#ConstantaEsteBine Jocul Școala FEM-IN-NA. Cenușăreasa – sau Magia forței Vieții
#ConstantaEsteBine: Jocul Școala FEM-IN-NA. Cenușăreasa – sau Magia forței Vieții
27 Sep, 2020 10:35
ZIUA de Constanta
2939
Marime text
A sosit momentul în Jocul nostru Școala Femina (despre stările Eu-ului) să despovestim ”Cenușăreasa”.
Este vorba despre fetița care s-a născut prințesă (era ”prințesa mamei”, dacă nu altceva), care a pierdut devreme toate beneficiile dobândite la naștere (a murit mama) și s-a trezit într-o situație de a servi niște persoane străine, doar pentru a rămâne în casa părintească și alături de tatăl ei (pentru siguranța vieții).
Cenușăreasa a uitat temporar că s-a născut prințesă (când repeți gesturi de servitoare, devii servitoare).
Dar și-a reamintit pentru o scurtă perioadă de timp, cu ajutorul Magiei Feminine (Zâna - nașa ei de botez - este doar energia Divină, Creatoare, din fiecare femeie, conectată la Energia Vieții).
Nu a putut rămâne Prințesă decât puține ore, atunci când a folosit energia și Magia împrumutată de Zână. Tot ce primim din exterior nu ajută mult timp (la fel ca pastilele, ca obiectele sau ca resursele primite de la alții). Ce vine din exterior este mereu TEMPORAR. Magia se primește doar noaptea, pe întuneric, când rezistența noastră la schimbare este mai mică.
Pentru a se schimba ceva real, este nevoie să vină DIN INTERIOR. Și acest lucru se întâmplă doar ziua, la lumina soarelui, când schimbarea se vede.
Balul la care a participat, unde a reușit să trezească admirația unui fiu de rege, i-a amintit de potențialul ei. A fost ca un vis frumos, care a trezit-o din somnul de ”servitoare”.
Întoarsă acasă și redevenită femeie de serviciu, a realizat că alegerile făcute o țin în starea de servitoare; totul a pus-o pe gânduri și nimic n-a mai fost la fel după acel bal.
Când prințul a sosit la casa lor, să caute stăpâna pantofului de sticlă, Cenușăreasa a găsit curajul să-și afirme adevărata identitate chiar și îmbrăcată în zdrențe, dar având pantoful de sticlă (transparență și delicatețe) drept martor al posibilităților ei reale.
Prințul ar fi putut să o refuze, când era îmbrăcată ca o cerșetoare, dar Magia ei feminină reală trezită străbătea dincolo de hainele ponosite, coafura nefăcută sau mâinile murdare cu cenușă. După ce și-a amintit de Feminitatea sa, ce a putut fermeca un prinț, Cenușăreasa nu a mai putut să se ascundă în deghizarea servitoarei.
Starea de ”Cenușăreasa” este o stare a eu-ului pe care o acceptă numeroasele prințese / femei ale lumii, care uită cine sunt și acceptă vibrația ”femeii de serviciu”.
De fapt, uită ”Magia” energiei feminine.
Uită de Creativitate.
Energia feminină este energia Sursei, a Creației, a Creativității, prin care vin ideile, dar și posibilitățile de materializare ale acestor idei.
Când femeia de serviciu devine ”Cenușăreasa”, Magia feminină începe să-i dea târcoale și să aștepte momentul potrivit pentru a transforma un dovleac într-o caleașcă și câțiva șoricei albi în armăsari pintenați.
Cenușăreasa este o stare de POTENȚIAL.
Seamănă mult cu starea de ”gol” de care discutam în urmă cu câteva zile, după ce pierdem ceva.
Femeia de serviciu devine ”Cenușăreasa” când a pierdut tot ceea ce o lega de o anumită situație sau stare – a pierdut relații, a pierdut casă, a pierdut obiecte sau a pierdut un serviciu. În viață s-a creat un gol, care poate fi umplut doar cu Creativitate, pentru ca povestea să se deruleze.
Cenușăreasa are mai multe probe de depășit:
- Reamintirea Magiei (Divinul exprimat în viața obișnuită) – a ideii că ea există
- Folosirea și probarea Magiei (Divinul intervine dacă îl soliciți și ai nevoie) - și conștientizarea că ”funcționează”
- Pierderea Magiei obținute din exterior și re-descoperirea ei în interior (scânteia Divină din inimă) – Magia este ”în mine”
- Redobândirea încrederii în propriile puteri și revendicarea realei identități – de față cu toată lumea, cu riscul de a fi respinsă
- Trecerea de la vorbe (văicăreli și povești, despre cât de rău este) la acțiuni concrete de revendicare (eu sunt prințesa, al meu este pantoful, aceste calități / însușiri sunt ale mele, îmi aparțin, eu POT). Revendicarea cea mai importantă este legată de abilitate: SUNT ÎN STARE, conștientizez, deci POT ORICE. Acesta este momentul în care vorbele se sting și încep acțiunile.
Pantoful de sticlă poate fi purtat doar de o prințesă, care nu se teme de transparența sticlei. Frumusețea ei interioară nu se teme de expunere.
Când ne arătăm degetele de la picioare, arătăm părți profunde din noi, legate de abilitatea noastră de a merge pe drum, de a continua calea vieții, de a înainta în viitor.
Pantofii de sticlă ne arată:
- Că suntem în stare să acționăm și să schimbăm cursul vieții
- Că ne asumăm calitățile interioare și acceptăm Divinul (extra-ordinarul) ca partener de drum
- Că există blândețe, delicatețe și gingășie în modul în care ne comportăm, încât putem călca pe sticlă cu multă încredere (știm că nu se sparge).
Pentru a ieși din starea de femeie de serviciu, în care a intrat din motive de supraviețuire, Cenușăreasa a primit ajutor Divin exterior (temporar) și ulterior, și-a regăsit partea Divină interioară (calitățile cu care s-a născut) și pe care le-a asumat și apoi revendicat în fața tuturor.
Starea de ”Cenușăreasă” este o stare de tranziție. Este un proces de creștere, în care se trece de la apărarea verbală tip copilăresc (țipat, plâns, urlat, jeluit), la apărarea tip adult (visare, planificare strategică și acționare pentru punerea în practică).
Femeia de serviciu este o stare a Eu-lui tip infantil. Este o stare bazată pe neputință.
Cenușăreasa este o stare a Eu-lui tip adolescentin. Este o stare de potențial.
Astăzi vă invit să despovestim Cenușăreasa în propriile vieți.
Femeia de serviciu, care observă de multe zile limitările și blocajele propriei minți, ale comportamentului și gesturilor sale, își reamintește ”magia” și cheamă Divinul (partea de dincolo de văzut a lumii) să-i fie partener pe drumul vieții.
Divinul adultului are un ”nume tehnic” = INTENȚIE.
Unde este INTENȚIE, forța vieții apare și contribuie la împlinire.
Vă invit să INTENȚIONĂM creștere interioară și ieșire din starea de Femeie de serviciu, chiar și cu tranziția prin starea de Cenușăreasă.
Citiți povestea, așa cum este în cărți. Și treceți dincolo de cuvintele și imaginile ei.
Continuați observarea vieții și a acțiunilor zilnice. Și treceți dincolo de rutină și repetiție.
Vedeți Magia? Puteți să simți forța Vieții?
Vă doresc tuturor o săptămână frumoasă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii