#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 4. 28 februarie 2024. Avem astăzi o altă zi de lună în scădere și energie a eliminărilor și curățeniilor
#ConstanțaEsteBine: Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 4. 28 februarie 2024. Avem astăzi o altă zi de
28 Feb, 2024 08:49
ZIUA de Constanta
816
Marime text
Valul 3 de energie - partea întâi - ziua 4
28 februarie 2024
Avem astăzi o altă zi de lună în scădere și energie a eliminărilor și curățeniilor, care se ”amorsează” bine.
Este aproape final de lună calendaristică și final de iarnă.
În Tai chi, un tip de mișcări blânde din tradiția chineză, există o parte numită ”închidere aparentă”. Adică exercițiile par că se apropie de final, dar mai urmează încă vreo câteva, până se termină, cu adevărat.
Așa este energia de astăzi, o ”închidere aparentă”.
Pare că iarna se încheie, se simte în aer venirea primăverii, ne pregătim de cadourile lunii martie, dar totuși nu este încă finalul. Pare că luna februarie se încheie, că este 28 februarie, dar mai este încă o zi, în acest an bisect.
Să observăm și în viața noastră zilnică această ”închidere aparentă”.
Se poate observa după o răceală, sau o eliminare mai intensă, când pare că totul se îndreaptă în direcția revenirii și recuperării, dar încă mai sunt mizerii de curățat.
Poate fi frustrant pentru cineva să constate că totul mergea bine, că zi de zi, puterile se recuperează și poc! din senin, re-apar simptome, dureri, suferință, mucus și alte eliminări.
Acest moment este dificil pentru cei mai mulți oameni.
În loc să observe ”valurile naturale” de energie, care ondulează în orice evoluție (când mai bine, când mai puțin bine), oamenii așteaptă ”linii drepte”. Dacă a început bine, să fie bine până la capăt.
La fel, într-un proiect de viață, într-o relație, în orice facem astăzi, vă invit să urmăriți ”închiderile aparente”. Când spuneți că este aproape gata, ați terminat dosarul, ați făcut toate demersurile, s-au epuizat drumurile și hârtiile de completat – vă treziți că mai este încă ceva de refăcut, de adăugat, de corectat sau aranjat.
Cine se prinde în detoxul făcut în ”valuri de energie”, cu eliminări și curățenii (sevă de mesteacăn, curățare de limfă, postire) la luna în scădere, și tonifiere (minerale, vitamine, acizi grași esențiali) la luna în creștere, observă – în timp – toate aceste subtilități ale procesului.
Viața nu este liniară, este întotdeauna sinusoidală. Exact precum valurile mării – sus și jos. Nu poți rămâne nici sus, dar nici jos, ești mereu împins înainte, și dacă se acumulează înțelepciune, înveți să plutești cu această energie.
Chiar când totul merge spre bine, mai apar valuri de dificil, în evoluția spre bine. Nu trebuie să ne oprească să continuăm procesul. Este valabil și pentru evoluția ”în mai rău” – apar momente de bine, de spui că ”s-a terminat”, dar apoi procesul continuă.
Așadar, astăzi, orice apare în programul zilei și pare o nouă complicație, o altă durere, o dificultate sau provocare, face parte din curgerea energiei, iar ”închiderile aparente” sunt mult mai frecvente decât credem. Haideți să avem astăzi observatorul prezent.
Știind aceste lucruri, curgem mult mai ușor cu forța vieții.
Luna februarie se ”închide aparent” astăzi și ne îndreptăm spre luna martie – plină de flori mirositoare și proaspete.
Deținem instrumente să rezistăm mai ușor – să ne reamintim materiale foarte folositoare.
https://alchida.ro/produs/webinar-17-martie-2023/
https://www.centrulnatura.ro/produs/e-book-turism-emotional/
Să avem cu toții o zi de 28 februarie cât mai prezentă, trează și eficientă, chiar dacă aștrii pe cer dansează în conjuncții care mișcă intens energia.
Știm că tot ce este trece. Și vine curând și finalul real.
Cu iubire, tuturor
Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii