si comuna Cumpana. Toate aceste programe au fost dublate de tenacitatea recunoscuta a actualului primar, Mariana Gaju consacrata drept omul care se lupta pentru concretizarea proiectelor ce si le-a propus.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii