Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 210 – 29.07.2022 Astăzi sărbătoresc vacanța

ro

29 Jul, 2022 12:10 1516 Marime text
În dualitatea lumi în care trăim, cele două concepte ”muncă” și ”vacanță” sunt împerecheate la fel ca ”întuneric” și ”lumină”, ori ”greșit” și ”corect”.
Structura socială ne împinge să ”muncim” pentru a ”ne câștiga existența”, iar munca înseamnă preschimbarea timpului, eforturilor noastre (fizice sau mentale) ori abilităților noastre manuale cu bani. Munca implică bani. Suntem încurajați să ”ne vindem pe bani”, pentru a reuși să obținem ceea ce ne dorim, tot contra bani.

Vacanța este un alt teren în care schimburile se întâmplă tot pe bani, de data aceasta plătim pentru a reuși să explorăm locuri îndepărtate de casă și să folosim facilități ce nu ne aparțin.
Suntem împinși de un nivel de consens general să muncim pentru a putea merge în vacanță. Schimbul nu este echivalent, muncim un an de zile, să putem merge 5-7 zile în concediu. Și acceptăm ”rata de schimb” ca fiind normală, la fel cum acceptăm dobânda în creștere de la bănci.

Vacanța este atât un concept care ne definește naivitatea și gândirea infantilă, cât și o împărțire a timpului ce ne oglindește încrederea pe care o avem în propriile puteri. Și puterea pe care o dăm sistemelor de a ne defini nevoile și posibilitățile.
Am cunoscut oameni care și-au structurat viața în astfel încât munca și vacanța se împletesc continuu. Abilitățile lor fizice și mentale, precum și oportunitățile pe care le-au întâlnit în viață le permit să fie la muncă, dar în același timp, să aibă activități tip vacanță (călătorii, vizite în locuri exotice, stat într-o stațiune sau la un hotel tematic, mâncat la un restaurant mai deosebit, implicat în activități fizice individuale sau de grup ieșite din rutina zilnică). Știu că este o posibilă o astfel de combinație, ce seamănă cu hrana ideală: combinația proteine cu legume, sau proteine cu carbohidrați, la o masă.

Am observat că oamenii se raportează la întreaga lor viață cum se raportează la relația cu mâncarea și la relația muncă / vacanță. Atunci când acceptă hrana procesată și amestecată (mai ales mâncarea gătită ”cu de toate”), oamenii înghit fără să protesteze varianta muncă tot anul și o mică vacanță. Pe măsură ce hrana se curăță și devine mai curată, viziunea se limpezește și oamenii încep să vrea ca lucrurile să fie altfel.

Pentru unii, nu mai există nici măcar bani în relația muncă / vacanță. Pentru că ”munca” înseamnă treburile casnice și susținerea familiei, iar ”vacanța” înseamnă conexiunea cu Natura și timp de calitate pentru sine. Se raportează cât mai onest la direcția în care își investesc atenția (pentru că acolo se duce întreaga lor energie).

Astăzi sărbătoresc vacanța, pentru că este un concept care îmi amintește că este nevoie să am grijă de mine. Vacanța este, în esență, ”timpul pentru mine” (nu timpul de cheltuială pentru sisteme). Orice fac pentru a-mi susține corpul fizic (odihnă, hrană de calitate, grijă corporală) sau mintea (lecturi, respirație, liniște interioară) mă hrănește și îmi oferă stare de bine. Pot să-mi petrec o vacanță minunată la mine acasă, făcând alte activități decât cele zilnice, sau bucurându-mă de aer liber și de stat prelungit în Natură.


Definind mai clar termenii pe care îi folosesc, mă raportez mai eficient la propria investiție de energie. Vacanța înseamnă perioada în care îmi evaluez nevoile, îmi analizez posibilitățile și împerechez nevoile și posibilitățile cât mai eficient energetic.
La final de zi, Jocul este conectat cu Energia.
Important este să simt că am destulă energie să mișc așa cum simt că are nevoie corpul.
Să avem cu toții o zi de vacanță cât mai bună, armonioasă și echilibrată. Week-end-ul care începe astăzi ne susține să simțim ”vacanța” în întreaga ei energie specială.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe facebook/zyanna orinda
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii