Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:58 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorel Pana sprijina persoanele cu dizabilitati

ro

30 May, 2008 00:00 2178 Marime text
1212072828.jpg

Ca urmare a promisiunii pe care a facut-o saptamana trecuta, candidatul Partidului Conservator la presedintia Consiliului Judetean, Viorel Pana, a inaugurat, ieri, la Asociatia Carmen Sylva, un centru respiro si un club de sah.

Sensibil la suferintele semenilor, Viorel Pana nu a putut sta deoparte si s-a implicat activ in rezolvarea problemelor lor. "Cea mai mare satisfactie pe care am avut-o in aceasta perioada este aceea ca am reusit sa ma tin de cuvant", a spus initiatorul celor doua programe. La intalnirea pe care a avut-o ieri, la sediul Asociatiei Carmen Sylva, intr-o atmosfera calda, de familie, Viorel Pana le-a strans mana tuturor celor prezenti si a stat de vorba cu acestia. Centrul de zi respiro pentru persoane cu handicap neurolocomotor aflate in familie reprezinta o alternativa la climatul familial. Beneficiarii vor avea posibilitate sa fie antrenati in diverse activitati, devenind in acest fel mai increzatori in capacitatile lor de afirmare. Sahul se pliaza pe programele si pe intentiile Asociatiei Carmen Sylva, in principal ca terapie ocupationala, initiere si performanta. Prin aceste actiuni, riscul de marginalizare si excludere a persoanelor adulte cu handicap este diminuat.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii