Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:55 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 12.03.2023. Astăzi suntem în 12 (doisprezece) martie. Și ne acordăm la vibrația numărului 12

ro

12 Mar, 2023 10:15 1003 Marime text


Bună dimineața oameni frumoși

Astăzi suntem în 12 (doisprezece) martie

Și ne acordăm la vibrația numărului 12.

Cele 12 luni ale anului simbolizează ciclul complet al Pământului în jurul Soarelui, conform cosmologiei oficiale. Sau un ciclu complet al astrului solar deasupra pământului, după cosmologia alternativă. Zodiacul astrologic modern cuprinde 12 zodii, acordate aproximativ cu fenomenele sezoniere.
Horoscopul chinezesc conține și el 12 semne zodiacale alternative, care se rotesc în cicluri de 12 ani, trecând prin cele 4 semne fundamentale de apă, aer, foc și pământ.

Timpul este o creație virtuală a minților umane, pentru alinierea și coordonarea activității și gândirii ființelor umane. Ceasul este o creație a oamenilor. La fel ca și creatorii săi (adică oamenii), are limitări și provocări. Oamenii au structurat timpul în 12 unități numite ore, așa că între un răsărit și un apus de soare trec 12 ore și la fel între un apus și un răsărit. Ziua, așa cum a fost ea definită de oameni, conține două cicluri de 12 ore, marcând repetitiv dualitatea ca și caracteristică a acestei lumi.

Ceasul ne ține prizonieri în dualitate. Timpul există doar pentru că suntem de acord cu conceptul și folosim instrumentele oferite.


Așa cum am văzut mai sus, 12 cuprinde numerele 3 (transformarea) și 4 (stabilitatea). Combinația dintre ele realizează o structură dinamică, evolutivă și creativă.
Consiliile înțelepților în lumea antică aveau 12 membrii.

Iisus a fost însoțit, în Cina cea de taină, de 12 apostoli.

Steagul Uniunii Europene are un cerc de 12 stele, pe un fond albastru. Numărul de stele nu reprezintă numărul țărilor incluse în Uniune. Este evident că Stăpânii lumii înțeleg puterea simbolurilor, pe care le folosesc continuu. Descrierea oficială a steagului Uniunii Europene spune așa: ”pe cerul albastru a lumii vestice, stelele reprezintă oamenii Europei într-un cerc, simbolul unității. Numărul ales este 12, simbolul completului și perfecțiunii”.
Cercul poate simboliza unitatea. Dar dacă ne uităm mai bine, poate simboliza închisoarea percepției. Accepți ce este, ești mulțumit cu atât, și rămâi în același cerc, iar și iar. Cercul simbolizează granițele din care nu ai cum ieși (sau nu ți se permite să ieși). La fel ca și ceasul, care este un cerc, simbolul se repetă peste tot.

12 cavaleri în jurul mesei rotunde a Regelui Arthur.


12 se întâlnește și în mitologia antică: cei 12 zei ai Olimpului sau cele 12 munci ale lui Hercule. Este un nume preferat de societatea patriarhală, pentru energia masculină fiind numărul perfecțiunii.

Masculinul este cel care caută perfecțiunea pe pământ.
Bărbații umblă după structuri care să fie asemănătoare Creației Divine: cea mai frumoasă femeie, cea mai frumoasă casă, cea mai perfectă afacere, cea mai perfectă mașină etc.

Simetria acestui număr, armonia interioară a lui 12 (în care se regăsesc primii pași 1, 2, 3 = 1 = începutul, 2 = parteneriatul, 3 = creația) indică descoperirea puterii forțelor opuse de a structura realitatea.

Așa cum am aflat deja, 12 simbolizează completarea, finalizare, atingerea obiectivului.

Este clar că oricine își alege 12 ca simbol, dorește să-și atingă obiectivele.

Doar că viața, în principiu, nu are ca obiectiv decât creșterea și conștientizarea. Orice alt obiectiv în afară de sporirea iubirii, duce la stagnare și prizonierat.
Mesajul numărului 12 este unul pozitiv, optimist, de împărtășire a cunoașterii și experienței cu ceilalți, de folosire a creativității și imaginației pentru a depăși conflictele dualității.

Urmăriți în ziua de astăzi modul în care v-ați definit și setat obiectivele, de-a lungul anilor de viață. Și amintiți-vă cum v-ați simțit când ați atins aceste obiective (ați obținut serviciul dorit, casa dorită, partenerul dorit, a apărut copilul dorit, v-ați trăit experiența dorită – o călătorie, o vizită undeva, o întâlnire cu cineva etc).
Fiți în armonie cu secvența de 12, ce apare frecvent în viețile noastre, și observați cu atenție energia pe care o aduce.
În al 12lea ceas al zilei, puteți să stați în liniște și acceptare?

Asta este întrebarea de azi, duminică, 12.03.2023

Să avem o zi cât mai liniștită și plină de pace

Cu iubire, tuturor


Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii