Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:01 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea a doua – ziua 15. 6 iunie 2024. Primiți cu Luna nouă în Gemeni?

ro

06 Jun, 2024 10:34 820 Marime text
Valul 6 de energie – partea a doua – ziua 15
6 iunie 2024
Primiți cu Luna nouă în Gemeni?
 
Luna aceea atât de subțire, că nu se vede deloc pe cer, pare complet neagră?
Maxim de eliminări, fundul valului de scădere (suntem pe partea de jos a curbei, dacă ne uităm la grafic, mai jos nu avem unde merge).
Cu alte cuvinte, ne aflăm într-o ”groapă” energetică, sau cum spun geografii ”o depresiune”. Așa că psihologii vin și ei cu descrierea de ”depresie” a stărilor pe care le trăim adesea când ne aflăm aici. Umbra interioară are astăzi maxim de putere, toate stările pe care le numim ”negative” ne pot copleși cu intensitatea lor.
 
Corpul resimte aceste variații de energie, la fel de profund ca întreaga Natură din jur.
 
Iar mintea reacționează așa cum știe ea mai bine: cu declanșarea scenariilor (aoleo, este rău, mă simt rău, se întâmplă ceva) și a emoțiilor (frică, nesiguranță, anxietate, tristețe), ceea ce produce în corpul fizic stări și senzații multiple: tremur, slăbiciune, neliniște, agitație, încordare, tensiune, creșteri de tensiune arteriale, amețeli și vertij, simptome respiratorii sau digestive, erupții pe piele sau eliminări urinare.
Vă aștept în seara aceasta la un Webinar despre funcția cavității bucale și a modului în care ne mestecăm starea de bine sau starea de boală.
Pentru că totul începe la acest nivel, cu acceptarea introducerii în corp (sau scoaterii din corp) a energiilor care ne pot face bine (sau ne pot face rău).
 
Vă aștept să petrecem seara acestei zile împreună, pentru a mai descâlci niște ițe și a înțelege niște conexiuni, astfel încât să producem ”aha”-uri ce ne pot ajuta să avansăm în evoluție și în creșterea interioară.
 
De la sănătatea dinților, până la ușurința comunicării, de la puțină lingvistică, până la exerciții de dicție și reduceri la achiziția de cărți, vă invit să descoperim bogăția ce ne stă la dispoziție, în acest corp extraordinar pe care îl descoperim continuu.
Să folosim cu înțelepciune energia zilei de astăzi.
 
Orice este prea provocator, prea dificil sau cu forțare maximă înseamnă consum de energie. Relaxăm, respirăm și facem cât de bine reușim, știind că energia zilei de astăzi nu este una de forțare sau folosire a voinței.
Pierdem și mai multă energie, dacă încercăm să ”plusăm”.
 
Ce este menit să iasă, va ieși cum trebuie. Ce nu, nu va ieși, oricât forțăm.
Atenție la corpul nostru, la starea lui, la senzațiile interioare și la povestea minții.
Să avem cu toții o zi cât mai echilibrată, de Lună nouă în Gemeni.
 
Ne vedem diseară cu cei care alegeți să participați la ultimul Webinar on-line înainte de vacanța de vară.
Cu recunoștință că suntem cu toții împreună, în acest moment, în viață, călătorind și învățând la fiecare pas,
 
Iubire și pace interioară, pentru noi toți




Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii