Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:30 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 31 iulie 2023 Final de lună calendaristică

ro

31 Jul, 2023 15:35 939 Marime text
Cu o zi înainte de luna plină în Vărsător de pe 1 august și începerea ”portalului Leului”.
Anul acesta, portalul Leului, între 1 august și 8 august (8.08) este situat între cele două luni pline de la început și de la final de lună august.
Intensitatea energiei de Foc este amplificată de semnul de aer al Vărsătorului.
Pentru întreaga lună august am descoperit cartea potrivită, să ne ajute să navigăm în această perioadă fierbinte. Spun ”perioadă fierbinte” nu doar la propriu, pentru că oricum temperaturile rămân crescute, ci și la figurat, emoțional, mental, energetic, suntem ”fierți” de aceste energii care și-au intensificat mult vibrația.

Vom studia cartea lui Gregg Braden – Pășind între lumi, știința compasiunii (apărută în limba română la Editura For you în 2005).
În această carte extrem de utilă Gregg Braden ne spune chiar din prefață:
”În această viață, ați avut ocazia să auziți, să vedeți și să experimentați un volum imens de informații, care au prezentat detaliile unei schimbări fără precedent, ce vă va afecta lumea și viața.

Totuși, în profunzimile minții voastre, este posibil să persiste anumite întrebări:
”Ce înseamnă, pentru mine, toate aceste lucruri?
Cum pot afla ce este bine pentru mine, pentru familia mea, pentru viața mea?”
Pentru mulți dintre noi, faptul de a primi informațiile menționate mai sus a avut efectul de a declanșa o neliniște, mergând până la frică.
Și de ce nu ne-am aștepta la un astfel de efect?


Faptul de a afla despre această schimbare radicală, fără a cunoaște contextul, cu siguranță poate genera teamă.
Mai mult decât atât, este de remarcat sentimentul de neajutorare ce apare când auzim despre această schimbare neavând, aparent, nicio putere de a interveni cumva.
În unele cazuri, se pare că schimbările doar se întâmplă, pur și simplu.
....
Impulsul schimbării din interiorul corpului vostru oglindește ritmul schimbării din lumea în care trăiți.

Această oglindă ne promite că, în acele vremuri de schimbări rapide și intense ale realității, nu sunteți aceeași persoană, nu mai priviți aceeași realitate, din același loc, precum cel care ați fost în urmă cu un an, în urmă cu două zile sau numai cu o zi în urmă.
Acesta este factorul care nu e luat în considerație în atât de multe previziuni și scenarii pentru viitor.


În loc de a privi schimbarea de la distanță și de a compara noul cu tot ceea ce știți voi astăzi, voi ați devenit schimbarea.”
Toată luna august va fi despre ”schimbare”, ca și proces care se întâmplă continuu, doar că acum devenim conștienți de el, nu doar la nivel corporal, ci și emoțional / mental.
Există un mecanism interior în corpul nostru numit termoreglare. Acesta ne ajută să ne ajustăm continuu la ceea ce se întâmplă în exterior, prin procese de răcorire și încălzire interioare.

Despre acest proces și mult mai mult decât atâta voi discuta și prezenta informații practice și utile în Webinarul din mijlocul verii și din plină energie a Leului, la luna nouă în Leu (și soarele în Leu) de pe 16 august la ora 19.00
https://alexaevent.ro/.../des-povestitoarea-caldura-mare.../
Căldură mare, în corp, în emoții, în exteriorul corpului, în evenimentele vieții, care se precipită. Căldură mare, vorba lui Caragiale, căldură care împinge la schimbare.
Să ne acordăm cu toții la energia schimbării și să observăm cum în după-amiaza acestei zile suntem diferiți decât am fost dimineață.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii