#ConstanțaEsteBine Ziua 112 – 21.04.2022 Astăzi sărbătoresc Încrederea

Vă propun să discutăm detaliat despre acest nou triunghi de Joc pe care vi l-am propus în locul clasicei drame ”victimă-agresor-salvator”.
Să vedem ce înseamnă fiecare dintre cele trei poziții propuse (încredere, respect, iubire), în raport cu noi înșine, cu relațiile pe care le întreținem și cu lumea din jur.
Încredere vine de la ”in-credo”, cred în mine (cred în interiorul meu).

Este cumva reversul credinței în ceva din exterior, în salvarea care vine de la cineva din afară.
Încrederea conține elementul central al credinței (fără îndoială) în propriile puteri, în biologia personală, în Natura umană însăși.

Copii mici, până la 3-4 ani sunt foarte centrați în ei înșiși, debordând de încredere în abilitatea personală de explorare și aventură. ”Fac eu, vreau eu” îți spune repetat un copil când învață primele abilități.

Care sunt elementele componente ale încrederii în sine?
1) Cunoașterea (fără cuvinte) a posibilităților de învățare a orice, oricând. Un copil nu poate fi convins că este imposibil să meargă sau să vorbească. Cade și se ridică, stâlcește cuvinte, dar continuă să repete, trec ani de zile și mii de repetiții până stăpânește abilități umane tip mersul în picioare, vorbirea și scrisul. Plus auto-îngrijirea (mâncatul de unul singur, igiena corporală, diverse abilități motorii gen mers pe bicicletă, înot, desenat sau dans).
2) Repetiția frecventă, fără plictiseală sau descurajare, cu scopul evident de a stăpâni corporal o anumită atitudine. Așa cum spuneam, sunt necesare mii sau zeci de mii de repetiții pentru stăpânirea automată a unei atitudini.
3) Acceptarea ca normală a greșelilor și eșecurilor; ele sunt considerate parte din procesul de învățare și pot fi repetate, fără descurajare, iar și iar, cu perseverența celui care înțelege că dincolo de ele, urmează măiestria.
4) Trecerea prin proces în mod continuu, zi după zi, cu detașare emoțională și fără agățare de rezultate. Un copil nu știe când va merge, când va vorbi sau când își va stăpâni sfincterele. Atât el, cât și părintele care-l îndrumă și ghidează, știu că acest lucru se va întâmpla într-o zi. Ambii perseverează, fără presiune și așteptări nerealiste, până când abilitatea se dobândește și se perfecționează.


Dacă nu ar exista încrederea în propriile puteri, oamenii nu ar căpăta caracteristicile speciei.
Și atunci, ce este cu atâta neîncredere în propriile puteri, care se dezvoltă odată cu începerea școlii, se intensifică în pubertate și atinge un maxim în perioada relațiilor intime și a serviciului?

Cum de apare ”victima” odată cu oglindirea în ochii celorlalți, cu comparația cu alte ființe umane și cu agățarea condiționată de rezultate (dacă nu obțin x sau y, înseamnă că este ceva în neregulă cu mine și nu sunt în stare să....)?
Vă las să contemplați singuri modul vicios în care o abilitate NORMALĂ și NATURALĂ a ființei umane este deturnată, întoarsă pe dos și folosită în revers, în această lume în care totul este ”pe dos”.
Și să observați astăzi, întreaga zi, procesele de oglindire, comparație și agățare de rezultate, ce v-au devenit automate, pentru că le repetați deja de mii de ori.

Vă uitați la alții, care fac mai bine și stăpânesc mai bine ceea ce vă doriți și vă spuneți mental ”eu nu pot face asta, nu am talent, nu am îndemânări, nu sunt făcut pentru asta”. Vă comparați continuu cu cei din jur. Și vă condiționați rezultatele (dacă după 3 repetiții nu-mi iese, înseamnă că nu am talent).
Ați cumpărat povestea Stăpânilor Jocului, în care vi se spune repetat: ”Nu oricine poate face asta. Nu este pentru toată lumea (abundența, fericirea, starea de bine fizică, bunăstarea economică etc). Există doar cantități limitate de x sau y pe Pământ”.


