Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 23 – 23.01.2022. Astăzi sărbătoresc opțiunile

ro

23 Jan, 2022 13:02 1925 Marime text


Am citit într-o carte ce mi-a plăcut mult că singura libertate pe care o avem, ca ființe umane, este libertatea de a alege. 

Pentru a ne putea exercita această libertate, avem nevoie de opțiuni. 

Inițial, am avut tendința să nu fiu de acord cu autorul. 

Păi, doar ne aflăm fiecare în multe circumstanțe în care nu avem de ales. Și suntem presați de povara lui ”trebuie” să mergem în unica direcție disponibilă. 

Dar după ce mi-am lărgit viziunea mentală despre ”opțiuni” am realizat că autorul are dreptate. Că suntem liberi să alegem dintre mai multe opțiuni posibile. 
Chiar dacă, temporar, unele sunt doar mentale. 

Da, sunt nevoită să stau în circumstanțe dificile, să muncesc de dimineața până seara, să ascult ceea ce-mi spun alții, să înghit deșeuri verbale sau emoționale, dar sunt liberă ca mental să-mi fac o strategie alternativă, pe care să o pot pune în practică la Momentul potrivit. 


Am realizat că personal, așa am supraviețuit perioadei Școlii și primei părți a vieții. Au fost multe zile și ore care nu mi-au plăcut deloc și interacțiunea cu persoane care, fizic, mi-au luat din energie. Dar știam că acea oră/zi va trece și că odată ce voi ajunge în zona mea de confort, îmi voi continua strategia de a găsi un drum ce să nu mă mai ducă vreodată în interacțiunea cu ele. Mi-am promis că nu mă voi opri până când nu voi găsi o ocupație în care să găsesc bucurie și pasiune, iar oamenii cu care mă voi întâlni să fie oameni cu care să vorbesc natural, normal, fără consumuri de energie și manipulări. 



Au trecut zeci de ani, în care frecvent m-am aflat în circumstanțe în care a părut că ”nu am opțiuni”, dar având continuu strategia în cap, am găsit variante utile pentru mine: am avut grijă de corpul fizic, am învățat ce alimente îi fac bine și ce nu îi fac bine, ce mișcări și exerciții îi mențin flexibilitatea, ce exerciții de respirație și afirmații pozitive îi mențin tonusul și am căutat mereu să învăț abilități și îndemânări care să-mi fie utile și să fie de ajutor și celorlalți. Nu m-am abandonat pe mine nicio secundă de-a lungul unui drum lung, presărat cu ”trebuie”, printre schimbări sociale, politice, economice, familiale și personale. Așteptând Momentele potrivite să mă eliberez din lanțurile de ”trebuie”. Iar aceste momente au existat, de fiecare dată. 



Sărbătoresc astăzi opțiunile, pentru că știu că și în cele mai negre momente, în cele mai dificile circumstanțe și în cele mai mari suferințe există opțiuni. Și nu pentru că am citit asta într-o carte. Ci pentru că mi-am validat prin propria experiență de viață că opțiunile și libertatea de alegere sunt o realitate. 




Într-o zi de duminică, în care suntem mai puțin apăsați de obligațiile sociale și avem răgaz și pentru Sufletul nostru, sărbătorind opțiunile pe care le aveți, în viață, gândiți-vă la cea mai pozitivă direcție posibilă: împuternicirea și întărirea Sinelui. Pornind de aici, există enorm de multe opțiuni. Pentru că luăm decizii în fiecare secundă: unde mă duc, ce fac, cum acționez, cum mă îmbrac, ce mănânc, ce curăț, ce arunc, la ce mă gândesc, ce simt, cu cine aleg să vorbesc etc etc. Opțiuni infinite. 



Am realizat de mult că noi oamenii suntem munți de putere și de potențial. Iar situațiile grele prin care trecem nu sunt menite să ne epuizeze și să ne topească. Ci să ne împuternicească, să ne antreneze și să ne transforme în varianta noastră superioară. 



Sub presiunea uriașă a rocilor și a temperaturii înalte, cărbunii se transformă în diamante. Procesul necesită timp. Doar cei care trec proba timpului, ce ajung să trăiască suficient de mult cât să facă transformarea interioară, se pot bucura de adevăratul potențial uman. Merită să investim în menținerea noastră într-o viață mai lungă. 

Sărbătorind astăzi opțiunile, sărbătoresc puterea incredibilă interioară a omului. 

Și orice sărbătoare este mult mai frumoasă când este împărtășită. 

Vă onorez și mă onorez, ca opțiune a zilei de Sărbătoare de astăzi


Să ne fie bine tuturor

Cu iubire


Sursa foto-text:  Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii