Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
#ConstanțaEsteBine Valul 8 de energie – partea întâi – ziua 9. 14 iulie 2024. Astăzi este despre ”practica recunoștinței”
#ConstanțaEsteBine: Valul 8 de energie – partea întâi – ziua 9. 14 iulie 2024. Astăzi este despre ”practica
14 Jul, 2024 11:18
14 Jul, 2024 11:18
14 Jul, 2024 11:18
ZIUA de Constanta
349
Marime text
349
Marime text
Valul 8 de energie – partea întâi – ziua 9
14 iulie 2024
Astăzi este despre ”practica recunoștinței”.
Când lucrurile în viață și în jurul nostru nu merg așa cum ne dorim, putem să facem două categorii de acțiuni:
- Să ne plângem, jeluim și să ne dăm cu fundul de pământ (precum copiii care nu primesc ce-și doresc ACUM
- Să facem o mica pauză de la tot ce acționăm / întreprindem și să stăm în stare de recunoștință, bucurându-ne de un pahar de suc, o cană de ceai, un răsărit de soare, un înot în apa mării sau o plimbare în pădure
Putem să ne focalizăm pe jeluire sau pe recunoștință.
Aceste sunt cele două opțiuni pe care le avem în orice moment.
Vorbeam cu câteva mămici suprasolicitate în procesul de creștere al copiilor mici.
Fiecare dintre ele consumă enorm de multă energie încercând să manipuleze mica sălbăticiune care este copilul să se domesticească – să facă lucrurile conform regulilor socialului (intenția este bună, notabilă, să-I fie copilului bine pe viitor).
Dar în momentul prezent, copilul se mâțâie și este nervos.
Nu este mulțumit că este forțat să facă ce nu dorește.
Am văzut video-uri cu o fetiță care stătea în fund și bâzâia. Apoi mai respira puțin, că obosea, arătând complet normal și relaxată. Și o lua de la capăt cu bâzâitul.
Era fascinantă trecerea în secunde între o stare normală și una de jeluire.
Mama, care filma episodul, era epuizată.
Și din epuizare, cuvintele rostite sunau aiurea. Ca o moară stricată: ”ce nevoi ai? Ce dorești? Ce ai?” etc.
Dacă cea mica ar fi putut vorbi, ar fi spus: ”vreau să bâzâi, pentru că mă simt supărată în interiorul meu și vreau să stau supărată - CĂ AȘA VREAU EU – nu vreau ca tine, vreau ca mine. Punct.”
Întrucât plânsul sau nemulțumirea înseamnă ”ceva negativ” mama făcea strădanii supra-umane să scoată copilul din acea stare.
Și copilul ”nu și nu”. Vroia să rămână acolo.
Ulterior, am mai primit câteva mesaje de ”mâțâieli”, ”plângăceli” și ”jeluiri”.
Cu mămici supărare, nefericite, nemulțumite, speriate să nu fie considerate ”mame rele” sau și mai rău ”ne-bune”. Când ele vor să fie ”mama bune”.
Astăzi este momentul de practicare a recunoștinței.
Prezența unui copil mic în viața unei femei este o oportunitate extraordinară.
Te scoate instant din gândirea magică, te scoate din jeluiri, din toate agățările de trecut și te forțează să stai în prezent, cu toți balaurii la suprafață, ai tăi și ai copilului.
În prezența lor, poți să fii doar onest și la fiecare secundă să practici recunoștința:
”mulțumesc Doamne că mi-am ținut cumpătul, mulțumesc Doamne că am rămas calmă, mulțumesc Doamne că am descoperit o poveste / un joc / o idee care să redirecționeze atenția de la jeluire la ceva util, mulțumesc Doamne pentru balaurul pe care îl văd, care mă ajută să înțeleg mai bine balaurul care sunt etc etc”
Povestea din minte se poate schimba zilnic în recunoștință, ca și exercițiu zilnic de prezență. O mamă epuizată are gânduri diverse: să fugă în lume, să lase totul baltă, să trântească de pereți totul, inclusiv copilul, să-I ia gâtul soțului, să spargă totul în casă.
Gândurile acestea vin din balaurul interior al vinovăției, care se exprimă ca nemulțumire, furie, frustare, iritare, frică sau tristețe. Da, este un balaur cu multe capete și multe manifestări.
La Tabăra Femina din Dâmbovicioara, între 15-19 august 2024 vom descoperi (un pic) balaurul interior al vinovăției, o energie deloc confortabilă, dar foarte prezentă – în special în perioada în care ai grijă de altcineva (un copil, un vârstnic, o persoană bolnavă sau temporar suferindă).
Este un balaur important, de care fugim continuu.
Dar dacă reușim să stăm cu el, folosind practica recunoștinței, descoperim ce este, în realitate. Și învățăm practici de Recunoștință, care au potențialul să devină mecanisme de protecție zilnice (se învață greu în timp ce crești copilul, este mai folositor să le înveți înainte, dar oricând este posibil).
Astăzi este despre a ne uita la tot ce se întâmplă în viețile noastre cu ochelarii recunoștinței și o cană de ceai în mână.
Să vedem totul ca fiind oportunități de a face lucrurile altfel, de a ne lua decizii mai eficiente, de a învăța mai multe despre noi și propriile abilități.
Practicile de recunoștință sunt pentru noi.
Nu pentru ceilalți și nu pentru rezolvarea situației.
Ci pentru menținerea vibrației noastre într-o stare bună.
La finalul zilei, contează starea în care ne aflăm, indiferent de situația cu care ne confruntăm.
Mi-a plăcut o replica dintr-un film: ”De ce te mai rogi, dacă Dumnezeu face lucrurile în felul lui?” – ”Mă rog pentru mine, nu pentru Dumnezeu. Mă rog să am răbdare, să rezist, să-mi țin mintea liniștită, să găsesc cele mai bune soluții și să se întâmple sincronicitățile de care am nevoie pentru ca poveștile imposibile să găsească rezolvare. Mă rog pentru mine.”
Recunoștința de astăzi se practică pentru fiecare dintre noi.
Sunt recunoscătoare pentru a-mi fie mie bine.
O zi cu iubire și echilibru, pentru noi toți
Sursă: Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
_thumb2.jpg)
_thumb2.JPG)
