#ConstanțaEsteBine Ziua 165 – 14.06.2022 Astăzi sărbătoresc Luna plină în Săgetător
#ConstanțaEsteBine: Ziua 165 – 14.06.2022 Astăzi sărbătoresc Luna plină în Săgetător
14 Jun, 2022 09:10
ZIUA de Constanta
1464
Marime text
Când luna își exercită acțiunea maximă asupra noastră, intensifică ceea ce este.
Odată cu momentul lunar maxim astăzi sărbătoresc cea mai prețioasă și profundă legătură posibilă: cea cu mine însămi.
Ca să mă pot cunoaște, am nevoie să petrec timp cu mine.
De-a lungul vieții, am descoperit multe despre cine sunt în ochii și cuvintele celor din jurul meu. Doar că cele mai multe dintre oglinzile pe care ceilalți mi le-au oferit au fost deformate de viziunea și percepțiile lor.
Când am realizat că mare parte din ce am învățat și aflat despre lume și viață este nu doar fals, ci complet ”pe dos”, am realizat și că ceea ce știam despre mine, de la ceilalți are potențialul să fie ”pe dos” decât era de fapt.
Așa că astăzi, de Luna plină în Săgetător, aleg să celebrez relația mea cu mine, cu cea care sunt real, pentru că este nevoia mea profundă: de a mă conecta cu exprimarea autentică a Sinelui meu. Cu Mine.
Cu Mine: întreaga frumusețe și urâțenie, plus rolurile experimentate de-a lungul vieții.
Când citesc cărți sau privesc filme, nu doar mă identific cu Personajul negativ, mama vitregă sau vrăjitoarea cea rea. De prea multe ori în viață am fost mama vitregă, am fost vrăjitoarea cea rea. Știu cum este să fiu ”personajul negativ” în mod direct, din propria experiență.
La fel și eroina învingătoare. Am fost și asta, de câteva ori.
Fiecare rol interpretat mi-a adus multe daruri de putere. În spatele fiecărei experiențe a existat o nevoie, care odată împlinită, a dus la eliberarea de rol.
În ultimul an am realizat că nu mai citesc cărți și filme doar pentru amuzament, ci pentru validări și aha-uri. Sunt și asta, dar și cealaltă. Am trăit asta, dar și ailaltă.
Scenariile disponibile pentru oameni, în lumea teatrală a socialului modern nu sunt multe. Dacă ești abil și precoce, treci rapid prin cele mai multe dintre ele. Și apoi le tot repeți, în diferite variante. Apoi le vezi iar și iar, la cei din jur. Și realmente te amuzi când descoperi că alții vorbesc cu replicile tale și se află în capcanele din care tu ai ieșit, destul de greu.
Am aflat repede că trăiesc într-o lume copy-paste, în care sunt o clonă a părinților mei (da, mă comport, vorbesc, reacționez ca mama, ca bunica, ca alte femei din arborele meu strămoșesc) și transmit clonarea mai departe, copiilor.
Într-un fel, această realizare îmi ușurează sarcina de a-mi reaminti despre mine. Pentru că am atât de multe ”alter-ego-uri” în jurul meu, încât este ca și cum m-aș auzi cu ecou, la fiecare pas pe care îl fac.
Să mă cunosc pe mine, să petrec timp cu mine, să îmi ofer empatie și să ascult real care îmi sunt nevoile cele mai profunde înseamnă să mă reconectez cu viața, cu corpul, cu biologia și să ies din minte și poveștile sale.
Mintea mă păcălește continuu să aflu cine nu sunt. Capcana negativului și a negării mă ține departe de viață.
Mult timp, când am fost întrebată ce doresc sau ce nevoi am, răspundeam cu negativul: nu mai vreau să fiu tristă, supărată pe viață și pe mine, nu mai vreau să muncesc mult bla bla.
Mi-a luat mult timp, realmente mult timp să pot gândi în termeni pozitivi: ce nevoi am, ce vreau, ce îmi doresc.
Astăzi sărbătoresc Luna plină în Săgetător, semnul centaurului, jumătate om, jumătate animal, acea conexiune între frumos și urât, între negativ și pozitiv, între polii opuși ai vieții. Sărbătoresc conexiunea reală cu profunzimea a cine sunt cu adevărat, dincolo de roluri, dincolo de povești, dincolo de acțiuni și rezistență, dincolo de nevoi, dincolo de cuvinte.
Vă invit să călătorim împreună prin magia lunii pline de astăzi, și să onorăm fiecare moment al zilei, bucurându-ne de ceea ce este.
Să ne punem filtrul inimii peste urechi și să auzim în cuvintele tuturor doar nevoile din spatele cuvintelor.
Astăzi nu salvăm pe nimeni, nu reparăm și nu dăm soluții, nu ”trebuie” să facem nimic, astăzi doar ne conectăm cu viața și o trăim. În acest mod, ne sărbătorim fiecare respirație și realizăm de cât de puțin avem nevoie pentru a fi.
Dacă nu înțelegeți exact ce doresc să vă transmit, nu vă faceți griji. Vine momentul în care mintea se dă o secundă la o parte, inima își face simțită prezența și apare ”aha-ul”. Dacă nu este acum, va fi la un moment dat.
Scenariul este același pentru toți. Mai sunt luni pline și ritmuri ale lumii, dincolo de povestea fiecăruia dintre noi.
Să avem o altă zi în care să descoperim cât de mult suntem, cu adevărat, când dialogul mental este oprit de câteva respirații profunde.
Inspir adânc, expir adânc. Respirăm. Astăzi ne bucurăm de propria companie.
Cu iubire, tuturor
Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii