#ConstanțaEsteBine Ziua 288 – 15.10.2022 Astăzi sărbătoresc revendicările

Am avut o discuție constructivă cu cineva apropiat despre ”a cere” versus ”a revendica”.
Și mi-a adus revelații despre folosirea acestor termeni, mai ales când mă refer la puterea personală.

Aud frecvent de la oameni despre ”căutarea” vieții, în care își caută o ocupație care să le facă plăcere și să o facă bine, sau o abilitate monetizabilă (să facă ceva pentru care sunt plătiți, cât mai bine) sau o direcție a vieții care să facă sens pentru ceea ce sunt ei.

M-am aflat în acest fel de ”căutare” peste 20 de ani, întrucât programarea mentală (cărțile, filmele, școala și familia) m-au trimis în ”călătoria eroinei”, să mă confrunt cu fel și fel de obstacole și dificultăți.

Am făcut zeci de cursuri, am întâlnit sute de oameni, fiecare declarând că are răspunsurile la întrebările mele, am trăit mii de dez-amăgiri (de fapt, doar iluzii, pentru că singură m-am amăgit), am investit mult timp, energie și bani, cu alte cuvinte, am cerut continuu altora să-mi răspundă la întrebările de bază: Cine sunt eu? Ce să fac cu viața mea?
La un moment dat, călătoria și ”cerșetoria” s-a terminat.

Ca mai în toate poveștile, a existat un eveniment intens (era să spun ”cataclismic”, mintea mea adoră parabolele) care a pus capăt călătoriei și cererii.
Am realizat că nu aceea era direcția de care aveam nevoie.
Mi s-a spus că ”cine cere primește și cine caută, găsește”.

Singura problemă a fost că tot ce am primit și tot ce am găsit nu mi-a acoperit nevoia interioară, pe care nu o definisem clar.

Marshall Rosemberg, creatorul Comuncării non-violente spune că nimeni nu știe ce nevoi are până nu și le împlinește. Dacă împlinirea lor nu ne face viața mai bogată, mai frumoasă și mai mulțumitoare, înseamnă că nu erau nevoile noastre (ci doar iluziile și amăgirile propagandei sociale).

Se pare că ăsta este drumul majorității oamenilor către creștere și maturizare.
Nu înseamnă ”greșit/ corect” cum mintea duală se grăbește să pună etichete. Înseamnă că descoperirea nevoilor reale, pentru a identifica modalitatea de împlinire a lor, nu este o sarcină ușoară și necesită perspicacitate și umanitate. Trecerea dincolo de animalicul instinctelor.

Când se termină etapa de căutări / cereri în viață, urmează o perioadă de confuzie (și frustrare), după care natural vine etapa de revendicări.
Realizezi brusc că tot ce ai nevoie este în tine. Că ai fost manipulat, păcălit și învăluit în povești mentale pentru a uita de tine, cel real și adevărat. Îți uiți abilitățile naturale, ce s-au manifestat relaxat și liber în copilărie și ești împins către comportamente artificiale ”pe placul celorlalți”. Îți uiți nevoile și posibilitățile cu care te-ai născut.

Așa că începe perioade de ”revendicare”.

Când ceri, practic ceri ceva al altcuiva, pe care l-ai dori și tu. Singura problemă este că odată ce-l obții, realizezi fie că n-ai ce face cu el, fie că nu-i ceea ce-ți aduce bucurie, fie că-ți poate chiar face rău.
Cererea / ”cerșetoria” este doar un spectacol iluzoriu pus în scenă de mintea programată de social.
Când revendici, practic îți re-soliciți ceva ce a fost al tău și ți-a fost confiscat, luat sau blocat de altcineva (sau chiar de tine însăți, prin neștiință și necunoaștere).

Revendicarea înseamnă recuperarea posesiunilor tale, a ceea ce este al tău prin naștere și venirea pe pământ.
Revendicarea talentelor și abilităților personale, descoperirea nevoilor reale care împlinite aduc bucurie Sufletului și Corpului reprezintă demersul de însănătoșire reală, aici, pe pământ. Nu necesită călătorie prin lume, investiție de resurse și pierdere de energie. Ci necesită liniște, stare de interiorizare și observare atentă a ceea ce este.

Ieri vă spuneam în postarea cu Sf Paraschiva despre revendicarea abilităților vindecătoare tip feminin. Toate femeile pot face vindecări, prin virtutea dotării lor naturale cu uter, organ miraculos și special. Revendicarea puterilor naturale vindecătoare este nevoia imensă a fiecărei femei, dincolo de poveștile oferite la venirea sa pe lume.

Sunt multe revendicări pe care le avem de făcut, aici pe pământ: revendicarea creativității (suntem ființe creative, nu lucrători drone în corporațiile sistemelor – sunt Creatori, nu Furnici impersonale pe un ștat de plată), revendicarea demnității (zilnic, demnitatea personală ne este călcată în picioare de alți oameni aflați în poziție de autoritate; acceptăm asta la școală, prin comportamentele abuzive ale învățătorilor și profesorilor, acceptăm și mai târziu în viață, stăm cu capul plecat o viață întreagă), revendicarea abilităților naturale ale corpului fizic (flexibilitate, dinamism, bucuria mișcării) etc.

Ce putem să revendicăm astăzi, din ceea ce a fost cândva al nostru și simțim că nu mai este?
Iată o întrebare demnă de contemplat, în locul prostiilor ce ni se oferă, pentru a deveni cerșetorii sistemelor. Nu cerem ce nu este al nostru, ci revendicăm ce a fost cândva al nostru.

Să recăpătăm puterea interioară, care ne menține în starea de ființe suverane pe propria lor energie. Suntem făpturi de lumină. Să revendicăm lumina care suntem.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda