Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:54 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 24.03.2023. Cărți de suflet. Cartea perioadei – Pisica lui Dalai Lama – David Michie

ro

24 Mar, 2023 10:56 1195 Marime text

Gata cu textele serioase, cu numerologia, cu tranzitele astrale, radiațiile și schimbările de anotimp. Am trecut cu bine în vibrația primăverii, ne încântă florile și păsările care ciripesc continuu și se renaște în sufletele noastre jucăușenia. 

A venit rândul să ne ocupăm de cărți amuzante și recreative (dar cu un miez spiritual, desigur, ca să nu uităm totuși de esență). Să citim o carte scrisă de pisica lui Dalai Lama, ea fiind vocea narativă a cărții. Îi vom urmări aventurile și lecțiile, în special interacțiunile sale cu oamenii din anturajul lui Dalai Lama. 

Începem astăzi cu un citat frumos și evocator, din primele pagini ale cărții

”- Un animal fără adăpost? exclamă el, după ce Sfinția Sa explică succint motivul pentru care ocupam locul dintre ei. 
- Da, confirmă Dalai Lama, înainte de a răspunde nu atât la ceea ce spusese oaspetele, ci la tonul vocii cu care o spusese. Privind la profestorul de istorie, cu un zâmbet amabil, vorbi pe acel ton de bariton, cald și elegant, cu care aveam să devin atât de familiară. ”Știi, profesore, această pisicuță rătăcită și dumneata aveți în comun un lucru foarte important. 
- Nu-mi pot imagina ce anume, răspunse cu răceală profesorul

- Viața dumitale este cel mai important lucru pe lume pentru dumneata, spuse Sfinția Sa. La fel și pentru această pisicuță. 

După pauza care urmă, era clar că, în ciuda erudiției sale, profesorului nu-i mai fusese expusă o asemenea idee surprinzătoare. 
- Doar nu spuneți că viața unei ființe umane și viața unui animal au aceeași valoare? Îndrăzni el. 

- Ca ființe umane avem un potențial mult mai mare, desigur, replică Sfinția Sa. Dar prin faptul că toți ne dorim foarte mult să rămânem în viață și că ne agățăm de experiența noastră particulară a conștiinței – în acest sens oameni și animalele sunt egali. 

- Păi poate unele din cele mai complexe mamifere...profesorul se împotrivea acestui gând tulburător. Dar nu toate animalele. De exemplu, gândacii de bucătărie. 
- Chiar și gândacii de bucătărie, zise Sfinția Sa neclintit. Orice ființă este în esență o manifestare a aceleiași conștiințe unice. 
- Dar gândacii de bucătărie poartă mizerie și boli. Trebuie să-i exterminăm. 

Sfinția sa se ridică și se îndreptă spre birou, de unde luă o cutie mare de chibrituri. 
- Suportul nostru de gândaci, zise el. Mult mai bine decât exterminarea cu spray. Sunt sigur de asta, continuă el, chicotind în felul său aparte. Dumneata n-ai vrea să fii urmărit de un gaz toxic sprayat. 
Profesorul acceptă în tăcere această fărâmă de înțelepciune clară, însă neobișnuită. 

- Pentru noi toți înzestrați cu conștiință – Dalai Lama se reîntoarse la locul său – viața este foarte prețioasă. De aceea trebuie să protejăm mult toate ființele simțitoare. De asemenea, trebuie să recunoaștem că împărtășim aceleași două dorințe elementare: dorința de a gusta din fericire și dorința de a evita suferința. 

Acestea sunt subiectele pe care le auzisem repetate adesea și în feluri infinite de Dalai Lama. Și totuși, de fiecare dată când vorbește cu o asemenea claritate și forță, este ca și cum le-ar rosti pentru prima oară. 

- Toți împărtășim aceste dorințe. Dar și felul în care căutăm fericirea și încercăm să evităm disconfortul este același. Cine dintre noi nu se desfată cu o masă delicioasă? Cine nu își dorește să doarmă într-un pat sigur și confortabil? Fie că suntem scriitori, călugări – sau pisoi fără adăpost – toți suntem egali din aceste puncte de vedere. 

De cealaltă parte a măsuței de cafea, profesorul de istorie se foia pe scaun. 
- Dar mai ales, spuse Dalai Lama, aplecându-se și dezmierdându-mă cu degetul arătător, toți vrem doar să fim iubiți.”

Mesajul de astăzi, vineri, 24 martie, zi a iubirii (Sfintei Vineri) și armoniei (24 = 2+4 = 6, cifra simetriei și armoniei) este legat de nevoia de iubire. Ca să primim iubire, putem să oferim iubire. Oferind, primim din chiar gestul ofrandei. Iubim să dăruim și ne încărcăm cu iubire, dăruind. Începem cu noi înșine, înainte să ne focalizăm pe ceilalți?

Să avem o zi cât mai echilibrată și să ne bucurăm că urmează câteva zile libere și odihnitoare. 

Am reușită să trecem cu bine printr-un tranzit energetic aglomerat. Energiile se liniștesc. 

Putem să ne tragem sufletul. 

Cu iubire, tuturor


Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii