#ConstanțaEsteBine „Catacombele” Cazinoului (fotoreportaj)

Cazinoul nu are catacombe! De aceea am și pus ghilimelele. Și nici nu avea cum să aibă, deoarece înainte de 1903, când s-a semnat contractul cu arhitectul Daniel Renard pentru realizarea lui, pe acest loc nu era decât apa mării! Asta nu mă oprește să fac o comparație cu niște catacombe atunci când vizitez subsolul. Acum, că s-au scos zidurile neportante, are și zone mult mai deschise, dar până de curând, ca să ajungi dintr-un capăt în altul, mergeai prin niște culoare șerpuite și întunecate, ca într-un labirint. 



Acest labirint s-a păstrat însă și astăzi pe alocuri, așa că, la un moment dat, parcă te trezești în vreo cazemată mai complexă nemțească sau chiar în Castelul lui Dracula!



Trebuie spus că, de la început, Cazinoul lui Daniel Renard (inaugurat în anul 1910) a avut doar un subsol parțial. Până la Primul Război Mondial s-au mai făcut modificări, inclusiv la partea de infrastructură. La Arhivele Statului din Constanța se găsesc schițele arhitectului Victor Stephanescu, care a propus (și s-a realizat) scoaterea umpluturilor din subsolul îngropat, pentru a se crea noi funcțiuni. Astfel s-au adăugat spații pentru o centrală termică și pentru o mini-centrală electrică. Au fost gândite multe spații de depozitare și, implicit, culoarele - căile de acces la acestea.



În Primul Război Mondial, spațiile Cazinoului au fost, pentru o perioadă, folosite ca spital de campanie pentru români, apoi, după ocuparea Constanței, pentru cazarea trupelor germane, inclusiv la subsol.




Și în perioada interbelică s-a intervenit asupra subsolului, mai ales după 1938, în apropierea războiului, s-a gândit că la subsol spațiile pot servi ca adăpost antiaerian.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-au construit pe promontoriul Cazinoului și în apropierea lui câteva cazemate din beton armat (existente și astăzi, dar, bineînțeles – nefolosite). Cazematele comunicau între ele și cu subsolul Cazinoului prin niște galerii subterane înguste realizate tot din beton armat.



Tot în subsol se pare că au fost cazați și o parte dintre deținuții politici care au lucrat în anii 1950-1951 la reamenajarea Cazinoului.




În anii ’70 ai socialismului, s-a decis ca în anumite spații ale subsolului să funcționeze o a doua bucătărie, pentru a mări capacitatea de servire a restaurantelor de la parter și etaj. Și sala de spectacole se folosea la sfârșitul săptămânii pentru diferite evenimente, inclusiv pentru nunți. A fost nevoie de construirea unui montcharge (mini-lift de marfă) pentru a face legătura cu bucătăria de la subsol, cu spațiile de oficii ale sălilor de restaurant. Tot atunci s-a construit o scară nouă pentru accesul la noile grupuri sanitare de la subsol.





În sfârșit, în anii ’80, mai exact între 1986-1988, s-au făcut reparații capitale la Cazinou. Cu această ocazie s-au făcut și multe modificări, inclusiv extinderea clădirii cu o travee de 3,00 metri spre nord. S-a mărit bucătăria de la subsol, s-a mai realizat un montcharge, s-au mai construit niște spații de depozitare pentru bucătăria de la subsol (acestea s-au construit sub terasa Cazinoului dinspre mare), inclusiv o rampă de aprovizionare pentru a deservi aceste spații. Tot atunci s-a mai construit o scară care să fie folosită de cei de la bucătăria de la parter pentru a deservi restaurantul de la etaj.


Bineînțeles că toate aceste modificări, completări și  extinderi au dus la apariția unor noi culoare în subsol, unele destul de înguste pentru a nu diminua prea mult spațiile existente.


Cum arată astăzi subsolul după ce s-au demolat majoritatea zidurilor neportante, inclusiv a mai multor culoare? ... Vă voi povesti într-un articol viitor!

Sursa foto: Arh Radu Cornescu. Toate fotografiile sunt recent realizate