Astăzi sărbătoresc încrederea doar pentru a aminti cum să ne reconectăm la o abilitate normală, cu care ne naștem și pe care o repetăm atât de frecvent în primii ani ai vieții, încât o stăpânim corporal la perfecție. Este acolo, în noi, în corp, în fiecare celulă și mușchi din noi. Nu avem decât să ne reconectăm la darul umanității noastre: încrederea în viață.
Ce vă propun de sărbătoarea încrederii?

Să alegem o abilitate, o afirmație sau o acțiune pe care să o repetăm iar și iar, fără să lăsăm mintea să ne blocheze sau să ne oprească. La primele greșeli, neîndemânări, eșecuri sau nereușite, să râdem (sau să le ignorăm) și să mergem mai departe. Să ne amintim cum făceam când învățam să mergem. Cădeam, ne ridicam. Iar cădeam, iar ne ridicam. Din nou cădeam, din nou ne ridicam. Iar și iar. Fără să fim supărați pe noi înșine, fără să ne enervăm că nu iese din prima, fără să ne desconsiderăm cu dialog mental auto-agresiv (”nu este de mine asta”, ”nu sunt bun la așa ceva” etc).

Să fie ceva simplu, măsurabil și pe o durată definită. Mintea urăște proiectele cu termen nedefinit (”vreau să învăț limba engleză, vreau să înot, vreau să învăț să gătesc”). Atât de tare îi displace, încât le sabotează din prima, fără nicio posibilitate de realizare.
În schimb, mintea adoră proiectele clare, cu început, derulare clară (enumerarea activităților așteptate) și încheiere definită.
Vă propun să facem un proiect mic, care să înceapă dimineața și să se deruleze pe parcursul zilei, încheindu-se seara.
Folosim o afirmație mentală, pe care ne propunem astăzi să o repetăm de 1000 de ori.

De câte ori ne amintim, începem să o rostim (mental, în gând sau cu voce tare, cum ne este mai simplu). Și când o facem, ZÂMBIM. Fața se relaxează și întindem un zâmbet uriaș pe ea.
”Am încredere în viață”.
”Corpul meu se autorepară și regenerează”.
”Sunt bine! Sunt foarte bine!”
Sau orice altă afirmație care vă reprezintă și de care aveți nevoie.
Dacă afirmațiile nu vi se par potrivite, ce-ar fi să repetați un cuvânt dintr-o limbă străină sau din propria limbă, mai greu de stăpânit. Îmi plac cuvintele ”neînduplecare”, ”asertivitate”, ” ”oportunitate” dar mi-a luat ceva timp până le-am inclus în vocabular. Nu au venit natural. La fel cum în limbajul medical, polimorfonucleare neutrofile nu a venit natural. Am repetat ceva aceste cuvinte, până au ieșit fluent.

Numărăm de câte ori putem, să vedem ce înseamnă 10 repetiții. Apoi 50. Urmează 100. După aceea încă 100 și tot așa.
Dacă nu vă este greu să faceți ceva fizic, pe care să-l repetați de 1000 de ori astăzi, puteți să o faceți. Genuflexiuni. Extensii (ne întindem corpul, ca după somn, iar și iar). Mișcări ale capului, gâtului și cefei. Clipiri ale pleoapelor sau mișcarea ochilor stânga, dreapta, sus, jos (oricum mișcăm ochii de mii de ori în cursul unei zile, de ce să nu o facem CONȘTIENT și CONTROLAT?). Strâns degetele în pumni și întins degetele (de la mâini, sau de la o mână).

Profitați de orice activități de rutină, repetitive (curățenie, bucătăreală, igienă personală, condus și stat în trafic) pentru a vă face repetițiile, orice v-ați fi propus.
Să evaluăm la finalul zilei cum a fost micul proiect al redobândirii încrederii.
Cât de puternic ne-a sabotat mintea?
Cât de ușor ne-a fost cu repetițiile de-a lungul zilei?
Cât de prinși am fost în poveștile ALTORA și am uitat de propriul proiect?
Cât de mult/puțin timp am avut disponibil, pentru a ne implementa propriul proiect?
Cât de dispuși suntem să ne revendicăm încrederea, abilitatea naturală de a dobândi ORICE, dacă respectăm regulile Jocului: repetiție inteligentă, avantajoasă, neagățare de rezultate și un zâmbet mare pe față?

Să avem cu totii o zi magică, a lui Jupiter, patronul afacerilor și al reușitelor.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda