Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:45 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 29 iunie 2023 Ne apropiem de finalul lunii iunie, și de luna plină de la începutul lui iulie

ro

29 Jun, 2023 15:56 1551 Marime text

29 iunie 2023
Ne apropiem de finalul lunii iunie, și de luna plină de la începutul lui iulie.
Căldura și acidoza încep să-și spună cuvântul.
Corpurile sunt toropite și au nevoie de mai multă odihnă decât de obicei.
Începem de astăzi să răsfoim o altă carte, într-o aparentă opoziție cu Femininul de care ne-am bucurat în ultimele săptămâni.

Dar, de fapt, vorbind despre același lucru, privit dintr-un unghi diferit.
Astăzi recitim ”Calea luptătorului pașnic” a lui Dan Millman, apărută prima oară la Editura Mix Brașov în 2005.
Dacă nu ați apucat să o citiți, reprezintă una dintre cele mai motivaționale și puternice lecturi, numai bună pentru o zi stagnantă de vară.

În carte se expune povestea întâlnirii autorului cu maestrul său, pe care l-a poreclit Socrate, după numele unui celebru înțelept din Grecia antică.
Maestrul lui lucra la o stație de benzină, pentru că ocupația nu este importantă pentru o persoană, atâta timp cât ea își împlinește destinul personal.
Autorul spune în introducerea la de la începutul poveștii:
”Viața nu este o afacere personală. Orice poveste pe care ai trăit-o și lecțiile pe care le-ai învățat din ea nu sunt cu adevărat utile decât dacă le împărtășești cu semenii tăi.

De aceea, mi-am propus să îmi onorez maestrul împărtășind cu dumneavoastră înțelepciunea lui pătrunzătoare și umorul său delicios.”

Și primul dialog nostim cu maestrul (pagina 24 a cărții):
”- Deci mă iei drept prost? i-am spus pe un ton mai beligerant decât mi-aș fi dorit.
- Toți suntem proști, mi-a răspuns el. Din păcate, prea puțini oameni își dau seama de acest lucru. Marea majoritate nu-și dă seama. Tu pari să faci parte din a doua categorie. Dă-mi, te rog, cheia aceea micuță.
Enervat la culme, i-am dat cheia și m-am întors. Nu am avut însă inima să plec înainte de a-l întreba din nou:
- Nu vrei să-mi spui totuși cum ai ajuns pe acoperiș atât de repede? Pur și simplu, nu-mi vine să cred.
Mi-a dat înapoi cheia, după ce a meșterit ceva cu ea, și mi-a spus:
- Lumea este o enigmă. Nu are niciun sens să încerci să-i dezlegi misterul. Aș avea acum nevoie de un ciocan și de o șurubelniță, din raftul de colo.”

Este foarte drăguț să ai o conversație profundă, în mijlocul uneia superficiale.

Acest paradox este specialitatea oamenilor care se simt atât de confortabil cu ei înșiși, încât pot schimba nivelele de adresare de câte ori doresc.
O să aflăm mai multe despre personajul Socrate, pe măsură ce vom avansa în citirea cărții.
Astăzi îmi doresc o conexiune atât de intimă și profundă cu noi înșine, în care să stăm față în față cu propria prostie și neputință, fără să opunem rezistență și fără să încercăm să ne luptăm cu ele. Doar observându-le și constatând prezența lor.

Ar fi un cadou nemaipomenit la final de lună iunie, după ce am onorat maxim Femininul creator. Luptătorul pașnic este masculinul care a integrat femininul și a devenit întreg.
Să avem cu toții o zi cât mai ușoară și frumoasă.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii