#ConstanțaEsteBine Ziua 316 – 12.11.2022. Astăzi sărbătoresc cărămizile

Ieri seară, în cadrul Webinarului ”Imunitate emoțională” am despovestit despre conflicte, confuzie și apatie.
 

Și am folosit pentru ilustrare desenul animat ”Cei trei purceluși” a lui Walt Disney, ce descrie modul în care învățăm de-a lungul vieții cum să gestionăm conflictele.

Desenul ilustrează în mod metaforic modul în care un copil, apoi un adolescent și în final, un adult, se confruntă cu Umbra, cu partea de întuneric care este răscolită de conflictele exterioare. Deși pare că cineva din exteriorul nostru ne trage în conflicte, realul conflict este produs de emoțiile pe care Stările de umbră (reprezentate în film printr-un lup negru, cu colți și bale) le produc în noi înșine.
 

În povestea celor trei purceluși, fiecare dintre ei reprezintă o etapă metaforică din viață și modul în care ne raportăm la dificultăți și provocări.
 

În copilărie ne construim o casă de paie și credem că ea va rezista în fața conflictelor. Nu luăm în seamă puterea impulsurilor interioare de a ne dărâma printr-o suflare tot efortul poveștilor minții ”Lasă că mă descurc eu, fac față la orice vine”. Purcelușul care construiește o casă de paie este îmbrăcat în marinel, ca un copil de până la 7 ani (vezi și povestea ”Domnul Goe” a lui I.L. Caragiale) și are o căsuță de paie plină de lucruri. El cântă la flaut, exersând respirația și dansul. În copilărie învățăm să respirăm, iar problemele de sănătate cele mai frecvente sunt pe respirație. Interesant.
 

În adolescență, căsuța de explicații mentale și compensări comportamentale este din nuiele. Ceva mai rezistentă, cu afișe cu boxeri și artiști pe pereți, cu trofee ale micilor noastre realizări, ce par în acel moment uriașe. Facem față mai bine primelor provocări care ne stârnesc partea de Umbră, partea animalică interioară. Dar atunci când Întunericul suflă tare, o spulberă și rămânem descoperiți. Al doilea purceluș este îmbrăcat ca un adolescent, un pic diferit decât copilul (dar nu foarte diferit). El cântă la vioară, exersând coordonarea motorie și abilitatea mâinilor. În adolescență învățăm să ne coordonăm corpul, să facem diferite acțiuni cu mâinile, picioarele sau întregul corp și să comunicăm mai abil, atât verbal, cât și non-verbal.
 

Ca adult, ne construim casele (fizice și virtuale, adică argumentațiile verbale și reacțiile emoționale) din cărămizi. Pentru a face această construcție, avem nevoie de timp și dedicație. Cărămizile pe care le folosim sunt reprezentate de convingeri pe care le avem despre noi înșine și viață. Le testăm, le ciocănim, să vedem dacă sunt rezistente, le clădim una peste alta, folosind mortarul propriilor noastre experiențe. Al treilea purceluș este îmbrăcat în salopetă de muncă, este serios în eforturile sale de construcție și nu are timp de dans, muzică și joacă, în timp ce acționează.
 

La un moment dat, avem o casă suficient de solidă, cât să reziste unei provocări mari. În acel moment, copilul interior și adolescentul interior, care n-ar fi făcut față acestei provocări, rezistă la adăpostul pereților din cărămidă pe care adultul responsabil ce am devenit le-a clădit cu dedicație și atenție. Atunci aflăm că al treilea purceluș (adultul care am devenit) știe să cânte virtuos la pian și se distrează copios pe seama provocării.
 

Abia în acel moment al vieții putem să folosim simțul umorului, și chiar să cântăm alături de Umbra neagră, pentru că știm că nu are nicio putere când poziția noastră este centrată și energia prezentă. În plus, suntem atât de creativi și imaginativi, încât umbra nu reușește să intre nici pe ușă, nici pe coș, în casa de cărămizi a viziunii noastre clare despre viață.
 

Astăzi sărbătoresc exact cărămizile pe care al treilea purceluș din desenul animat le-a folosit să-și construiască căsuța. Toate poveștile pe care le auzim în viață sunt metaforice. Toate ne spun despre noi înșine și diferite circumstanțe ale vieții.
 

Cei trei purceluși sunt cele trei etape ale vieții în care ne confruntăm cu Umbra întunecată a propriului animal interior – ce este un predator redutabil – lupul negru.

Ne antrenăm să o facem din ce în ce mai eficient, pe măsură ce creștem și înțelegem regulile Jocului vieții.
 

Cărămizile din care ne construim viziunea asupra lumii, pe baza cărora acționăm și ne poziționăm în viață sunt convingerile pe care le testăm pe propriul corp și care ne permit să rămânem sănătoși, încrezători, puternici și cu simțul umorului întreg, în toate provocările exterioare.
 

Des-povestirea multora dintre desenele animate și basmele copilăriei și transformarea lor în hărți pentru navigarea prin provocările vieții de adult reprezintă o hrană reală pentru copilul interior (ce are mereu nevoie de mângâiere și distracție).
 

Fiecare întâlnire on-line, fiecare curs sau Webinar la care participăm, fiecare întâlnire cu cineva sau orice conversație avem poate să reprezintă o nouă cărămidă, atunci când informația este preluată, testată în viața zilnică și integrată în construcția personală, ca fiind ceva de valoare.
 

Mulțumesc tuturor celor care au participat ieri seară la Webinar și care mi-au oferit atenția și încrederea lor, rezistând la construcția unui mic castel de cărămizi conceptuale pentru o mai bună imunitate emoțională. Energia de ieri a permis învățare intensivă.
 

Înregistrarea Webinarului de ieri seară va fi disponibilă pe platforma Alexa Events, așa că dacă doriți să îl vizionați, este posibil oricând.

 

Dar vă mulțumesc și vouă care citiți postările zilnice, găsindu-le utile sau informative. Când ne jucăm împreună, este mult mai interesant și distractiv.
 

Să avem o zi de week-end cât mai frumoasă și mulțumitoare
 

Cu iubire, tuturor

Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda