#ConstanțaEsteBine Ziua 108 – 17.04.2022. Astăzi sărbătoresc florile
#ConstanțaEsteBine: Ziua 108 – 17.04.2022. Astăzi sărbătoresc florile
17 Apr, 2022 13:41
ZIUA de Constanta
1493
Marime text
- În duminica Floriilor, la început de primăvară astronomică și în plin sezon de furtuni solare și radiații electromagnetice super-intense, cu Mama Pământ schimbându-și frecvența în procesul său de creștere energetică, am ales să celebrez partenerii noștri de călătorie: plantele.
În evoluția lor sezonieră, plantele trec prin multiple stadii, ca și oamenii.
Florile sunt la arbori și plante, precum adolescența la oameni: intensificarea fluxurilor energiei sexuale, a creativității și expunerea potențialului de frumusețe și dăruire.
Așa cum florile așteaptă insectele pentru apreciere și polenizare, la fel și adolescenții umani așteaptă atenția, admirația și culegătorii lor.
Energia primăverii este puternica, intensa și imprevizibila energie a sexualității/creativității umane. Vortexul de energie degajat în Natură și în corpurile noastre de acest anotimp poate fi ghidat în orice direcție. Energia nu are calități duale (bună sau rea), este pur și simplu energie, potențial pur.
Depinde de conștiența care o folosește dacă este îndreptată în sens constructiv sau distructiv, către susținerea vieții sau anihilarea sa.
Florile sunt nu doar simbolul frumuseții, ci și simbolul abilității vieții spre auto-perpetuare. Și indicatorul clar al prezenței luminii în interior. La fel precum frumusețea umană este simbolul prezenței luminii în celulele corpului, frumusețea florilor indică existența a multă lumină (potențial de creștere) în interiorul plantelor.
Lumina este câmp electromagnetic pur.
Ca un bec imens auto-menținut de Forța Vieții.
Ființele umane, ca și florile, sunt câmpuri de lumină și vibrație armonioasă.
Planeta Pământ este un loc de lumină și vitalitate. Dintotdeauna a fost așa.
Dacă astăzi nu mai pare atât de vibrantă și plină de viață, este datorită asediului din umbră la care este supusă de sute și mii de ani.
Acest asediu iese la suprafață și devine vizibil. Tot ce avea putere înainte, sub vălul invizibilității, devine în prezent foarte evident.
Întunericul, umbrele, murdăria, manipularea, conspirațiile, exploatarea, prizonieratul sunt evidente, la suprafață și în plină lumină.
Iar paradoxul este că acestea pot dispare fără conflicte, fără luptă, fără zbatere și fără prea mari eforturi. Doar retrăgându-le atenția noastră și importanța pe care le-o dăm.
Vă amintiți cum au fost retrase de pe piață diferite aparate și instrumente, care nu au mai fost interesante pentru oameni? Observați cum stau nevândute mii și sute de mii de piese de mobilier, de haine, de instrumente electronice, pentru că toți cei care le doreau (sau aveau nevoie) și le-au procurat deja?
Fără atenția, fără energia și fără interesul nostru, orice Joc se termină.
Și în prezent, există energii cu frecvență joasă pentru că le dăm putere și atenție: ne uităm la reclame, ascultăm cuvintele cântecelor care sunt repetate la infinit de posturile de radio, urmărim filmele și serialele pe Internet, care vorbesc despre aceleași lucruri, cu aceleași povești (căsătoriți-vă, faceți copii, înșelați-vă partenerul/partenera, găsiți pe altcineva, luați-o de la capăt, căsătoriți-vă, faceți copii, înșelați-vă partenerul/ partenera etc etc).
Precum sunt ciclurile anotimpurilor, la fel sunt și ciclurile experiențelor umane.
Cele mai consumatoare de energie se învârt în jurul sexualității, apariției copiilor și jocului economic al resurselor, presupus de creșterea și maturizarea copiilor.
Cu alte cuvinte, la oameni, ca și la plante, zona de flori și fructe este cea în care se investește cel mai mult. Și cea care atrage paraziți și predatori, în mod continuu.
Astăzi sărbătoresc florile pentru a ne aminti de puterea Luminii din interior. Ea nu se stinge, cât timp rămânem în viață. Chiar și un stejar bătrân și tăiat pe jumătate, poate avea o creangă care să înflorească și să producă ghinde.
Să nu uităm că dacă ne focalizăm atenția pe viață, dăm putere vieții, evităm umbrele și le ignorăm prezența continuă în realitatea noastră, le retragem puterea de manipulare.
Lumina vieții este puternică și dacă ne amintim doar de acest lucru, acum, când ne apropiem de Noaptea în care luăm Lumina, și tot este important.
Să avem o zi de Florii cât mai echilibrată și luminoasă
Cu iubire, tuturor!
Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii