Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:22 29 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 10 martie 2023. Matematica lunii martie. 10 (zece)

ro

10 Mar, 2023 12:43 1138 Marime text

10 martie 2023
Matematica lunii martie
10 (zece)

Bine v-am regăsit la final de săptămână zbuciumată, cu energii intense și schimbătoare, cu furtuni solare și radiații puternice, cu soare puternic pe cer sau zăpezi și frig, pentru unele zone geografice. Și cu multe viroze produse de scăderea imunitară și energia redusă a ficatului, silit să se adapteze la toate aceste variații.

Reîncepem un ciclul de evoluție, de la capăt, dar nu de la 1 (unu, unitate), ci de la o treaptă deasupra, în care pe lângă 1 (unu) avem misterioasa cifră 0 (zero) și compunem 10 (zece).

Papus în Știința numerelor discută despre 10 ca fiind numărul universului, și-l conectează cu tetrada sau numărul forței (4).

”Progresia în lumea corporală este:
- Fiecare forță este 1
- Această forță are un efect – forța și efectul fac 2
- Fiecare efect are o urmare, forța, efectul și urmarea fac 3
- Urmarea are o realizare – forța, efectul, urmarea și realizarea fac 4

4 este numit și numărul forței, pentru că în Universul cunoscut, totul este realizat. Din 4 se naște 10, Numărul Universului pentru că suma 1+2+3+4 = 10.

10 considerat ca imagine este proporția dintre forță și periferie 1 la 0 – din punctul liniei circulare (periferia cercului) și este numit 10 sau Numeris Universalis, deoarece tot ceea ce există constă în proporția dintre energie și extensie.

Elevii lui Pitagora jurau pe numărul patru, iar zece era numărul lumii sau Pan-ul absolut. După Pitagora, numerele sunt baza spiritului divin, și mijlocul unic prin care lucrurile se arată; uniunea tuturor numerelor ce reunește lumile, sau baza concordanței ființelor și efectelor lor formează armonia marelui tot.”
În sistemul educațional românesc, 10 este cifra perfecțiunii. Cu această ”notă” (care nu este o notă muzicală, ci o ”notă de plată”) sunt răsplătiți copii și adolescenții care se supun sistemului și reproduc ceea ce li se spune.

Nota 10 în sistemul educațional nu premiază armonia, înțelegerea, cunoașterea sau abilitățile. Simbolul Universului și al perfecțiunii Creației, 10 este utilizat pentru validarea obedienței și acceptării versiunii oficiale despre lume, pe care Stăpânii lumii o impun prin sistemul educațional.
Poate de aceea, acest număr și-a pierdut atât de mult reala putere și însemnătate și a devenit doar un instrument de tortură pentru generații întregi de copii. Eu sunt un copil crescut cu discuția de acasă ”de ce 9,90 și nu 10?” (obțineam adesea medii la școală sau examen de 9,90 sau 9.95 – cu muncă enormă și dedicație, și nu primeam felicitări, ci socoteală pentru că nu am atins dezideratul).

Iar când obțineam 10 apărea teama că nu voi mai putea să mențin acest nivel în continuare. Adică obținerea de ”note” 10 nu era nicidecum fericirea promisă de părinți și educatori (principalii piloni ai programării sociale). Nici pentru mine, nici pentru ei.

Să ne uităm și la alte semnificații ale lui 10:

10 înseamnă și spațiul (1 = punctul, 2 = linia, 3 = triunghiul și 4 = pătratul, spațiul).
10 simbolizează totalitatea, perfecțiunea, întregimea și reprezintă atingerea întregului potențial al vieții. Cu alte cuvinte, este numărul complet. Al întregirii (pentru că reprezintă reîntoarcerea la unitate, dar pe o frecvență superioară de vibrație).

Mai are și semnificația terminării și finalizării; s-a încheiat o etapă. Pentru noi, oamenii, la fiecare 10 ani se încheie etape semnificative de viață. Fără să intenționăm, facem bilanțuri la 20 de ani, la 30 de ani, la 40, 50, 60 și așa mai departe.

10 ne reamintește că Divinul (Creatorul Universului) este alături de noi. În toate provocările dificile ale vieții nu suntem singuri. Pentru a trece prin greutățile vieții, alianța cu Divinitatea este esențială (1 = El este Totul, 0 = eu sunt Nimic, împreună creăm = 10). Creatorul are mereu grijă să echilibreze balanța vieții noastre. Plătim toate notele de plată și se refac toate extremele.

Dacă ne ducem mult într-o parte, cealaltă parte se va exprima intens, în viața noastră.

De aceea, excesul de gândire pozitivă, de căutare exagerată a păcii, liniștii și armoniei, aduce neașteptat în viața noastră conflicte, lupte și războaie. Cu cât fugim de certuri și neînțelegeri, cu atât acestea ne vor găsi în cele mai neașteptate momente ale vieții.
Viața se exprimă în TOTALITATEA structurii sale și ceea ce negi și dai la o parte, se exprimă într-un moment al vieții cu vehemență și duritate.
10 ne spune că putem înfrunta orice, când înțelegem că Divinul ne aduce numai daruri.

ACCEPTAREA este darul suprem al lui 10.

Accept viața mea așa cum este ea, cu tot ce este în ea, cu tot ce vine pe drumul ei și folosesc orice este ca să-mi continui creșterea.
Astăzi putem să privim toate provocările ce apar doar ca oportunități de a dezvolta părți din noi cărora nu le-am acordat suficientă atenție.
Ce dar poate fi în agresivitatea cuiva? În exprimarea violentă a altcuiva? În nervii și iritarea unor persoane? Darul recunoașterii că în spatele fiecărei emoții intense, este o NEVOIE NEÎMPLINITĂ de atenție și de recunoaștere. Și că prin puterea răbdării și a centrării, putem să trecem calmi și liniștiți prin orice furtună, înțelegând că putem să împlinim nevoia cuiva de atenție sau propria noastră nevoie de menținere în echilibru, chiar și în vremuri furtunoase.

Dacă n-am avea provocări, nu ne-am antrena și nu am crește. Oamenii sunt naturali leneși și comozi. Se observă la copiii cărora li se dau de toate, foarte devreme. Nu mai au nicio motivație să se dezvolte și să crească. Părinții își atrofiază copiii pentru că nu îi lasă niciun pic să sufere, întrucât nu-și pot procesa propria lor suferință și vinovăție.

Să deschidem ochii mari într-o zi de 10 martie și să vedem semnele de la Univers care ne ghidează către creșterea noastră interioară, prin acceptarea a tot ceea ce este, așa cum este. Să finalizăm și completăm astăzi un ciclu de reacții copilărești și să trecem pe frecvența maturității, care înțelege rostul și locul a tot ce există pe lume.

O zi minunată, de nota 10 și cu un nou început, spre o altă etapă de creștere interioară, să avem cu toții,

Cu iubire


 Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii