Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:57 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Săptămâna 47 a anului 2021. 22-28 noiembrie 2021. Cuvintele au putere

ro

22 Nov, 2021 13:12 1938 Marime text


Am trecut cu bine de Luna plină, de eclipsa de lună, de toate dezechilibrele electromagnetice ale Naturii - urmează o săptămâna mai liniștită (după fiecare furtună este o perioadă de refacere și revenire). 

Natura ne va oferi ceruri mai senine și ceva soare pe Cer. Chiar dacă este frig, pentru că se apropie iarna, ne putem bucura de plimbări în aer liber și de conectare cu lumea colorată și magică din jurul nostru. 

Modul în care ne raportăm la totul din jur este mediat la noi, ființele umane, de cuvinte. Deși acestea sunt doar simboluri pe care le folosim pentru a descrie lumea, ele au devenit ancore în care ne fixăm viziunea asupra lumii. 

Cuvintele au devenit instrumente de manipulare și de modificare a vibrațiilor. Folosim cuvintele să înfricoșăm, să înfuriem sau să întristăm alți oameni. Sau le putem folosi să-i mângâiem, consolăm și chiar să-i vindecăm. 

Folosirea cuvintelor a devenit o artă marțială. 

Care necesită ceva timp pentru înțelegere, stăpânire și folosire. 

Pentru că folosim tehnologia informatică, cuvintele au devenit armament de calibru în influențarea vibrațiilor. 


Cuvintele citite sau auzite ne influențează profund. 

În special femeile, care sunt foarte auditive, sunt îndeosebi sensibile la cuvintele rostite (pentru bărbați, care sunt vizuali, imaginile contează mai mult decât sunetele). 

Da, doamnelor, de aceea partenerul vostru dă televizorul la maxim să asculte de sute de ori aceleași știri. Pe el îl interesează imaginile, nu sunetele, în schimb pe voi vă doboară vibrația cuvintelor. 

Vă rog să negociați cu blândețe reducerea sonorului și chiar închiderea televizorului, întreaga săptămână ce urmează. 


Știu că este greu. 

Dar am încredere în puterea de persuasiune feminină, atunci când intenționează asta. 

Vă invit să avem o săptămână în care să fim atenți la cuvintele care ne ies din gură și la cuvintele care ne intră pe urechi. 

Cuvintele SUNT simboluri. 

Dar mai mult, cuvintele sunt instrumente de schimbare a vibrației stării corpului. 

Cuvintele pot fi CÂRLIGE de atragere spre stări și senzații pe care nu le dorim (dar care sunt utile altora). 

Atenția mare întreaga săptămână. 

Am citit recent într-o carte ”cuvintele poartă adevărul la fel cum o cupă sau un potir duce apa”. 

Altfel spus, cuvintele NU sunt adevărul. 

Acesta este undeva între spațiul dintre litere și tonul/sunetul cuvintelor. 

Nu încercați să luați ceea ce auziți sau citiți ”ad literam”. Adevărul este ascuns mult în spatele cuvintelor. 

Când eram copii, credeam tot ce ni se spunea. 

Am devenit adulți. 

Ne punem filtre tip adult. 

Conștiența noastră și experiența de viață sunt filtre importante. 

Adevărul nu este niciodată în cuvinte. Ci mult în spatele lor. 

Filtrați cu mare băgare de seamă tot ce auziți întreaga săptămână. Dacă starea pe care o declanșează în voi cuvintele rostite nu este una de bine, calm, liniște și pace, vă invit să închideți urechile. Să faceți precum copiii atunci când sunt cicăliți de părinți: creați un tunel între urechi - să intre pe una și să iasă pe cealaltă. PUTEȚI să faceți asta. Ați fost copii, aveți acest antrenament. 

Să filtrăm cuvintele și să folosim puterea acestora pentru a menține soarele pe cer și starea de bine în sufletele și corpurile noastre. 

Este o intenție importantă pentru această săptămână, dar împreună putem reuși!

Să avem zile cât mai bune, noi toți, 

Cu iubire!

Sursă text: Zyanna Orinda

Sursă foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii