Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:43 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 176 – 25.06.2022 Astăzi sărbătoresc poezia

ro

25 Jun, 2022 10:59 1365 Marime text
Îmi place să mă joc cu vorbele și cuvintele, în toate formele posibile.
Poezia este o formă de folosire a cuvintelor diferită de restul creațiilor literare.
Apare în existența cuiva în momentul în care mintea se mai liniștește din goana ei pentru supraviețuire / înțelegerea lumii și permite inimii să se conecteze cu simțurile la Forța vieții.

Atunci ies la suprafață conexiunile nevăzute între tot și toate pe pământ.
Prin intermediul poeziei, Natura și lumea devin accesate (imperfect) de computerul mental.
Oricât se străduie și indiferent cât de multe eforturi face, mintea nu reușește să cuprindă misterul și infinitatea lumii.

De multe ori, le reduce la un material repetitiv și plicticos.
Dacă Dumnezeu ar fi creat lumea precum oamenii își structurează societatea, chiar și el ar fi murit de plictiseală.
Slavă Domnului că posibilitățile Energiei Creative Divine sunt mult mai vaste decât limitările creierului sau ale tehnologiei și mașinismului impuse agresiv peste umanitatea noastră.

Poezia este o redută greu de cucerit și imposibil de preluat de mintea cea săltăreață, sau de computerele cele intruzive.
Reala poezie este o comuniune intimă cu misterul Naturii și sensibilitatea Sufletului, și vine întotdeauna dincolo de minte, dintr-un întuneric primordial.


Când poezia și muzica se împletesc în fragmente inspirate, apare o aliniere la delicatețea Forței vieții. Acelea sunt momente de reală accesare a misterului și necunoscutului, prin instrumentele destul de puțin putincioase ale umanului: vorbe și ritm.
Astăzi, după noaptea de Sânziene, vă propun să contemplăm o poezie care îmi amintește de conexiunea cu Femininul etern: Izvorul nopții de Lucian Blaga.

Și o propun într-o formă cântată de Florin Bogardo, mulți ani în urmă: https://www.youtube.com/watch?v=9RBD1gvcjB0
Îmi puteți spune nostalgică, deși nu asta este energia din care am accesat astăzi poezia.
Ci dintr-o nevoie de curățenie și puritate, pe care o simt intens în ultima perioadă.
Sunt recunoscătoare tuturor gunoaielor și mizeriilor ce se acumulează în corpul și viața mea, pentru că prezența lor intruzivă mă forțează să mă reconectez la circumstanțe de echilibrare.

Poezia este o nevoie a Sufletului când materialul vieții închide prea mult țarcul posibilităților.

Mulți dintre cei care ajung în momente de viață înghesuite și de ”prea plin” caută ancore de susținere. Sau le putem spune altfel: ancore de aliniere la Forța Vieții. Am văzut că mulți oameni în criză spirituală compun poezie, citesc poezie sau re-descoperă posibilitatea terapeutică a poeziei.

Viața este unică, totul este conectat la tot, noi suntem conectați între noi, avem responsabilitatea de a ne recunoaște impactul asupra lumii și de a conștientiza impactul lumii asupra noastră. Putem să ne aliniem cu oricare dintre ”poveștile” oferite și putem să curgem în oricare dintre direcțiile disponibile în lume, în orice moment.
Astăzi sărbătoresc poezia lui Lucian Blaga, în special, pentru a-mi reaminti de conexiunea cu Natura, cu frumusețea cuvintelor măiastru înșirate, cu melodicitatea unui cântec ce poate apare din orice fel de cuvinte inspirate și cu propria mea inimă, ce tânjește după frumos.

Găsesc frumosul acolo unde îl simt și nu este nevoie de mult.
Doar cât să-mi amintesc că există.
Dacă știu că este, pot să continui liniștită drumul, în ciuda gunoaielor, mizeriilor și provocărilor.

Nu mai bag în seamă radiațiile solare, poluarea electromagnetică, agresivitatea intoxicației cu produși petrolieri, consumul de plastic, la fiecare gură de băutură și mâncare (cred că un sfert din corpul nostru este deja format din plastic....), industria uriașă de divertisment și comerț a lumii, care agresează continuu, la orice pas prin oraș sau orice baleiere prin Internet și mulți alți factori care suprasolicită ficatul și suprarenalele.

Mă aliniez cu fărâma de frumos regăsită în cotloanele amintirilor și înțeleg lumea ca un mare mister.
Să avem o zi extraordinară, ca o poezie savuroasă și hrănitoare pentru Suflet
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii