Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:43 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 266 – 23.09.2022 Astăzi sărbătoresc curcubeul

ro

23 Sep, 2022 10:07 2129 Marime text
Curcubeu. Foto: Facebook/Zyanna OrindaNatura ne oferă uneori spectacole incredibile, în fața cărora rămânem muți. Până și dialogul interior din capul nostru, ce se derulează continuu, zi și noapte, încetează minute bune când este martorul frumuseților ce ni se desfășoară în fața ochilor.

La Constanța a plouat cu soare, în după amiaza zilei de ieri. Din amestecul de nori, ploaie și soare Natura ne-a oferit cel mai perfect și complex curcubeu pe care l-am văzut vreodată (din multe locuri s-a observat ca și curcubeu dublu sau triplu, funcție de unghiul de vizionare și reflexia oferită de straturile de nori).

Portalul de Echinocțiu a fost deschis, drumul spre lumină trece prin curcubeul deschis larg și generos, pe un cer în care lumina a dansat cu întunericul, ploaia a dansat cu soarele (apa și focul, împreună) și vântul a dansat cu pământul.

Natura ne-a amintit că tot ce vedem în jur, culorile vii cu care este îmbrăcată lumea și din care este format și corpul nostru, nu sunt altceva decât lumină.
În interiorul nostru avem cantități imense de lumină (energie) în stare pură.
Ne trebuie vieți lungi pentru a consuma treptat lumina care suntem.

Când realizăm, fiecare dintre noi, că suntem o resursă de lumină și energie, înțelegem multe despre modul în care este organizată lumea. Deschidem ochii larg, exact cum am făcut-o privind curcubeul, și vedem modul în care hrănim, cu lumina noastră interioară, structuri sociale uriașe: industria alimentară, industria medicală, industria turistică, industria de divertisment, corporațiile industriale, economice, juridice și militare. Totul se menține și susține pe seama luminii din fiecare om.

Nu degeaba suntem numiți ”resurse umane” de către stăpânii lumii.
Pentru că asta suntem, fiecare dintre noi, cât trăim aici pe pământ. O resursă.
Echinocțiul de toamnă deschide larg ochii minții, mai ales dacă persoana alege să-și facă un proces de curățare corporală și detoxifiere.

Ce putem face fiecare dintre noi cu viziunea avută?
Aici este cheia întregului proces.
Cheia cheilor.

Cum poți folosi cunoașterea dobândită în beneficiul personal?
La această întrebare vom încerca să răspundem în Webinariile ”Iubirea vieții mele: corpul” ce vor fi organizate între 10 și 24 octombrie (o oră și jumătate on-line, luni între 20.00-21.20, timp de trei săptămâni la rând). Mai multe informații pe CentrulNaturaConsultanța@gmail.com.

Vă mai spuneam într-o postare că este util să ne amintim că nimeni nu ne poate face să ne supunem sau să ne revoltăm. Pentru că avem întotdeauna o a treia opțiune: empatia, compasiunea, iubirea de sine.
Iubirea este o nevoie sau o emoție?


Haideți să privim împreună la Curcubeul etalat de natură pe firmament.
Să răspundem fiecare: am nevoie să simt iubire, admirație și venerație, față de energia care dinamizează lumea în care mă aflu? Sau este doar o emoție care apare și dispare, după cum mișcă hormonii corpului senzațiile și stările interioare?
Astăzi sărbătoresc Curcubeul, pentru că arcul său de portal, dar și bucățele din structura sa luminoasă ce apar pe cer în momentele de schimbare de energie, îmi reamintesc de esența țesăturii vieții.

Suntem în plină energie a Echinocțiului de toamnă, în momente de echilibrare și potențial, în care deciziile personale au consecințe mari.
Mulțumesc pentru declarațiile de iubire primite prin fotografiile și micile filme ale voastre, în care ați surprins minunea de Curcubeu în plină derulare. Am rezonat cu fiecare dintre voi, conștientizând că ne aflăm în puncte de belvedere diferite, la spectacolul Naturii, dar trăind aceeași stare de ”oprire a dialogului interior” și intrare în Grație.

Am fost dincolo de timp și spațiu, pentru câteva secunde, conectându-ne la Esența tapiseriei vieții – lumina.
Trăind în corp biologic viu, noi mai denumim această lumină – iubire.
Să avem cu toții o altă zi de Echinocțiu cu lumină și iubire, conectându-ne între noi și la Viața din jurul nostru prin frumos, prin culoare și prin lumina ochilor. Priviți în ochi pe cei din jur și căutați lumina. Bucurați-vă când o întâlniți, oferind un zâmbet. Cadoul de Echinocțiu pe care îl putem oferi altuia este propria noastră lumină.

Lumina cu lumină se susține.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii